Annulling cassation appeal for insufficient judicial stamping on non-evaluable interest claims

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 23 aprilie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să îl oblige pe pârât la restituirea către reclamantă a sumei de 250.000 RON, reprezentând aportul adus de reclamantă în baza contractului de asociere în participaţiune, autentificat prin încheierea nr. 4892 din 9 decembrie 2014 de către B.N.P. C., completat cu actul adiţional nr. x din 19 ianuarie 2017, act adiţional prin care pârâtul s-a obligat la restituirea sumelor până la 31 octombrie 2017; să îl oblige pe pârât la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată de la 31 octombrie 2017 până la data plăţii efective a debitului, precum şi la actualizarea debitului cu rata inflaţiei. A solicitat cheltuieli de judecată.

La 23 iulie 2018, reclamanta a formulat o cerere de completare a acţiunii, solicitând în subsidiar, pentru cazul în care instanţa ar valida susţinerile pârâtului din întâmpinare, în sensul că actul adiţional nr. x din 19 ianuarie 2017 nu ar produce efecte juridice, obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând beneficiile din asociere, ca şi la plata dobânzii aferente, calculată până la data plăţii efective.

La 18 decembrie 2018, pârâtul a formulat o cerere reconvenţională, care a fost disjunsă prin încheierea din 13 februarie 2019, cu consecinţa formării dosarului nr. x/2019 În dosarul disjuns, prin sentinţa civilă nr. 527 din 27 martie 2019 instanţa a anulat cererea ca netimbrată.

Prin sentinţa civilă nr. 811/2019 din 8 mai 2019, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins ca neîntemeiată cererea completată şi a obligat-o pe reclamantă să îi achite pârâtului suma de 3.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 271/2020 din 30 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimat a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată este nelegală, deoarece între părţile litigante există un singur raport juridic, întemeiat pe contractul de asociere în participaţiune.

A subliniat faptul că hotărârea este nemotivată, câtă vreme instanţa de apel s-a raportat în mod generic la existenţa unui alt raport juridic fără a arăta care este acesta, reţinând că "nu există posibilitatea reală de a fi depus".

Sub acest aspect, a susţinut că instanţa de apel avea obligaţia de a solicita pârâtului depunerea înscrisului doveditor, în raport cu art. 293 C. proc. civ. şi a invocat dispoziţiile alin. (2) din acelaşi articol, care prevăd că "cererea de înfăţişare va fi admisă, dacă înscrisul este comun părţilor din proces, dacă însăşi partea adversă s-a referit în proces la acest înscris sau dacă, după lege, ea este obligată să înfăţişeze înscrisul".

În continuarea argumentaţiei, recurenta a arătat că în apărare pârâtul a invocat existenţa unui alt contract încheiat cu societatea reclamantă, însă fără a face vreo dovadă în acest sens, situaţie în care instanţa nu putea să constate existenţa acestuia şi nici imposibilitatea părţii de a îl depune, ci dimpotrivă, trebuia să constate inexistenţa acestuia.

După ce a redat conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu respectă nici exigenţele art. 6 C.E.D.O., întrucât, neexistând un alt contract între părţi, dacă s-ar menţine hotărârea instanţei de apel, recurenta ar fi pusă în imposibilitatea de a solicita pârâtului plata sumei de 250.000 RON, ce a fost recunoscută, întrucât s-ar impune cu putere de lucru judecat existenţa "generică" a unui alt contract, dar pe care recurenta nu 1-ar putea dovedi câtă vreme nu există.

Recurenta a mai arătat că la pagina 10 ultimul alineat din hotărâre instanţa de apel a reţinut că probele administrate (neprecizate în concret) "duc la concluzia existenţei unor raporturi juridice complexe şi multiple".

Totodată, a arătat că instanţa de apel a mai făcut referire şi la existenţa dosarului nr. x/2018, în care reclamant este o altă persoană şi care vizează un alt contract de asociere în participaţiune, pretenţiile fiind diferite.

