Appeal remand without party request violates mandatory procedural limits under Art. 480 of the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. a solicitat Tribunalului Bucureşti să oblige pârâta A. să restituie suma de 214.385.212 RON, plus dobânda penalizatoare, în principal în temeiul răspunderii contractuale izvorâte din contractul de credit nr. x din 9 februarie 2016, în subsidiar în temeiul plăţii nedatorate, iar într-un al doilea subsidiar în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 481 din 2 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, acţiunea reclamantei este respinsă ca neîntemeiată, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.

Împotriva hotărârii instanţei de fond se formulează apel de către reclamantă, apel care este admis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 149/2021 din 1 februarie 2021, dispunându-se anularea în tot a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii apelului.

Împotriva deciziei din apel se declară recurs de către pârâtă, solicitându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate vizează exclusiv încălcarea unor reguli de procedură, fiind astfel circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., după cum urmează.

Primul motiv de recurs vizează încălcarea de către instanţa de apel a normelor de procedură civilă privind soluţiile ce pot fi pronunţate de o instanţă de apel, prevăzute expres şi limitativ la art. 480 C. proc. civ.

Astfel, se arată că instanţa de apel a dispus anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., dispoziţii care sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Din interpretarea coroborată a alineatelor art. 480 C. proc. civ. rezultă că, în ipoteza admiterii apelului şi anulării hotărârii primei instanţe, regula este că instanţa de apel va rejudeca ea însăşi fondul, în calitate de a doua instanţă de fond. Situaţiile în care, expres şi limitativ prevăzute de lege, instanţa de apel poate trimite cauza spre rejudecare sunt următoarele: fie instanţa a fost necompetentă, iar necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii, caz în care instanţa de apel ca trimite cauza instanţei competente; fie când prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, iar părţile au solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, situaţie în care va trimite cauza primei instanţe; fie când judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar părţile au solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, situaţie în care va trimite cauza primei instanţe.

Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe cea de-a doua ipoteză arătată mai sus, respectiv cea prevăzută de art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. deşi niciuna dintre condiţiile prevăzute nu era îndeplinită.

Instanţa de apel a considerat că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului, fără a intra în fondul acţiunii, determinând astfel incidenţa condiţiei prevăzute de art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. referitoare la soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului.

Recurenta consideră că nemotivarea nu echivalează cu soluţionarea cauzei fără a intra în judecata fondului.

În opinia recurentei, pe lângă normele de procedură imperative invocate - art. 480 C. proc. civ., instanţa de apel a încălcat atât principiul legalităţii consacrat de art. 7 C. proc. civ., prin pronunţarea unei soluţii în alte condiţii decât cele expres prevăzute de lege, cât şi principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 C. proc. civ., prin trimiterea cauzei spre rejudecare, trecând peste voinţa părţilor de a da prevalenţă celerităţii soluţionării procesului.

Cel de-al doilea motiv de recurs vizează încălcarea normelor de procedură civilă din materia motivării unei hotărâri judecătoreşti, prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Se arată de către recurentă faptul că, în esenţă, instanţa de apel a rezumat critica sa privind nemotivarea hotărârii primei instanţe exclusiv la considerentele privind respingerea celui de-al doilea capăt de cerere referitor la plata nedatorată. În opinia recurentei, sentinţa de fond a fost corect şi complet motivată, fără a lăsa niciun dubiu asupra raţionamentului avut în vedere la soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Cel de-al treilea motiv de recurs priveşte încălcarea normelor de procedură civilă din materia limitelor efectului devolutiv al apelului, prevăzute de art. 478 C. proc. civ.

Recurenta arată că pe calea apelului reclamanta a încercat să schimbe cauza cererii introductive şi să lărgească în mod nepermis cadrul procesual cu o prezentare complet nouă a situaţiei litigioase, conduită procesuală în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., potrivit cărora "părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă (...)", iar "în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

În considerarea acestor prevederi încălcate, recurenta arată faptul că a invocat excepţia inadmisibilităţii tuturor criticilor formulate de către apelanta reclamantă pentru prima dată pe calea apelului, excepţie care a fost respinsă de către instanţa de apel, în mod greşit în aprecierea recurentei.

Recurenta consideră că este posibilă invocarea unei inadmisibilităţi parţiale pentru a sancţiona doar acele aspecte care contravin dispoziţiilor legale imperative.

Prin întâmpinarea depusă, intimata reclamantă HIDROELECTRICA S.A. solicită, pe cale de excepţie, în principal anularea recursului în temeiul art. 490 C. proc. civ., iar în subsidiar, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. admiterea excepţiei nulităţii recursului cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întrucât acesta nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, intimata solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, respectiv inadmisibil/lipsit de interes, cu consecinţa menţinerii deciziei din apel.

Recurenta formulează răspuns la întâmpinarea depusă de intimată solicitând respingerea celor două excepţii vizând nulitatea recursului şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Recursul este fondat.

Prealabil prezentării considerentelor care susţin caracterul fondat al recursului, Înalta Curte va analiza cererea intimatei formulată prin întâmpinare referitoare la admiterea excepţiei nulităţii recursului cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întrucât acesta nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Menţionăm că recursul poate fi declarat nul şi în alte situaţii prevăzute de C. proc. civ., respectiv pentru lipsa unor menţiuni din cererea de recurs (art. 486 alin. (3), pentru nemotivarea în termenul legal (art. 489 alin. (1), pentru nedepunerea recursului ori a motivelor de casare la instanţa a cărei hotărâre se atacă (art. 490 alin. (1).

