Scope of exception of non-performance: interdependence of payment obligation and damage reparation vs. service performance in successive security contracts

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1728/2020 din data de 16 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta A. S.R.L., ca neîntemeiată, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul B., în calitate de lichidator judiciar al C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 02 septembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta C. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Prin cererea de apel trimisă prin poştă la data de 18.09.2020 şi înregistrată la data de 22.09.2020, în dosarul nr. x/2019 aflat la Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, apelanta-reclamantă C. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1728/16.07.2020, prin care a solicitat: în principal, anularea, în parte, a sentinţei atacate pentru nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, cu judecarea fondului cauzei în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, inclusiv cheltuielile de judecată suportate în fond; în subsidiar, schimbarea, în parte, a sentinţei atacate netemeinice, cu rejudecarea fondului cauzei în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, inclusiv cheltuielile de judecată suportate în fond. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Prin cererea de apel formulată la aceeaşi dată, apelanta-reclamantă C. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., a formulat apel împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 02.09.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, prin care a solicitat schimbarea încheierii şi admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.

Ambele cereri de apel au fost înaintate instanţei competente să soluţioneze calea de atac, împreună cu dosarul nr. x/2019, înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 23.10.2020, sub nr. x/2019.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 1811A din 17 decembrie 2020 a admis apelurile formulate de împotriva sentinţei civile nr. 1728/2020 din data de 16 iulie 2020 şi împotriva încheierii civile din data de 2.09.2020 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L. (având denumirea anterioară - A.).

A anulat sentinţa apelată şi încheierea de îndreptare a erorii materiale şi, evocând fondul:

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 299.742,84 RON, reprezentând preţul serviciilor prestate în temeiul Contractului de prestări servicii nr. x din 26.06.2014, sumă compusă din: 56.459,52 RON, conform facturii seria x nr. x din 07.01.2016, scadentă la data de 7.03.2016; 67.943,52 RON, conform facturii seria x nr. x din 01.02.2016, scadentă la data de 1.04.2016; 60.071,76 RON, conform facturii seria x nr. x din 1.03.2016, scadentă la data de 1.05.2016; 55.102,32 RON, conform facturii seria x nr. x din 01.04.2016, scadentă la data de 1.06.2016; 54.559,44 RON, conform facturii seria x nr. x din 03.05.2016, scadentă la data de 03.07.2016; 5.606,28 RON, conform facturii seria x nr. x din 01.06.2016, scadentă la data de 1.08.2016.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate la valoarea fiecărei sume facturate şi datorate, începând cu scadenţa fiecărei facturi fiscale şi până la data achitării integrale.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.500 RON, efectuate în primă instanţă.

A obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.100 RON, efectuate în apel.

A respins, ca neîntemeiată, cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1811A din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciind că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normei de drept material prevăzută de art. 1556 alin. (1) C. civ.

Recurenta-pârâtă apreciază că prin admiterea apelului, instanţa nu a analizat şi nu a cenzurat modul în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra fondului procesului, respectiv asupra încălcării obligaţiilor contractuale prevăzute în sarcina părţilor prin contractul de prestări servicii, iar în etapa judecării pe fond a procesului, instanţa a pronunţat decizia recurată cu aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează excepţia de neexecutare a contractului, prevăzută de art. 1556 alin. (1) C. civ.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, recurenta-pârâtă arată că ambele instanţe de fond au reţinut încălcarea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, fără a avea în vedere reciprocitatea şi interdependenţa dintre obligaţia de plată a serviciilor, prestarea necorespunzătoare a serviciilor de pază a obiectivului din Timişoara în noaptea de 15 spre 16 decembrie 2015 şi obligaţia de acoperire a pagubelor înregistrate în zona de pază Timişoara.

Instanţa de apel a aplicat greşit excepţia de neexecutare doar la obligaţia de executare a serviciilor de protecţie şi pază şi nu a luat în considerare şi obligaţia de acoperire a pagubelor materiale produse în mod direct de către neexecutarea obligaţiei de pază, limitând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1556 alin. (1) C. civ., deşi această dispoziţie legală nu conţine o astfel de condiţie limitativă, cerinţa articolului menţionat fiind îndeplinită pentru orice obligaţie exigibilă, rezultată dintr-un contract sinalagmatic, chiar dacă creanţa nu este certă şi/sau lichidă.

