Housing insurance claim annulled for insufficient stamping, upholding appellate rejection based on mortgage debt offset

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. de dosar x/2011, reclamanta A., prin procurator B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. - absorbita ulterior de D. S.A. - obligarea pârâtei la plata sumei de 61670 euro, daună totală pentru imobilul casa de locuit asigurat prin contractul de asigurare, 1200 euro, lipsa de folosinţă a locuinţei pentru perioada decembrie 2010- februarie 2011,inclusiv, şi în continuare până la acordarea despăgubirilor, actualizarea întregului debit cu rata inflaţiei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969,970, art. 1073 - 1075 şi urm. C. civ., art. 4.4.8, art. 4.4.6 din Contractul de asigurare.

Prin sentinţa civilă nr. 5243/15.06.2011, Judecătoria Bacău a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin încheierea din 13.06.2016, Tribunalul Bacău a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât, deşi creanţa în litigiu a fost cesionată către E. S.A., aceasta din urmă şi-a dat acordul pentru încasarea de către reclamantă a despăgubirii în discuţie.

Prin sentinţa civilă nr. 681/6.09.2017, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a Civilă în dosar x/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată din oficiu, a fost admisă, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta F. S.A., cu consecinţa obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 61.670 EURO, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daună totală pentru imobilul casă de locuit situat în sat/Comuna Mărgineni, jud. Bacău şi suma de 2400 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial parţial.

De asemenea, a fost admisă cererea de intervenţie accesorie introdusă de E. S.A.. şi au fost respinse, ca neîntemeiate restul pretenţiilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că între reclamanta, în calitate de Contractant, şi pârât, în calitate de Asigurator, s-a încheiat, la data de 29.06.2010, pentru o perioada de 1 an, Contractul de asigurare complexa a locuinţei reclamantei construită în anul 2007, situată în Mărgineni - Bacău, suma asigurată fiind 61670 euro, iar beneficiar E. S.A., căreia i s-a cesionat indemnizaţia de asigurare, conform G. nr. x.

Din actele dosarului rezultă cu certitudine că, în perioada de valabilitate a asigurării din cauza a două inundaţii, imobilul asigurat a fost distrus aproape în totalitate, fiind ulterior demolat.

Evenimentul asigurat, potrivit definiţiilor din contractul de asigurare încheiat cu reclamanta, este consecinţa producerii riscurilor asigurate, evidenţiate în contractul de asigurare.

Prin contract, societatea-intimată şi-a asumat obligaţia de a acorda despăgubiri pentru daune produse de următoarele riscuri: fenomene naturale - inundaţii.

La data construcţiei imobilului şi la data asigurării acestuia zona nu era supusă regimului de restricţie temporară sau definitivă pentru risc de inundaţii.

Reclamanta nu a mai avut posibilitatea de a remedia distrugerile suferite, autoritatea publică locală oferind un alt teren pentru construcţia unui alt imobil.

Tribunalul a apreciat că reclamanta a suportat o dauna totală deoarece, zona devenind inundabilă datorită aceluiaşi eveniment asigurat, acestora li se refuza eliberarea autorizaţiei de construcţie fie şi pentru remedieri, oferindu-se de către aceeaşi autoritate publică locală un alt teren pentru construcţia unui alt imobil. Evenimentul asigurat a fost inundaţia, care s-a produs în 2 rânduri consecutive. Datorită aceluiaşi eveniment a fost colmatata albia râului Trebeş, modificându-se secţiunea de scurgere creând astfel o zonă inundabilă deşi la data încheierii contractului de asigurare zona nu era restricţionată pentru risc de inundaţii.