Nu se poate vorbi despre o nulitate parţială a unui recurs ca şi soluţie pe care o poate dispune instanţa în soluţionarea recursului având în vedere că art. 496 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs, respectiv poate admite, respinge sau anula ori poate constata perimarea. Doar în caz de casare este posibilă o soluţie parţială însă, ca efect al admiterii în totalitate a recursului potrivit art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Când instanţa de recurs procedează la analiza motivelor de recurs, în situaţia în care unul ori mai multe dintre aceste motive nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., atunci se va face referire în considerentele deciziei, nu şi în dispozitiv.

Este suficientă reţinerea unui singur motiv de recurs care poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) astfel încât sancţiunea nulităţii să fie înlăturată.

Dincolo de aspectul de procedură invocat de către intimata reclamantă, aceasta susţine că cel de-al doilea motiv de recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 întrucât, în realitate, recurenta îşi exprimă doar nemulţumirile în legătură cu modul de soluţionare a apelului, formulând o serie de critici, fără ca acestea să aibă suport în realitate.

Instanţa de recurs constată faptul că într-adevăr susţinerile recurentei cu privire la încălcarea de către instanţa de apel a normelor de procedură civilă din materia motivării unei hotărâri judecătoreşti prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi care vizează încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează nereguli de ordin procesual şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în material actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include o serie de nereguli de ordin procedural, începând cu nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesocotirea principiilor ce guvernează procesul civil etc., însă criticile aduse modului în care o hotărâre judecătorească a fost motivată, nu pot fi circumscrise acestui motiv de nelegalitate.

Nemotivarea unei hotărâri poate constitui un viciu de formă care atrage nulitatea, însă nu prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. astfel cum a invocat recurenta.

Analizând însă primul motiv de recurs, referitor la încălcarea de către instanţa de apel a normelor de procedură civilă privind soluţiile ce pot fi pronunţate de o instanţă de apel, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.

Instanţa de apel a dispus anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând ca singur motiv faptul că sentinţa nu a fost motivată conform rigorilor prevăzute în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., concluzionând că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice anularea cu trimitere spre rejudecare, reţinând ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 480 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ.

Art. 480 C. proc. civ. stabileşte soluţiile pe cale le pronunţă instanţa de apel şi, evident, condiţiile pe care apelul trebuie să le îndeplinească pentru a determina o soluţie sau alta.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 480 C. proc. civ., în integralitatea lui, rezultă că în ipoteza admiterii apelului şi anulării hotărârii primei instanţe, fie pentru că soluţionarea procesului s-a făcut fără a intra în judecata fondului, fie că judecata s-a făcut în lipsa părţii nelegal citate, regula este ca instanţa de apel să rejudece procesul, evocând fondul.

Cu toate acestea, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe (...) în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Ca atare, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în situaţia în care se constată fie că nu s-a intrat în judecata fondului, fie că partea nu a fost legal citată, poate avea loc doar dacă părţile au solicitat în mod expres acest lucru.

Or, în prezenta cauză, nici apelanta şi nici intimata nu au solicitat acest lucru prin cererea de apel ori prin întâmpinarea formulată.

În consecinţă, câtă vreme niciuna dintre părţi nu a solicitat în mod expres anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, instanţa de apel avea obligaţia de a judeca ea însăşi procesul, cu evocarea fondului, pornind de la efectul devolutiv al apelului care provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând, din nou, dacă este cazul, atât în fapt, cât şi în drept.

Este evident astfel că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., încălcare care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nerespectarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. reprezintă încălcarea unei condiţii extrinseci de validitate a deciziei din apel, sancţionată cu nulitatea necondiţionată de vătămare astfel cum este prevăzută în art. 176 pct. 6 C. proc. civ.. Câtă vreme hotărârea din apel a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor legale operează nulitatea necondiţionată, indiferent că este absolută ori relativă, nulitate care nici nu poate fi acoperită.

Un alt argument invocat de către recurentă în susţinerea acestui motiv de recurs vizează încălcarea unei alte condiţii cerute a fi îndeplinită pentru a atrage incidenţa art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ., respectiv condiţia ca prima instanţă să fi soluţionat procesul fără a fi intrat în judecata fondului.

Critica vizează înţelesul greşit dat sintagmei "greşita rezolvare a procesului fără a intra în cercetarea fondului" de către instanţa de apel care a apreciat că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii.

Această critică nu va face obiectul analizei instanţei de recurs fiind lipsită de finalitate practică atâta vreme cât s-a reţinut existenţa unui motiv de casare pentru considerentele arătate, suficient pentru a determina admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cel de-al treilea şi ultimul motiv de recurs urmează a fi analizat de către instanţa de recurs ţinând seama doar de efectul pe care l-ar produce pretinsa încălcare în ipoteza în care ar fi fost întemeiată critica iar dezlegarea dată acestei probleme de drept era obligatorie pentru instanţa de apel.

Recurenta susţine că, pe calea apelului, reclamanta a încercat să schimbe cauza cererii introductive şi să lărgească în mod nepermis cadrul procesual cu o prezentare complet nouă a situaţiei litigioase, în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., ceea ce atrage inadmisibilitatea căii de atac.

Nu poate fi reţinută nicio încălcare a dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ. cu privire la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă întrucât instanţa de apel nu a reţinut, în considerentele hotărârii, susţinerile despre care face vorbire recurenta, în memoriul de recurs cu privire la situaţia de fapt.

Încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului a fost dedusă judecăţii instanţei de apel sub forma unei apărări, respectiv prin invocarea excepţiei inadmisibilităţii apelului, o inadmisibilitate parţială care a primit o dezlegare din partea instanţei, în sensul respingerii.

Înalta Curte apreciază că şi acest motiv de recurs este formal invocat, exprimând exclusiv nemulţumirea recurentei faţă de respingerea excepţiei inadmisibilităţii parţiale a apelului, critica neputând fi încadrată în niciunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată trimiţând cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care va soluţiona pe fond cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 149/2021 din 1 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.