În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare, instanţa de apel trebuia să verifice dacă aceasta a fost invocată cu respectarea termenelor şi condiţiilor expres prevăzute de dispoziţiile legale.

Excepţia de neexecutare este mijlocul de apărare, consecinţă directă a principiului interdependenţei obligaţiilor reciproce ale părţilor în contractele sinalagmatice, în virtutea căruia oricare dintre părţi poate refuza executarea unei obligaţii, câtă vreme cealaltă parte nu-şi îndeplineşte obligaţia corelativă.

Recurenta-pârâtă solicită instanţei de recurs să constate că textul legal nu impune cele două condiţii suplimentare adăugate de instanţa de apel şi anume: obligaţiile exigibile să fie strict şi limitativ corelative şi obligaţiile exigibile să fie certe şi lichide.

Recurenta-pârâtă face trimitere şi la dispoziţiile art. 1170 C. civ., potrivit cărora o parte nu poate solicita celeilalte părţi executarea obligaţiilor fără a oferi ea însăşi ceea ce datorează.

Având în vedere dispoziţiile art. 1556 alin. (1) şi art. 1170 C. civ., reclamanta nu poate solicita pârâtei plata facturilor, atât timp cât ea nu şi-a executat obligaţiile contractuale care îi reveneau potrivit aceluiaşi contract.

La data neîndeplinirii obligaţiei de pază în zonele de pază încredinţată, respectiv 16 decembrie 2015, ia naştere şi devine exigibilă obligaţia prestatorului de a răspunde material pentru pagubele înregistrate, conform art. 6.1 din contract, obligaţiile fiind interdependente. Astfel, obligaţia beneficiarului de plată a preţului contractului este condiţionată şi corelativă obligaţiei prestatorului atât de executarea serviciilor care fac obiectul contractului dar şi obligaţiei de acoperire a pagubelor înregistrate de beneficiar pentru neexecutarea obligaţiei de pază.

Deşi instanţa a reţinut că reclamanta nu a executat obligaţia de prestare a serviciilor de pază pentru obiectivul din Timişoara în noaptea de 15 spre 16 decembrie 2015, nu a reţinut că a devenit exigibilă şi obligaţia de acoperire a pagubei înregistrată în zona de pază încredinţată, conform art. 6.1 din contract.

Prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1556 alin. (1) C. civ., instanţa de apel a dispus ca obligaţia de acoperire a pagubei nu este corelativă cu obligaţia de plată a serviciilor de pază.

Prin limitarea domeniului de aplicare al excepţiei de neexecutare, instanţa de apel nu a aplicat teoria reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor pentru ziua de 16 decembrie 2015, când prestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de pază.

În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel, în acest mod a adăugat la lege, obligaţia de acoperire a daunelor materiale fiind inclusă în domeniul de aplicare al art. 1556 alin. (1) C. civ., această obligaţie luând naştere din momentul producerii acestora prin încălcarea obligaţiilor contractuale şi se analizează în contextul complet al contractului sinalagmatic ca un întreg.

În ceea ce priveşte semnificaţia cerinţei din cuprinsul art. 1556 alin. (1) C. civ. "într-o măsură corespunzătoare" recurenta-pârâtă arată că în speţă această sintagmă se aplică în sensul că în măsura corespunzătoare pagubei materiale produse, beneficiarul poate să refuze executarea propriei obligaţii de plată a contravalorii serviciilor de pază prestate în temeiul contractului sinalagmatic, contractul de prestări servicii nr. x din 26.06.2014.

În mod greşit instanţa de apel a apreciat că într-o măsură corespunzătoare se referă limitativ la preţul serviciilor de pază din luna decembrie exclusiv la locaţia Timişoara, ceea ce nu este conform cu dispoziţiile art. 1556 alin. (1) C. civ., deoarece o astfel de condiţie nu este conţinută de textul dispoziţiei legale. Neplata facturilor restante către reclamantă a fost efectuată ca urmare a invocării excepţiei de neexecutare şi nu în mod neîntemeiat, cum în mod eronat a reţinut instanţa.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 299.742,84 RON, reprezentând preţul serviciilor prestate în temeiul contractului şi a penalizărilor de întârziere, având în vedere caracterul conex debitului principal al acestor penalităţi.

