Cassation inadmissible in labor dispute under statutory exclusion of extraordinary remedy for specific transitional periods

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2018, astfel cum a fost precizată verbal în şedinţa publică din data de 7.02.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, solicitând obligarea acestora să precizeze dacă a existat un contract individual de muncă încheiat cu Şcoala I.C. Lăzărescu şi cu Şcoala Valea Mănăstirii unde a lucrat, precum şi să rectifice carnetul de muncă seria x nr. x întocmit pe numele său anterior de B., în sensul de a reieşi din acesta angajatorii la care a lucrat şi perioadele în care a fost angajată. De asemenea, solicită ca cele două inspectorate de muncă să-i recunoască vechimea în muncă şi să-i plătească drepturile salariale şi toate celelalte drepturi de care a fost lipsită.

Prin încheierea din 26.10.2018 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a completului specializat contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, şi a fost trimisă cauza la secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Argeş.

Venind spre competenţă soluţionare, cauza a fost înregistrată la secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Argeş sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 3406 din 24 septembrie 2019, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, invocată prin întâmpinări şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs (calificat de instanţă ca fiind apel), în termen legal, reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2566/2020 din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 3406 din 24 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2018, intimaţi fiind pârâţii INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARGEŞ şi INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BUCUREŞTI.

Împotriva deciziei civile nr. 2566 din 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, fără a indica motivele de casare pe care îşi întemeiază calea de atac.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta arată, în esenţă, că nu este de acord cu respingerea acţiunii şi solicită instanţei să stabilească "vinovatul" pentru carnetul său de muncă.

Intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibili taţii recursului în raport de art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, iar în subsidiar a invocat nulitatea recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a prezentat situaţia de fapt din prezenta cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Atât recurenta-reclamantă A., cât şi intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti au depus, fiecare, câte un punct de vedere la raport.

Este de menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Faţă de natura pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă asigurări sociale, în materie de prejudiciilor cauzate prin erori şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de expropriere, precum şi în cererile privind repararea judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei.

Prin urmare, se constată că obiectul aciunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de muncă.

Totodată, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, iar conform art. 214, hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Cum textele de lege anterioare evocate exclud dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2566/2020 din 30 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2566/2020 din 30 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2021.