Union's appeal against refusal to refer wage-indexation question ruled inadmissible.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 31 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele şi pentru membrii săi, potrivit tabelului anexă, a chemat în judecată pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite membrilor din anexă, în raport cu perioada efectiv lucrată de fiecare, drepturi care urmează a fi indexate cu indicele de inflaţie, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, respectiv: contravaloarea drepturilor salariale aferente diferenţei între salariile cuvenite în perioada ianuarie 2014-2017, prin aplicarea grilei de salarizare majorate, ca urmare a indexării valorii clasa 1 de salarizare din grila de salarizare, în funcţie de nivelul salariului minim brut pe economie valabil în anii 2014-2017, potrivit art. 4.25 din C. civ..M. aplicabile în perioada 2014-2017, şi salariile efectiv încasate în aceeaşi perioadă; contravaloarea drepturilor salariale reprezentând diferenţa între drepturile salariale cuvenite şi cele achitate efectiv de pârâtă în perioada 2014-2017, reprezentând sporuri, prime, indemnizaţii, premii, adaosuri, ajutoare materiale şi orice alte drepturi prevăzute în contractele individuale de muncă, în contractele colective de muncă, valabile în perioada 2014-2017, în lege şi în regulamentele interne, prin aplicarea grilei de salarizare majorate, ca urmare a indexării valorii clasa 1 de salarizare, în funcţie de nivelul salariului minim brut pe economie valabil în anii 2014-2017, potrivit art. 4.25 din C. civ..M., dispoziţii aplicabile în perioada 2014-2017.

De asemenea, s-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente drepturilor salariale menţionate, pentru fiecare reclamant în parte, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea angajatorului la modificarea contractelor individuale de muncă ale reclamanţilor prin actualizarea valorii salariilor de bază brute individuale ale acestora, rezultate prin aplicarea grilei de salarizare, în raport de salariul minim brut pe economie, valabil în anul 2017, în conformitate cu art. 4.28 din C. civ..M.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 160, 166, 167 şi 168 din Codul muncii şi C. civ..M., valabile pentru anii 2014-2017.

Prin sentinţa civilă nr. 7250 din 16 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanţii fiind obligaţi la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel principal reclamantul Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele şi pentru membrii de sindicat, pe care-i reprezintă şi, personal, reclamanţii A., reprezentat prin B., C., D., E., reprezentat prin C., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. şi HH., solicitând admiterea căii de atac, criticând hotărârea apelantă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, s-a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală deoarece au fost ignorate prevederile contractului colectiv de muncă, lipsind de conţinut una dintre clauzele sale, fapt ce contravine forţei obligatorii a convenţiei colective, garantate inclusiv de Constituţie.

Pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A. a declarat apel incident, solicitând admiterea căii de atac şi constatarea faptului că în mod eronat a fost respinsă parţial cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

La 23 septembrie 2020, apelantul-reclamant Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele şi pentru membrii de sindicat, pe care-i reprezintă şi personal apelanţii-reclamanţi, au depus o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin decizia civilă nr. 2989 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, fiind respinse, totodată, ca nefondate şi apelurile declarate în cauză. De asemenea, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei cheltuieli de judecată parţiale în valoare de 8.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial în apel.

La data de 6 octombrie 2020, reclamantul Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele şi pentru membrii săi, a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2989 din 24 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, în susţinerea admiterii recursului, acesta a învederat că, deşi art. 520 din C. proc. civ. referitoare la procedura privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu prevede în mod expres o cale de atac, în această situaţie trebuie aplicate principiile generale ale dreptului procesual civil, exercitarea acesteia fiind un drept cert, garantat de liberul acces la justiţie.

Totodată, a mai arătat că soluţia prin care s-a respins cererea de sesizare, formulată în condiţiile art. 519 din C. proc. civ., nu poate urma regimul juridic al unei cereri accesorii, potrivit art. 460 alin. (2) din acelaşi cod, cerere care este întotdeauna subsumată ca efecte şi temei cererii principale. Astfel, recursul declarat în cauză este admisibil, nefiind incidente dispoziţiile de drept comun din materia litigiilor de muncă, potrivit cărora decizia pronunţată în apel este una definitivă.

Recurentul-reclamant a mai arătat că problema dedusă interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezintă caracter de noutate, deoarece în afara chestiunii legate de regimul puterii de lucru judecat, noutatea este dată şi de efectele aplicării art. 42 din Legea nr. 31/1990 în materia litigiilor de muncă, mai precis de efectele subordonării filialei faţă de societatea mamă, iar instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care problema dedusă interpretării nu ar avea caracter de noutate.

În final, s-a mai arătat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îndeplineşte condiţiile de admitere în principiu: cauza se află în ultimă fază procesuală, respectiv apelul; reprezintă o chestiune nouă, asupra căreia nu există o dezlegare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; dispoziţiile legale, a căror interpretare se solicită, au legătură cu soluţionarea cauzei, influenţând soluţia ce urmează a fi dată.

La 8 februarie 2021, intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că este promovat împotriva unei hotărâri definitive, iar în subsidiar, ca neîntemeiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 14 septembrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

În cauză a fost acordat termen în complet de filtru pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Analiza excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară întrucât dă eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2989 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, doar cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Decizia recurată are caracter definitiv deoarece, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., este pronunţată într-un litigiu de muncă, pentru care legea nu prevede calea de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.

Totodată, Înalta Curte reţine că recursul vizează doar soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Potrivit art. 520 alin. (1) din C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 519 din acelaşi cod, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.

Întrucât textul de lege evocat nu prevede nicio cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare, rezultă că exercitarea recursului împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile este inadmisibilă.

Prin art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. se arată că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Întrucât reglementarea căilor de atac intră în atribuţiile legiuitorului, acestea nu pot fi deduse pe cale de interpretare de către instanţa de judecată. Aşadar, în materie procesuală nereglementarea unei căi de atac nu poate fi suplinită prin aplicarea principiilor generale ale dreptului procesual civil, cum greşit susţine recurentul, principiul legalităţii căii de atac având prioritate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind împotriva deciziei civile nr. 2989 din 24 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind împotriva deciziei civile nr. 2989 din 24 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.