Validity of service of tax re-examination and legal aid refusals in appeal stamping deficiencies
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that annulled the respondent’s appeal due to a lack of payment of the judicial stamp duty (taxa judiciară de timbru); the original first-instance judgment in favor of the plaintiff, which ordered the defendants to cease exploiting and return possession of specific forest land, remains in force. The dispute originated as a civil action for recovery of property and prohibition of exploitation (actio rei vindicatio) concerning 100 hectares of forest, where the plaintiff was a debtor in judicial liquidation represented by its liquidator, and the appeal was subsequently annulled by the appellate court for procedural non-compliance. The court’s decision relied on the procedural law principle that an appeal is inadmissible if not properly stamped, specifically rejecting the appellant’s argument that it had not been notified of the denial of legal aid or the re-examination of the tax assessment, based on evidence that separate notifications for the tax re-examination and the legal aid refusal were both effectively served, thus satisfying the requirements under Articles 486, 488, and 493 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 566 din C. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Validity of service of tax re-examination and legal aid refusals in appeal stamping deficiencies: La data de 20 octombrie 2020, împotriva deciziei nr. 210 din 10 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a formulat recurs pârâta E. S.R.L., fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 22.11.2018, reclamanta Societatea B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Societatea B. şi Societatea E. S.R.L., a solicitat obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 450.000 mp (45 ha) de pădure, situată în Dirmoxa, loc. Broşteni, jud. Suceava, înscrisă în CF nr. x a loc. Panaci, jud. Suceava, suprafaţa de pădure de 450.000 mp (45 ha), situată în Dirmoxa, loc. Broşteni, jud. Suceava, înscrisă în CF nr. x a loc. Panaci, jud. Suceava şi suprafaţa de 100.000 mp (10 ha) de pădure, situată în Dirmoxa, loc. Broşteni, jud. Suceava, înscrisă în CF nr. x a loc. Panaci, jud. Suceava, astfel cum acestea vor fi identificate în raportul de expertiză judiciară specialitatea topografie-cadastru administrat în cauză, precum şi obligarea pârâtelor la oprirea, sistarea, interzicerea oricărei exploatări a masei lemnoase aflată în proprietatea societăţii reclamante de pe terenurile enumerate mai sus, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 555, 563 şi 565, coroborat cu art. 566 din C. civ.
La data de 7 decembrie 2018, F. S.R.L. a depus la dosar o cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantei, prin care a solicitat admiterea acţiunii, aşa cum a fost ea formulată, reiterând motivele susţinute în cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea din 7 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile a Tribunalului Suceava.
Pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018*.
Prin sentinţa civilă nr. 32 din 27 februarie 2020, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a lichidatorului judiciar C. S.P.R.L. şi a admis acţiunea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei Societatea B. S.R.L., C., în contradictoriu cu pârâtele Societatea B. şi Societatea E. S.R.L., precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de F. S.R.L. în interesul reclamantei. A obligat pârâtele să lase debitoarei Societatea B. S.R.L., în deplină proprietate şi posesie, terenurile cu destinaţia de pădure, situate în Dîrmoxa, loc. Broşteni, jud. Suceava în suprafaţa de 45 ha, înscrisă în CF nr. x a loc. Panaci, jud. Suceava, pe cel în suprafaţă de 45 ha, înscris în CF nr. x a loc. Panaci, jud. Suceava, precum şi pe cel în suprafaţă de 10 ha, înscris în CF nr. x a loc. Panaci, jud. Suceava, obligând pârâtele la oprirea/sistarea/interzicerea oricărei exploatări a masei lemnoase aflate în proprietatea societăţii reclamante.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Societatea E. S.R.L.
Prin decizia nr. 210 din 10 septembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis excepţia netimbrării cererii şi a anulat apelul depus de pârâta Societatea E. S.R.L., ca netimbrat.
La data de 20 octombrie 2020, împotriva deciziei nr. 210 din 10 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a formulat recurs pârâta E. S.R.L., fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi trimiterea dosarului instanţei de apel în vederea judecării pe fond a apelului pe care l-a formulat.
În motivarea cererii de recurs, a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit faptul ca i-ar fi fost comunicate ambele soluţii ale dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2018, ce fac obiectul cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi cererii de ajutor public judiciar, confundând comunicările celor două cereri.
Recurenta a susţinut că, aşa cum reiese din dosar, nu i-a fost comunicată şi respingerea cererii de ajutor public judiciar, ci doar respingerea cererii de reexaminare, astfel că nu avea cunoştinţa de exigibilitatea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.
La 7 decembrie 2020, lichidatorul judiciar al B. S.R.L., C. S.P.R.L., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 25 mai 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.
Prin încheierea din 14 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul.
La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu prealabil, raportat la conţinutul criticilor, Înalta Curte, constată că acestea pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Recurenta a arătat că nu a avut cunoştinţă de exigibilitatea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru întrucât nu i s-a comunicat şi respingerea cererii de ajutor public judiciar, ci doar respingerea cererii de reexaminare, instanţa de apel interpretând greşit faptul ca i-ar fi fost comunicate ambele soluţii ale dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2018, care au avut ca obiect cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi cererea de ajutor public judiciar, confundând comunicările soluţiilor date celor două cereri.
Critica este nefondată, ambele comunicările efectuate în cauză regăsindu-se în dosarele în care instanţa de apel a soluţionat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, respectiv cererea de acordare a ajutorului public judiciar.
Astfel, cererea de reexaminare a modul de stabilire a taxei judiciare de timbru a format obiectul dosarului nr. x/2018 şi a fost soluţionată prin încheierea nr. 10 din data 9 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, hotărârea fiind comunicată recurentei la data de 16 iulie 2020, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul menţionat.
Cererea de acordare ajutorului public judiciar a format obiectul dosarului nr. x/2018 şi a fost soluţionată prin încheierea nr. 11 din data 14 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, hotărârea fiind comunicată recurentei la data de 24 iulie 2020, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul menţionat.
Aşa fiind, întrucât criticile privind necomunicarea actelor de procedură nu se confirmă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea E. S.R.L., împotriva deciziei nr. 210 din 10 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Totodată, va fi respinsă şi cererea formulată de intimata-reclamantă Societatea B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât partea nu a depus la dosar nicio dovadă a efectuării acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., împotriva deciziei nr. 210 din 10 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.