Recurenta a mai relevat faptul că, în măsura în care ar fi existat mai multe raporturi juridice încheiate între părţi, ar fi existat şi contabilitate distinctă pentru fiecare asociere în participaţiune.

În continuare, a arătat că, sub aspectul nemotivării, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la recunoaşterile exprese ale pârâtului cu privire la încasarea de la recurentă a sumei de 250.000 RON în baza convenţiei, recunoaştere cu atât mai relevantă cu cât pârâtul este avocat, cunoscând înţelesul juridic al actelor procesuale întocmite.

A mai arătat recurenta că instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe o apărare nou invocată în apel de către pârât, privitoare la o altă stare de fapt, expusă de asemenea pentru prima dată în apel.

În finalul argumentaţiei subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a conchis că hotărârea recurată este contradictorie în ceea ce priveşte faptul că suma de 250.000 RON a fost virată de recurentă în contul bancar al pârâtului anterior datei autentificării la notar a contractului de asociere în participaţiune. Aceasta întrucât, deşi instanţa a reţinut că nu există nicio dispoziţie legală care să interzică plata în avans, a apreciat ulterior că, atâta vreme cât plata este făcută în avans, nu poate constata faptul că această plată ar fi fost achitată în baza contractului de asociere în participaţiune, chiar dacă între părţi nu există un alt contract.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 1.270, art. 1.470 şi art. 1.949 - 1.954 C. civ.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că, dacă într-adevăr ar exista un alt contract de asociere în participaţiune încheiat între părţi, pârâtul ar fi trebuit să facă dovada lui, cu atât mai mult cu cât a susţinut că l-a şi redactat.

Totodată, a arătat că plăţile efectuate prin cele trei ordine de plată cuprind menţiunea "contribuţie la asociere în participaţiune", nefiind făcută vreo menţiune că a fost făcută plata pentru altul sau că aceasta ar viza contractul din 20 aprilie 2012, iar potrivit art. 1.470 C. civ. "Orice plată presupune o datorie".

Prin urmare, a apreciat că, dacă ar fi fost aplicate corect prevederile art. 1.270, art. 1.530 şi art. 1.535 C. civ., instanţa de apel ar fi trebuit să pronunţe o hotărâre prin care să admită acţiunea recurentei, având în vedere aspectele legate de modul în care s-au desfăşurat relaţiile contractuale dintre părţi, ce au fost prezentate pe larg.

La 15 ianuarie 2021, recurenta a depus la dosar o cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi, în consecinţă, a solicitat anularea recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că în realitate se critică situaţia de fapt şi nu nelegalitatea hotărârii atacate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, dând eficienţă dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 32 şi cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a luat în examinare excepţia insuficientei timbrări a cererii de recurs, invocată din oficiu, care primează faţă de cercetarea altor aspecte procesuale şi care este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar la alin. (2) se prevede că "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Dispoziţiile art. 32 din aceeaşi ordonanţă stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost timbrată doar cu suma de 3.152,50 RON şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a depune la dosar, în completare, dovada achitării taxei judiciare de timbru cu suma de 1.277 RON aferentă capătului de cerere privind dobânzile legale solicitate, astfel cum le-a cuantificat prin adresa din 21 octombrie 2020, în cadrul căreia recurenta a menţionat, de altfel, că depune dovada plăţii sumei de 1.277 RON, însă nu a făcut-o. Toate aceste aspecte au fost arătate şi în cuprinsul raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit în baza art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ce i-a fost comunicat recurentei.

De asemenea, se constă că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, motiv pentru care urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32 şi art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 197 C. proc. civ., în sensul anulării cererii de recurs ca insuficient timbrată.

În aplicarea dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurentă, ca parte care a pierdut procesul, la plata sumei de 2.000 RON către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 271/2020 din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 3.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2021.