Cassation annulled for failure to substantiate grounds in subcontracting payment dispute

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată în data de 14.08.2013, pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L., societate aflată în reorganizare, prin administrator judiciar B.., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A la plata sumei de 121.789,82 euro, TVA inclus, în echivalent RON, calculaţi la cursul BNR din data plăţii efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate aferente situaţiilor de lucrări executate în cursul lunii noiembrie 2011, conform Contractului de prestări servicii încheiat în data de 04.05.2009, penalităţi de întârziere calculate conform prevederilor contractuale şi ale actelor adiţionale aferente, respectiv din data de 12.06.2013 şi până la data formulării acţiunii rezultând un cuantum de 51.273,00 euro, în echivalent RON, calculaţi la cursul BNR din data plăţii efective, cu recalcularea acestora până la plata efectivă şi integrală a debitului restant. A solicitat şi cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 451-455 din C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 18/LP/29.01.2019, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia nr. 207/C/2020-A din 22 septembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva sentinţei nr. 18/LP/29.01.2019, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 29.183,13 euro plus TVA şi penalităţile de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, aferente acestei sume, calculate de la data de 12.06.2013 şi până la data plăţii. A menţinut dispoziţiile din sentinţă referitoare la obligarea reclamantei să achite diferenţele de onorariu experţi. A obligat intimata să plătească apelantei suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi în apel.

La data de 18 noiembrie 2020 împotriva deciziei nr. 207/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta C. S.A. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta a susţinut că excepţia de neexecutare a contractului este întemeiată şi că, în mod temeinic şi legal, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile asumate.

Relativ la lucrările de placare a faţadelor, cu neobservarea dispoziţiilor art. 969 din C. civ., instanţa de apel a apreciat că reclamanta şi-a executat obligaţiile contractuale, reţinându-se concluziile raportului de expertiză întocmit în primă instanţă.

Deşi în etapa procesuală a apelului a fost administrată o nouă expertiză, efectuată de un colectiv de trei experţi, probatoriul administrat în primă instanţă fiind apreciat ca insuficient, instanţa de apel a înlăturat concluziile contraexpertizei, valorificând expertiza administrată în faţa tribunalului, ale cărei concluzii sunt în contradicţie cu ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Recurenta a arătat că s-a reţinut nelegal că refuzul acesteia de a achita contravaloarea lucrărilor aferente faţadei efectuate în luna noiembrie 2011 este unul nejustificat.

Instanţa de apel face referire la decizia nr. 57/A/13.02.2020 a Curţii de Apel Oradea, reţinând, în cauză, puterea de lucru judecat a considerentelor cuprinse în hotărârea menţionată, cu privire la executarea lucrărilor de placare a faţadelor. Or, acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, vizează situaţii de lucrări distincte, aferente unor perioade diferite, intervalul septembrie - octombrie 2011, context în care nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 57/A/13.02.2020 a Curţii de Apel Oradea.

Prin urmare, câtă vreme, potrivit prevederilor art. 969 din C. civ., pentru reclamantă are caracter de lege contractul pe care l-a încheiat cu pârâta şi nu contractul încheiat de beneficiarul final cu pârâta, reclamanta are îndatorirea de a executa obligaţiile stabilite în contractul pe care l-a încheiat.

Recurenta arată că instanţa de apel, în mod nelegal, lipsind de eficienţă juridică apărările formulate privind excepţia de neexecutare a contractului, a reţinut că lucrările de placare a faţadei laterale şi a faţadei spate, au fost executate necorespunzător şi neconform specificaţiilor tehnice.

Totodată, contrar celor reţinute de instanţa de apel, Contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, de subcontractare se completează cu prevederile contractului de antrepriză încheiat de recurentă, în calitate de antreprenor general cu beneficiarul final, prin Anexa nr. 1 la Contractul de subcontractare fiind făcută trimitere la specificaţiile tehnice din Caietul de sarcini, componentă a proiectului pus la dispoziţie de către Beneficiarul final.

