Waiver of cassation appeal and acquiescence to prior appellate judgment in commercial late payment penalty dispute

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15.03.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să fie obligată pârâta la plata sumei de 589.638,90 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi să fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-a invocat art. 1.535 din C. civ.

Prin încheierea din 07.12.2018, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 1724/12.06.2019, Tribunalul Bucureşti a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 289.678,04 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.11.2014 şi suma totală de 16.608,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 6.501,78 RON taxa judiciară de timbru aferentă cuantumului pretenţiilor reduse, 1.790 RON onorariu de expert şi 8.316,67 RON onorariu de avocat.

Împotriva încheierii de şedinţă menţionate şi a sentinţei a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând modificarea în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca prematura şi în subsidiar ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 119A/2020 din 26 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta B.., împotriva sentinţei civile nr. 1724/12.06.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., ca nefondat şi a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 8530,52 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

La 10 aprilie 2020, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 119A/2020 din 26 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care în principal, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ. trimiterea cauzei instanţei de apel pentru o noua judecată; în subsidiar, în măsura în care instanţa de recurs apreciază că nu se impune o nouă judecată a cauzei, respectiv administrarea probatoriului solicitat şi respins de către instanţele inferioare, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta susţine că, respingând proba cu expertiza, instanţa de apel a preluat raţionamentul instanţei de fond, fără să motiveze în concret criticile aduse prin declaraţia de apel şi a respins ca nefondată calea de atac.

De asemenea, recurenta critică maniera în care a fost respinsă cererea de amânare motivată şi dovedită cu înscrisuri şi respingerea nemotivată a probatoriului solicitat (expertiza contabilă).

Recurenta-pârâtă susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, deoarece instanţa de apel a apreciat şi interpretat eronat dispoziţiile art. 193 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 1521 din C. civ., toate raportate la conţinutul art. 12.4 din contractul în baza căruia intimata-reclamantă a formulat cererea de chemare în judecată.

Conform dispoziţiilor art. 12.4 din contract, în situaţia intervenirii unei situaţii litigioase, părţile vor soluţiona diferendul pe cale amiabilă şi doar în cazul în care nu se va ajunge la un consens, părţile se vor putea adresa instanţei de judecată. Având în vedere voinţa părţilor exprimată prin contract, prevederile legale invocate anterior dar şi lipsa vreunei dovezi depusă de către intimată în sensul respectării articolelor evocate, recurenta apreciază ca nelegală soluţia instanţei de apel prin care a fost respinsă excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată.

Consideră recurenta că, instanţa de apel, făcând o eronată apreciere a normelor de drept material (art. 2054 şi următoarele din C. civ.), precum şi a înscrisurilor depuse şi necontestate de către partea litigantă adversă, a dispus respingerea apelului ca nefondat, omiţând să analizeze aspectele referitoare la modalitatea concretă în care s-au derulat relaţiile comerciale cu intimata. În acest sens, apreciază că în mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul că facturile au fost emise de către intimată doar în baza contractului de vânzare.

Arată că, prin intermediul înscrisurilor anexate la dosar, a făcut dovada că mărfurile reclamantei nu i-au fost vândute în sistemul clasic, ci, în realitate, acestea i-au fost încredinţate în sistem de consignaţie.

Recurenta susţine că această situaţie, confirmată de existenţa contractului de consignaţie, contrazice raţionamentul instanţei de apel conform căruia relaţiile comerciale dintre noi părţi s-au întemeiat strict pe contractul de vânzare cumpărare nr. x/2014.

Totodată, consideră că aceste critici sunt confirmate de faptul că în apel nu au fost analizate următoarele înscrisuri:contractul de consignaţie nr. x/2014 încheiat între părţi; declaraţia administratorului de recunoaştere, autentificată de notar sub nr. x/06.10.2016; situaţia retururilor de mărfuri (toate bunurile restituite de recurentă intimatei); biletele la ordin emise de către recurentă în favoarea intimatei, respectiv faptul că aceste bilete i-au fost restituite de către intimată; extrasele de cont aparţinând recurentei şi intimatei, care demonstrează că relaţiile comerciale dintre părţi nu s-au derulat exclusiv în baza contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, în contextul existenţei contractului de consignaţie şi a retururilor de mărfuri, consideră că nu datorează penalităţi de întârziere, iar intimata-reclamantă nu poate solicita aceste penalităţi.