Dauna a fost considerată ca fiind totală nu pentru ca imobilul ar fi fost avariat de inundaţii într-o asemenea măsură încât repararea avariilor ar fi devenit imposibilă sau economicoasă, ci pentru faptul că zona unde este situat imobilul asigurat a devenit inundabilă, iar autorităţile publice refuză eliberarea unei autorizaţii de construcţie/reparaţie. Astfel, nu mai există posibilitatea aducerii imobilului la situaţia anterioară producerii evenimentului asigurat şi, în consecinţă, acesta nu mai poate fi utilizat conform destinaţiei sale, aşa încât dauna nu poate fi considerată decât totală şi nu parţială; de asemenea, cauza (inundaţia conjugată cu refuzul justificat al autorităţilor administrative) care a determinat această situaţie nu a fost inclusă printre cazurile de excludere prevăzute în contract, nefiind incidente dispoziţiile art. 42 lit. a) din Condiţiile de asigurare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta S.C. F..

Prin decizia nr. 149/13.02.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins apelul promovat de apelanta-pârâtă F. S.A., ca nefondat.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut caracterul nefondat al primei critici faţă de faptul că tribunalul a dat o legală dezlegare excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor.

Cu privire la cea de-a doua critică a apelantei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că interpretarea contractului de asigurare s-a efectuat de tribunal în limitele impuse de art. 977, 982 C. civ., în forma în vigoare la încheierea poliţei, după intenţia părţilor, nu după sensul literal al termenilor, şi unele prin altele, dându-li-se sensul ce rezultă din actul întreg.

Privitor la întinderea despăgubirii, faţă de imposibilitatea obiectivă şi peremptorie de reconstrucţie ori readucere a imobilului în starea iniţială asigurată pe acelaşi amplasament, instanţa de apel a concluzionat că paguba suferită este totală şi, implicit, că dreptul la despăgubire este integral pentru valoarea asigurată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. F., invocând faptul că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Prin decizia civilă nr. 1237 din data de 7 iunie 2019, pronunţată de ÎCCJ a fost admis recursul declarat de recurenta - pârâtă F. S.A., împotriva deciziei nr. 149/2019 din 13 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut în motivare, în esenţă, faptul că, analizând soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor de către Tribunalul Bacău, prin încheierea din data de 13.06.2016, instanţa de apel a complinit motivarea primei instanţe, care se limita să constate că reclamanţii au calitate procesuală activă întrucât intervenienta S.C. E. "a dat accept" reclamanţilor pentru încasarea despăgubirii, cu argumentul că cesionara S.C. E. a dobândit dreptul la despăgubiri proporţional cu valoarea soldurilor creditelor, ceea ce, coroborat cu împuternicirea dată în cursul judecăţii de către S.C. E. reclamanţilor, ar fi condus la "totalizarea calităţii procesuale active de a pretinde despăgubirea integral".

Înalta Curte a constatat, însă, că instanţa de apel nu a procedat la o examinare efectivă a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, prin prisma dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, raportate la calitatea părţilor din contract şi conţinutul concret al acestuia, respectiv din perspectiva efectelor contractului de asigurare dedus judecăţii şi a persoanelor îndreptăţite să obţină despăgubiri, şi nu a lămurit care este forma juridică prin care intervenienta S.C. E. ar fi împuternicit reclamanţii pentru încasarea despăgubirii.

Inexistenţa unei astfel de analize echivalează cu soluţionarea excepţiei în condiţiile unei nedepline lămuriri a situaţiei de fapt, ceea ce impune, având în vedere dispoziţiile art. 312 şi 314 din C. proc. civ., casarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Având în vedere motivul de casare reţinut, Înalta Curte a apreciat că nu se mai impune cercetarea primului motiv de recurs.

În rejudecarea căii de atac, după casare, prin decizia civilă nr. 468/2021 din 8 iulie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul promovat de pârâta F. împotriva sentinţei civile nr. 681/06.09.2017, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata-intervenientă accesoriu S.C. E. S.A. şi cu intimata-reclamantă A. prin procurator B.; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de obligare a asigurătorului la plata despăgubirii, ca nefondată.

Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie a E..

