Jurisdictional conflict resolved: survivor pension annulment claims assigned to Mureș Tribunal, tribunal competence affirmed.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Mureș Tribunal (Tribunalul Mureș), ruling in favor of that court's competence and against the Court of Appeal's declination; the case proceeds there. The dispute involves heirs seeking annulment or modification of two decisions by the sectoral military pension house that ceased or adjusted survivor allowances under Art. 18(1)(f) of Law No. 168/2020, challenging administrative acts in a social-benefit context. Decisively, the High Court held that the special survivor indemnity constitutes a social-insurance right within the state military pension system, governed by the jurisdictional rules of Law No. 223/2015 (Arts. 100–101), which vest first-instance competence in tribunals, not by general administrative-litigation rules under Law No. 554/2004 as the Tribunal had argued; the Court of Appeal's material competence was thus rejected, and the Mureș Tribunal's territorial jurisdiction was confirmed.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020, art. 22 alin. (1) C. proc. civ, art. 18 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 168/2020, art. 75 din Legea nr. 223/2015, art. 4 din Legea nr. 223/2015, art. 99 din Legea nr. 227/2015; Jurisdictional conflict resolved: survivor pension annulment claims assigned to Mureș Tribunal, tribunal competence affirmed: The dispute involves heirs seeking annulment or modification of two decisions by the sectoral military pension house that ceased or adjusted survivor allowances under Art. 18(1)(f) of Law No. 168/2020, challenging administrative acts in a social-benefit context. Decisively, the High Court held that the special survivor indemnity constitutes a social-insurance right within the state military pension system, governed by the jurisdictional rules of Law No. 223/2015 (Arts. 100–101), which vest first-instance competence in tribunals, not by general administrative-litigation rules under Law No. 554/2004 as the Tribunal had argued; the Court of Appeal's material competence was thus rejected, and the Mureș Tribunal's territorial jurisdiction was confirmed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for resolving the negative conflict of jurisdiction by setting the competent court.
Used to order referral of the file to the established competent court for continuation.
Full text
Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 martie 2021, reclamanţii A., în calitate de reprezentant legal al minorei B. şi C., asistat de A., au solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: în principal, anularea deciziilor nr. 98875X/28.01.2021 şi nr. 170856X/28.01.2021 emise de pârâtă şi obligarea pârâtei la acordarea în continuare a indemnizaţiilor de urmaş în favoarea lor, recalculate astfel cum sunt cuantificate de art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020; în subsidiar, modificarea deciziilor nr. 98875X/28.01.2021 şi nr. 170856X/28.01.2021 emise de pârâtă, în sensul acordării în continuare a indemnizaţiilor de urmaş în favoarea lor, recalculate astfel cum sunt cuantificate de art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 30/14.05.2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.
În esenţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că nu este competentă material să judece acţiunea formulată în raport de urmatoarele considerente:
În aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea 168/2020 a fost emis Ordinul MAPN 7/2021 - în vigoare la data introducerii acţiunii, conform căruia, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale asigură din bugetul propriu următoarele drepturi " indemnizaţia lunară prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020 cuvenită urmaşilor personalului participant militar decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii."
Totodată, arată instanţa, Ordinul nr. 88/2016, în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, prevede la art. 76 alin. (1) " Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 85alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 se plăteşte de către Casa de pensii sectorială."
Instanţa reţine că sumele acordate cu titlu de indemnizaţie lunară reprezintă în fapt drepturi de asigurări sociale, fiind generate de producerea unui risc asigurat în sensul art. 4 din Legea 223/2015 care prevede că "sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activităţii specifice sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi din Constituţia României, precum şi pierderile de venituri datorate invalidităţii, bătrâneţii sau decesului." Or, indemnizaţia prevăzută de art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020 este achitată de Casa sectorială de pensii în considerarea producerii unui risc, care a avut ca efect diminuarea veniturilor de care beneficiau urmaşii asiguratului decedat.