Mai arată că, analizând extrasele de cont aparţinând părţilor litigante, din conţinutul acestora rezultă că niciuna dintre părţi nu au calculat, până la data de 31.07.2017, penalităţi de întârziere. Această situaţie confirmă că părţile litigante au achiesat la ideea că toate raporturile contractuale să se deruleze fără aplicabilitatea penalităţilor, deoarece mărfurile au fost încredinţate recurentei conform contractului de consignaţie. Astfel, nu se pot pretinde şi calcula penalităţi, atât timp cât recurenta a respectat termenul prevăzut în declaraţia de recunoaştere notarială (document care alături de contractul de consignaţie nu a fost avut în vedere).

Declaraţia de recunoaştere dată în faţa notarului public, coroborată cu dovezile achitării în totalitate de către recurentă a debitului datorat intimatei, confirmă în plus faptul că nu datorează aceste penalităţi.

Recurenta consideră că instanţa de apel a analizat superficial atitudinea intimatei concretizată prin restituirea biletelor la ordin care reprezentau o garanţie pentru aceasta în ceea ce priveşte achitarea oricăror posibile datorii generate de relaţia contractuală.

Restituirea de către intimată a acestor bilete la ordin emise de către recurentă reprezintă contrar celor reţinute în apel, o renunţare neechivocă a intimatei la dreptul de a percepe penalităţi, sens în care solicită instanţei de recurs să aibă în vedere şi extrasele de cont din cuprinsul cărora rezultă că până la data de 31.07.2017 nu au fost calculate şi percepute de către intimată aceste penalităţi; în situaţia în care ar fi datorat penalităţi, intimata-reclamantă nu i-ar fi restituit aceste intrumente de plată şi le-ar fi introdus în vederea decontării la instituţiile bancare fără să fi avut nevoie de promovarea prezentei acţiuni la instanţa de judecată.

O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 222 din C. proc. civ. prin maniera în care a respins cererea motivată şi dovedită de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul recurentei-pârâte.

Astfel, în contextul în care a fost respinsă cererea de amânare instanţa de apel, ignorând dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ., nu a dispus amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise.

În final, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 476 din C. proc. civ. referitoare la caracterul devolutiv al apelului şi a respins, fără a motiva în concret, proba cu expertiza contabilă în contextul existenţei la dosar a unor noi înscrisuri, neanalizate de experţi cu ocazia întocmirii raportului de expertiză efectuat la fond (contractul de consignaţie şi declaraţia notarială).

La 29 iulie 2020 intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau în temeiul art. 486 alin. (3), prin raportare la prevederile art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 17 august 2020 recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, precum şi a apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 februarie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi a admis în principiu recursul.

Prin cererea depusă în şedinţă publică din 10 noiembrie 2021, recurenta-pârâtă B. prin administrator judiciar C. SPRL a arătat că renunţă la judecata recursului. Totodată, în temeiul art. 451 C. proc. civ., a arătat că se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.

Luând în examinare cererea de renunţare la judecata recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I din C. proc. civ. "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri."

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) raportat la art. 494 din C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."

Manifestarea de voinţă a recurentei, în sensul renunţării la judecata recursului, are valenţa unei achiesări la hotărâre, în acord cu prevederile art. 463-464 C. proc. civ., reprezentând un act de dispoziţie al recurentei ca expresie a disponibilităţii recunoscute de lege părţii, conform art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate mai sus, precum şi manifestarea expresă de voinţă a recurentei, care îmbracă formele prevăzute de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acesteia la decizia civilă nr. 119A/2020 din 26 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În temeiul art. 494 C. proc. civ. raportat la art. 451 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 8.627,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciind că aceasta este proporţională în raport cu valoarea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei-pârâte B. prin administrator judiciar C. SPRL la decizia civilă nr. 119A/2020 din 26 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 8.627,8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2021.