În baza art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 a constatat că cheltuielile procesuale avansate de către stat pentru reclamantă rămân în sarcina acesteia; a menţinut soluţia primei instanţe referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., respectiv a restului pretenţiilor; a obligat intimata A. la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 6659,29 RON (de 3137 RON taxă timbru apel şi 3522,29 RON taxă timbru aferent recurs).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, faptul că reclamanta în calitate de asigurat în contractul de asigurare, are calitate procesuală activă pentru a solicita partea de indemnizaţie cuvenită, în măsura în care aceasta depăşeşte cuantumul obligaţiilor rezultate din contractul de credit încheiat cu S.C. E..

Instanţa de apel a menţinut soluţia tribunalului cu privire la respingerea excepţiei faţă de reclamantă, constatând că aceasta poate avea calitate, în măsura în care despăgubirile ce i s-ar cuveni ca urmare a intervenirii riscului asigurat, ar depăşi întinderea obligaţiilor contractuale, aspect ce va fi lămurit pe fond.

În ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că este pertinentă critica apelantei pârâte, prin care asigurătorul a arătat faptul că în mod greşit s-a apreciat că avariile provocate de inundaţii imobilului pot fi calificate ca fiind o daună totală, în opinia pârâtei acestea fiind o daună parţială, cuantificabilă la suma de 20.600, 65 de RON.

Constatând că despăgubirea datorată de asigurător pentru producerea daunei parţiale la imobilul care face obiectul cauzei, este mai mică decât valoarea creditului restant, instanţa de apel a reţinut că acţiunea reclamantei nu este fondată, aceasta neputând obţine, potrivit contractului încheiat cu creditoarea, decât suma care ar depăşi limita creditului restant.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. prin procurator B..

Prin motivele de recurs, recurenta a susţinut, în esenţă, că a probat dauna totala, fiind astfel indrituită sa primească suma asigurată, in totalitate, în cauză nefiind vorba de o dauna de doar 20.000 RON.

În privinţa renunţării la judecata cu numitul H., arată că a fost indusă in eroare de către av. I. care a sfătuit-o să semneze o declaraţie notariala în sensul că se vor primi banii integral, dar nu a primit nimic. Susţine că a retractat imediat actul respectiv, dar această retractare nu a ajuns la dosarul respectiv.

Recurenta a mai arătat că are calitate procesuala activă, deoarece a plătit ratele scadente ale poliţelor de asigurare intocmai si la timp.

A susţinut, totodată, că apelanta-pârâtă, inainte de a incheia poliţa de asigurare, a avut posibilitatea reala de a verifica actele vânzarii-cumpararii, autorizarea construirii, faptul ca bunul se afla intr-o zona inundabila.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a omis sa răspundă susţinerilor privind executarea silita de către bancă a bunului format din construcţie plus teren 500 mp, pentru care s-a obţinut o suma mult inferioara creditului.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi păstrarea soluţia primei instanţe.

În şedinţa publică din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia insuficientei timbrări a recursului şi a reţinut cauza în pronunţarea asupra acesteia.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii sau motive de recurs, Înalta Curte conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată, a luat în examinare excepţia insuficientei timbrări a recursului invocată, din oficiu, şi a reţinut:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar "cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".

Este de reţinut că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

În speţă, recurenta-reclamantă a fost legal citat pentru termenul de astăzi, 10 noiembrie 2021, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 3586,22 şi 5 RON timbru judiciar, dar aceasta, în mod nejustificat, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală a timbrării, depunând la dosar doar o chitanţă în valoare de 5 RON, susţinând că reprezintă taxa aferentă timbrului judiciar.

Înalta Curte constată că a fost îndeplinită obligaţia referitoare la timbrul judiciar, taxa de 5 RON achitată de recurentă complinind această cerinţă, însă, la dosarul cauzei, nu a fost depusă şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată cu 3586,22 RON taxă judiciară de timbru nici anticipat şi nici până la termenul stabilit de instanţă, respectiv 10 noiembrie 2021, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, şi să dispună anularea recursului, ca insuficient timbrat.

În raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat de recurenta-reclamantă A. prin procurator B. împotriva deciziei civile nr. 468/2021 din 8 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, va fi anulat ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin procurator B. împotriva deciziei civile nr. 468/2021 din 8 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2021.