Competence conflict: territorial jurisdiction for low-value claims and procedural bar against ex officio declination

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 10 februarie 2021 reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.841,06 RON, reprezentând contravaloare servicii furnizate şi neachitate şi suma de 200 RON, cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 493 din 26 mai 2021, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., care prevăd că "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile."

Instanţa a reţinut că părţile din prezenta cauză au calităţile de profesionist şi consumator, iar pârâta B. S.R.L. are sediul în Timişoara, str. x, jud. Timiş, localitate care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Timişoara.

Totodată, instanţa a arătat că norma juridică privind competenţa teritorială în cazul consumatorilor are caracter imperativ, fiind edictată intereselor consumatorilor şi reglementează o competenţă teritorială absolută, de la care părţile nu pot deroga.

Prin urmare, constatând că pârâta B. S.R.L. are sediul în juduţul Timişoara, instanţa a apreciat că Judecătoriei Timişoara îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 11977, pronunţată la 30 septembrie 2020 de Judecătoria Timişoara, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată judecata cauzei, iar dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă deoarece prin contractul de cesiune de creanţă, reclamanta în calitate de creditoare cesionară a dobândit numai dreptul de creanţă. Contractul de cesiune de creanţă nu produce efecte asupra normelor de competenţă teritorială stabilită de lege aşa încât raportul juridic dintre prezenta reclamantă şi pârâtă nu este un raport între un profesionist şi un consumator, reclamanta nefiind un profesionist, iar pârâta un consumator în sensul dispoziţiilor legii nr. 193/2000.

Astfel, instanţa a apreciat că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", astfel încât instanţa competentă teritorial este Judecătoria Câmpulung Moldovenesc care a fost întâi sesizată de către reclamantă, iar pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce această excepţie de necompetenţă teritorială prin prisma dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., dispoziţii care sunt de ordine privată.

În concluzie, în temeiul art. 132 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi Judecătoria Timişoara s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litgiu având ca obiect pretenţii, prin cererea de valoare redusă formulată reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.841,06 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

În speţă, părţile nu au calitatea de profesionist şi consumator, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a înţeles să uzeze de procedura specială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, aşa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă, conform art. 1029 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1028 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea în primă instanţă este judecătoria, iar competenţa teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În cauză, dat fiind obiectul cauzei dedus judecăţii, competenţa teritorială se determină potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială alternativă, respectiv:

"în afară de instanţele prevăzute de art. 107 - 112, mai sunt competente: instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Se constată astfel că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, aşa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.