Alternative territorial jurisdiction in individual labor conflicts under Law No. 62/2011: selection of workplace court over domicile court

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 30.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea, în intervalul martie 2018 şi până la pronunţarea unei hotărâri, a timpului de muncă aferent activităţii pe care a prestat-o în zilele de sărbătoare legală, zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi curse de noapte efectuate, a concediului de odihnă suplimentar neefectuat, a sporurilor obligatorii prevăzute de art. 42 lit. b) din Legea nr. 223/2007, corespunzătoare funcţiei de însoţitor de bord, a alimentaţiei de întărire şi protecţie a organismului, pentru activitatea desfăşurată în mediul aerian, la nivel de 5.500 calorii/zi, a diurnei aferente curselor interne şi externe şi a diurnei aferente zilelor de deplasare, a accesoriilor pe care angajatorul era obligat să le achiziţioneze o dată la 2 ani, a cheltuielilor de transport de la domiciliu/loc de cazare la aeroport şi retur, a indemnizaţiei orare de zbor şi indemnizaţiei pe ora de serviciu pentru zbor, la care se adaugă dobânda legală aferentă sporurilor şi celorlalte sume datorate şi neachitate, de la data scadenţei şi până la plata lor integrală, inclusiv contribuţiile sociale datorate de angajator pentru aceste sume.

În drept, a invocat dispoziţiile Codului muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 4492/16.06.2021 instanţa sesizată a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova.

În motivare s-a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Totodată, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede faptul că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din termenii textelor enunţate rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă şi, în aceste condiţii, instanţa competentă potrivit legii să soluţioneze cauza este Tribunalul Prahova, de vreme ce domiciliul reclamantei este situat în jud. Prahova.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 2356/30.09.2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sesizând, totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În soluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale s-au reţinut următoarele:

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Acest text de lege, care completează Codul muncii, derogă de la dreptul comun, respectiv de la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., instituind o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea fie la instanţa de la domiciliul lor, fie la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin urmare, din moment ce reclamanta şi-a exercitat dreptul de a alege între Tribunalul Prahova, ca instanţă de domiciliu, şi Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de la sediul angajatorului, rezultă că a fost fixată definitiv competenţa Tribunalului Bucureşti, care nu mai putea dispune declinarea competenţei în favoarea instanţei de domiciliu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 13 octombrie 2021.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".

Conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Art. 216 din acelaşi act normativ prevede că "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..". Nu în ultimul rând, potrivit art. 116 din C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Din coroborarea textelor legale mai sus enunţate rezultă că, în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială este alternativă, fie cea de la locul unde reclamantul îşi are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, reclamantul având alegerea între respectivele instanţe deopotrivă competente, opţiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre acestea cu soluţionarea cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale reclamanta a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale.

În situaţia conflictelor individuale de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială care derogă de la norma de drept comun în materie - art. 269 alin. (2) Codul muncii, reclamantul are dreptul de a alege între instanţa de la locul de muncă şi cea de la locul unde îşi are domiciliul.

Or, în situaţia de faţă, în exercitarea drepturilor conferite prin textele de lege de referinţă anterior invocate, reclamanta a ales să învestească cu soluţionarea cererii instanţa competentă în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă, respectiv Tribunalul Bucureşti. Mai exact, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta şi-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul său de muncă.

Potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată domiciliul reclamantei este în jud. Prahova, iar locul de muncă se află în Mun. Bucureşti. Aşadar, atât Tribunalul Prahova, cât şi Tribunalul Bucureşti sunt instanţe deopotrivă competente să soluţioneze acest litigiu, în sensul prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar reclamanta a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti.

În raport cu această opţiune procesuală, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003, raportate la cele ale art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, situaţie faţă de care competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.