Analizând decizia recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 recurenta-pârâtă susţine încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. art. 1556 alin. (1) C. civ.

În cauza de faţă, instanţa de apel a constatat dovedite susţinerile pârâtei, în sensul că reclamanta a încălcat obligaţiile asumate prin art. 5.2, art. 5.4 şi art. 5.6 din Contratul de prestări servicii nr. x din 26.06.2014 coroborate cu art. IV pct. A lit. b),d),e) şi i) şi art. VI pct. 3 lit. b) din Planul de pază.

Instanţa de apel a mai reţinut faptul că obligaţia asumată de reclamantă, de a asigura paza, protecţia şi supravegherea locaţiei beneficiarului aflată în Timişoara, în luna decembrie 2015 nu a fost îndeplinită corespunzător.

În ceea ce priveşte celelalte nouă locaţii menţionate în Anexa la contract şi în factura aferentă lunii decembrie 2015, precum şi serviciile prestate în lunile ianuarie - mai 2016, s-a apreciat că pârâta nu a invocat şi nu a dovedit executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de prestator prin contractul de prestări servicii.

Litigiul de faţă a fost generat de refuzul pârâtei de plată a facturilor emise de reclamantă ulterior evenimentului din luna decembrie 2015, invocând în apărare excepţia de neexecutare.

Faţă de reţinerea acestor aspecte ale situaţiei de fapt, se constată că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1516 alin. (1) C. civ., prin care pârâta solicită suspendarea executării propriei obligaţii de plată a preţului serviciilor pentru care a fost emisă factura seria x nr. x din 07.01.2016, în cauză nefiind vorba de o neeexecutare sau o executare necorespunzătoare a serviciilor de pază la obiectivele din Arad, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa 1 şi 2, Craiova, Deva şi Oradea, precum şi pentru serviciile de pază prestate în lunile ianuarie-mai 2016 la toate locaţiile menţionate în anexa la contract, astfel încât excepţia de neexecutare este lipsită de fundament.

Instanţa de apel a reţinut în parte temeinicia creanţei reclamantei, fiind întrunite cerinţele răspunderii contractuale, numai în ceea ce priveşte neexecutarea culpabilă a obligaţiei de plată a preţului serviciilor prestate corespunzător de către reclamantă, obligaţie asumată prin art. III din contractul de prestări servicii.

Executarea necorespunzătoare a serviciilor de pază prestate pentru obiectivul din Timişoara dau dreptul pârâtei să refuze doar plata sumei de 7.767,36 RON din totalul sumei de 64.226,88 RON pentru care a fost emisă factura seria x nr. x din 07.01.2016, întrucât părţile au încheiat un contract cu executare succesivă, având mai multe obiective juridice, obligaţia încălcată de reclamantă vizând doar serviciile de pază prestate la obiectivul din Timişoara, în luna decembrie 2015.

Rezulta că şi chestiunea compensării preţului datorat reclamantei cu un prejudiciu pretins de pârâtă, a fost tranşată în mod corect de către instanţa de apel, care a a constatat că pârâta nu se află în situaţia prevăzută de art. 1617 C. civ., deoarece nu există două datorii certe, lichide şi exigibile.

Repararea pagubei invocată de către pârâtă, prin afirmarea unei nerespectări a obligaţiilor asumate contractual de către reclamantă, poate da dreptul pârâtei de a solicita pretenţii proprii întemeiate pe clauza prevăzută la art. 6.1 din contract, în temeiul răspunderii civile contractuale, instanţa de judecată fiind cea care, urmează a stabili întinderea prejudiciului.

De aceea, pe baza acestor considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că se impune înlăturarea motivului de casare analizat, constatându-se că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 1516 alin. (1), art. 1270, art. 1350 şi art. 1538 C. civ., obligaţia de plată a preţului nefiind corelativă obligaţiei reclamantei de reparare a pagubelor, ci celei de prestare a serviciilor de pază.

Faţă de toate aceste considerente, reţinând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor invocate, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat este nefondat, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1811 A din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, să fie respins ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanşarea litigiului de faţă, Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei-reclamante de obligare la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1811 A din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S.R.L. prin lichidator judiciar DINU, URSE ŞI ASOCIAŢII S.P.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-reclamante C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.