Mai reţine Curtea de Apel că natura juridică a indemnizaţiei ce face obiectul cauzei - drept de asigurări sociale în cadrul sistemului de pensii militare de stat, este confirmată de art. 76 alin. (2) din Ordinul 88/2016, în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, conform căruia "Plata indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 8^5 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 se face odată cu plata drepturilor de pensie şi/sau a altor drepturi de asigurări sociale."
Curtea de Apel a reţinut aplicabile în speţă prevederile art. 100 şi 101 din Legea 223/2015, conform cu care "jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel" şi " Litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale."
Totodată, instanţa arată că menţiunea legislativă "drepturi de pensii" nu poate fi interpretată restrictiv, în sensul că ar privi doar pensiile militare de stat nu şi alte drepturi de asigurări sociale, întrucât o asemenea interpretare ar contraveni dispoziţiilor art. 75 şi 100 din acelaşi act normativ, a căror finalitate este de a institui un sistem unic de jurisdicţie pentru toate drepturile aferente sistemului de pensii militare de stat şi care se achită prin casele de pensii sectoriale.
Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Mureş şi înregistrată pe rolul acesteia la data de 25 mai 2021.
La termenul de judecată din 8 septembrie 2021, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1230 din 14 septembrie 2021, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
În esenţă, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a reţinut că în cauza dedusă judecăţii sunt puse în discuţie două probleme de drept, cu efecte decisive asupra determinării instanţei competente material să judece cauza de faţă, şi anume: principiul fundamental al legalităţii stabilirii competenţei (inclusiv materiale) a instanţelor de judecată şi "inadmisibilitatea confuziei dintre drepturile de asigurări sociale şi drepturile de asistenţă socială."
Cu privire la principiul fundamental al legalităţii stabilirii competenţei instanţelor de judecată, instanţa arată că acesta guvernează direct şi hotărâtor activitatea concretă de determinare a competenţei de soluţionare a cauzelor deduse judecăţii. În conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 1 alin. (4)-(5) din Constituţie: competenţa instanţelor judecătoreşti este prevăzută exclusiv "numai prin lege"; principiul separaţiei puterilor în stat nu permite puterii judecătoreşti să adauge la lege, reguli pretoriene de competenţă a instanţelor de judecată.
De asemenea, instanţa a reţinut dispoziţiie art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (4) şi art. 22 alin. (1) C. proc. civ., conform cu care orice măsură dispusă de instanţă, inclusiv cea de determinare a competenţei judecării cauzei cu care a fost sesizată, trebuie să se întemeieze pe prevederile legale incidente, procesul trebuind să se desfăşoare potrivit normelor legale care îl reglementează, inclusiv sub aspectul competenţei instanţei.
În concluzie, Tribunalul arată că determinarea competenţei materiale a instanţei este reglementată de normele dreptului procesual civil, şi anume de normele legale de competenţă.
Totodată, Tribunalul arată că în cauză cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea unor acte administrative, constând în decizii emise în aplicarea art. 18 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 168/2020 şi obligarea autorităţii emitente a actelor administrative pârâte la acordarea în continuare a dreptului vătămat, constând în indemnizaţia specială de urmaş reglementată de art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020. Or legea nr. 168/2020, reţine instanţa, nu cuprinde absolut deloc norme procesuale, de competenţă materială a instanţelor judecătoreşti privind cauzele care au ca obiect drepturile speciale de asistenţă socială reglementate de această lege, în virtutea meritelor extraordinare constând în jertfirea vieţii sau sănătăţii exclusiv a personalului participant la anumite activităţi speciale.
Ca atare, instanţa a reţinut că devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
De asemenea, instanţa susţine că în speţă, sub aspectul determinării competenţei materiale, sunt absolut irelevante diversele norme de drept substanţial referitoare la operaţiunile administrative de stabilire sau plată a drepturilor speciale de protecţie socială recunoscute de Legea nr. 168/2020.