Instanţa de apel a nesocotit caracterul unitar al lucrărilor contractate cu intimata-reclamantă, procedând la separarea acestora cu încălcarea prevederilor contractuale aplicabile.

În consecinţă, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi art. 973 din C. civ., respectiv cu neobservarea prevederilor art. 5.1.29 din Contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, instanţa de apel a reţinut, în mod netemeinic şi nelegal, că nu i se poate imputa intimatei-reclamante neexecutarea obligaţiilor contractuale, prin executarea lucrărilor de placare a faţadelor cu nerespectarea specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini, respectiv din proiectul de arhitectură.

Recurenta a arătat că întârzierea culpabilă a intimatei-reclamante în executarea lucrărilor a dus la imposibilitatea deschiderii obiectivului de investiţii la data preconizată, beneficiarul final procedând chiar la executarea garanţiei de bună-execuţie, constitută de către recurentă.

Instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 din C. civ. a apreciat, în mod nelegal, că intimata-reclamantă şi-a executat obligaţiile asumate contractual, lucrările de placare a faţadelor, contrar probatoriilor administrate.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut că instanţa de apel a stabilit cuantumul penalităţilor contractuale cu încălcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale raportat la art. 969 din C. civ.

Astfel, prin contractul de prestări servicii nr. x din 04.05.2009, părţile în litigiu nu au prevăzut că penalităţile pentru întârziere la plata sumelor datorate de beneficiar pot depăşi cuantumul sumelor restante.

Din această perspectivă, în mod netemeinic şi nelegal, a reţinut instanţa de apel că refuzul plăţii sumei de 29.183, 13 euro la scadenţă este nejustificat, în conformitate cu prevederile art. 13.1 din contract şi art. 969, art. 970 şi art. 1066 din C. civ., beneficiarul datorând reclamantei şi penalităţi de întârziere 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului, restant.

În consecinţă, recurenta a susţinut că hotărârea recurată este pronunţată cu neobservarea dispoziţiilor Legii nr. 469/2002, în vigoare la data semnării contractului, ce instituiau regula potrivit căreia penalităţile nu pot depăşi cuantumul sumei cu privire la care sunt calculate.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată este nelegală întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei, instanţa de apel excluzând, de facto şi de iure, culpa contractuală a prestatorului, în ceea ce priveşte neexecutarea lucrărilor de placare a faţadelor, conform specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini şi din proiectul de arhitectură.

La 12 februarie 2021, intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. D., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea părţii adverse la cheltuieli de judecată.

La 24 februarie 2021, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare şi pe cale de consecinţă admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 25 mai 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4).

În cauză a fost acordat termen în complet de filtru pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul şi prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a susţinut că decizia atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, instanţa de apel excluzând, de facto şi de iure, culpa contractuală a prestatorului, în ceea ce priveşte neexecutarea lucrărilor de placare a faţadelor conform specificaţiilor tehnice.

Acest motiv de nelegalitate vizează situaţia în care decizia atacată cuprinde doar motive străine de natura cauzei, aspect care nu este întrunit în cauză, recurenta susţinând în fapt o eroare de judecată care vizează modul de apreciere a probelor de către instanţa de apel, prin urmare nu reprezintă o critică de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Astfel, susţinerile recurentei că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că refuzul pârâtei de o achita contravaloarea lucrărilor aferente faţadei efectuate în luna noiembrie 2011 este unul nejustificat, dar şi cele prin care se arată că instanţa de apel a reţinut că lucrările de placare a faţadei laterale şi a faţadei spate sunt executate necorespunzător, nu reprezintă critici de nelegalitate ci de netemeinicie a deciziei atacate care nu pot fi analizate din perspectiva art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Astfel, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu au dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Raportat la considerentele expuse, reţinând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, va anula recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 207/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, va respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu au fost depuse înscrisurile justificative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 207/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.