Unilateral partnership termination upheld: cassation appeal annulled for lack of legal grounds

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 26 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Agenţia Română de Consultanţă a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, solicitând să se dispună anularea rezilierii unilaterale a acordului de parteneriat nr. 1636 din 10 octombrie 2017 aferent proiectului "Managementul durabil al siturilor Natura 2000 ROSPA0160 Lunca Buzăului (inclusiv Rezervaţia naturală 2.259 Pădurea Camnita), ROSPA0151 Ciobănită-Osmancea, ROSCI0307 Lacul Sărat - Brăila, ROSCI0404 Dealurile Racoviţeni, ROSCI0398 Straja - Cumpăna", cod SMIS nr. 118054 şi contractul de finanţare nr. x/19.06.2018, comunicată sub formă de adresă sub nr. x din 12 septembrie 2018 prin care li s-a adus la cunoştinţă intenţia de încetare (reziliere unilaterală) a acordului de parteneriat încheiat cu pârâta Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi constatarea faptului că acordul de parteneriat nr. 1636/2017 este valabil, iar obligaţiile stabilite în acord au fost respectate.

Prin sentinţa civilă nr. 695 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat cauza privind pe reclamanta Agenţia Română de Consultanţă în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 15 ianuarie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa civilă nr. 1964 din 27 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta Agenţia Română de Consultanţă în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Agenţia Română de Consultanţă.

Prin decizia civilă nr. 799A din 7 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamantă Agenţia Română de Consultanţă împotriva sentinţei civile nr. 1964 din 27 octombrie 2020, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acţiunea şi a anulat notificarea de reziliere nr. 5226 din 12 septembrie 2018 a acordului de parteneriat nr. 1636 din 10 octombrie 2017.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că în mod greşit instanţa de apel a ţinut cont numai de susţinerile reclamantei, fără a avea în vedere documentele justificative depuse de pârâtă, şi reiterează susţinerile din întâmpinarea formulată în apel cu privire la obligativitatea respectării procedurii de selecţie prevăzute de art. 28 şi 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 40/2015. Aceste texte de lege prevăd, în esenţă, că entităţile finanţate din fonduri publice pot stabili parteneriate cu entităţi din sectorul privat exclusiv prin derularea unei proceduri de selecţie şi cu respectarea principiilor prevăzute de lege. Susţine că în urma verificărilor, Ministerul Fondurilor Europene a stabilit că nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 40/2015, ceea ce contravine condiţiilor impuse de Ghidul solicitantului.

În opinia aceleiaşi părţi, caracterul de ordine publică a normelor de drept material potenţial încălcate prevalează faţă de neincluderea unei clauze privind denunţarea unilaterală în acordul de parteneriat. Afirmă că a indicat în concret temeiurile de fapt şi de drept încălcate, şi nu formal, cum greşit a reţinut instanţa de apel, şi că motivarea cuprinsă în adresa din 12 septembrie 2018 poate produce efectul sancţionator al rezilierii acordului, nefiind vorba de invocarea unei condiţii prealabile încheierii acordului de parteneriat.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inexistenţa motivelor de nelegalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Deşi indică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu arată în ce sens au fost încălcate dispoziţiile art. 28 şi art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, invocate în cererea de recurs. Aspectele legate de neîndeplinirea unei condiţii prealabile încheierii acordului de parteneriat, de caracterul formal sau nu al motivării incluse în adresa din 12 septembrie 2018, de rezultatul verificărilor efectuate de autorităţi în ceea ce priveşte încheierea contractelor de parteneriat, precum şi susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel nu a ţinut cont de documentele depuse în dosar reprezintă chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului deoarece stabilirea situaţiei de fapt, a modului în care s-au derulat relaţiile dintre părţi şi interpretarea probelor sunt atributele exclusive ale instanţelor devolutive.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a dezvolta critici care să poată fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate împotriva deciziei civile nr. 799A din 7 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ARII NATURALE PROTEJATE împotriva deciziei civile nr. 799A din 7 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.