Prin urmare, nu prezintă interes prevederile de drept substanţial cuprinse în art. 75 din Legea nr. 223/2015, potrivit cărora:
"Prevederile prezentei legi referitoare la stabilirea şi modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea şi reluarea plăţii acestora se aplică şi indemnizaţiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire şi plată se află, potrivit legii, în competenţa materială a caselor de pensii sectoriale, cu excepţia situaţiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel."
Tribunalul arată că dreptul de "asigurări" sociale constând în pensia militară de stat de urmaş constituie un drept de asigurări sociale, condiţionat de elemente specifice acestei naturi juridice, are caracter general aplicabil riscului obişnuit al pierderii veniturilor în caz de deces din cauze naturale, al tuturor beneficiarilor asiguraţi ai legii (art. 4 din Legea nr. 223/2015); este recunoscut pentru activitatea obişnuită din timpul carierei profesionale; are la bază mecanismul obişnuit al raporturilor juridice de asigurări sociale, fiind inclus prin lege în sistemul pensiilor militare de stat şi a celorlalte drepturi de asigurări sociale; plata se face de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale în calitate de "asigurător"; fiind un drept de asigurări sociale, se impozitează, conform art. 99 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Referitor la dreptul la indemnizaţia specială de "protecţie socială" a urmaşilor personalului "participant", reglementată de art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020, instanţa reţine că acesta constituie un ajutor necondiţionat şi prompt acordat de stat, din categoria mai largă a asistenţei sociale; are caracter special, aplicabil numai în caz de deces din cauze speciale şi extraordinare, doar al personalului participant la anumite activităţi speciale; este recunoscut numai pentru merite extraordinare; are la bază mecanismul raporturilor juridice de asistenţă socială, pentru evenimente cu potenţial de risc ridicat, fiind parte a unui complex de drepturi de asistenţă socială pentru familia personalului participant decedat, fiind inclus în legea specială în materie de protecţie socială a personalului participant (Legea nr. 168/2020); plata se face de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale exclusiv doar din raţiuni de operativitate şi bună funcţionalitate, ca intermediar al instituţiei de care a aparţinut cel decedat în misiune (art. 21 şi art. 23 din Legea nr. 168/2020); fiind un drept de asistenţă socială, nu se impozitează, nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii şi nu afectează acordarea altor drepturi (art. 25 din Legea nr. 168/2020).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Mureş, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Mureş, secţia Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect anularea deciziilor nr. 98875X/28.01.2021 şi nr. 170856X/28.01.2021 emise de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi obligarea acesteia la acordarea în continuare a indemnizaţiilor de urmaş solicitate de reclamanţii A., în calitate de reprezentant legal al minorei B. şi C., asistat de A..
Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020:"Urmaşii personalului decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii beneficiază, la cerere, de o indemnizaţie lunară egală cu câştigul salarial mediu brut, pentru urmaşii personalului participant decedat în urma participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii care realizează venituri lunare mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut, indiferent de numărul acestora;"
Potrivit Ordinului nr. 88/2016, cât şi Ordinului MAPN nr. 7/2021, aceste drepturi se achită de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 75 din Legea 223/2015, conform cărora " Prevederile prezentei legi referitoare la stabilirea şi modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea şi reluarea plăţii acestora se aplică şi indemnizaţiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire şi plată se află, potrivit legii, în competenţa materială a caselor de pensii sectoriale, cu excepţia situaţiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel."
Pentru a determina competenţa materială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 100 din Legea 223/2015 conform cărora: "Jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel" şi art. 101 din acelaşi act normativ, potrivit cu care: "Litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale."
Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că indemnizaţia prevăzută de legea specială, Legea nr. 168/2020, are natura juridică a unui drept de asigurări sociale în sistemul de pensii militare de stat şi este supusă dispoziţiilor Legii 223/2015, act normativ care are reglementări speciale în ceea ce priveşte jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat.
În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Mureş.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.