Conflict of jurisdiction over salary discrimination claims by a prosecutor: application of Art. 127 CPC to judicial officers as plaintiffs

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 15.01.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAŞOV şi DIRECŢIA NAŢIONLĂ ANTICORUPŢIE, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat:

1. Recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş personal care beneficiază de sporuri de 45%, ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională "justiţie", acest mod de calcul fiind recunoscut drept valabil de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi de către Curtea de Conturi dar care nu i-a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020;

2. Uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, începând cu data de 01.01.2018 în ceea ce priveşte sporurile aplicate în baza legii nr. 153/2017;

3. Repararea prejudiciului produs prin acţiunile pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să i se plătească conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi cuantumul sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au stabilit la nivel de către Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bucureşti;

4. Obligarea pârâţilor la plata şi alocarea sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 01.01.2018 - prezent, precum şi în continuare şi după intrarea în vigoare a legii cadru de salarizare nr. 153/2017;

5. Actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantului, până la plata efectivă a sumelor solicitate;

Prin sentinţa civilă nr. 915/02.06.2021Tribunalul Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În esenţă, Tribunalul Braşov a reţinut că nu este competent teritorial să judece acţiunea formulată de reclamanta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Braşov, în raport cu dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., conform cărora:, (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.(21 ) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

De asemenea, a reţinut Tribunalul Braşov, competenţa prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este de ordine publică, respectiv atunci când calitatea de reclamant o are un judecător, procuror, asistenţi judiciari, grefieri sau o instanţă de judecată, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Dâmboviţa.

La termenul de judecată din 30 septembrie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 2556 din 30 septembrie 2021, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În esenţă, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând un caz de prorogare de competenţă în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit normelor de competenţă generale instituite de lege.

Mai reţine instanţa că pentru a opera această prorogare de competenţă trebuie îndeplinite următoarele condiţii: reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar, grefier sau procuror, iar cauza să fie de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau de competenţa unei instanţe inferioare acesteia.

Astfel, instanţa arată că reclamanta din prezenta cauză nu are calitatea de procuror sau grefier fiind un fost procuror, astfel constată că litigiul face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, în raport de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată.

În concluzie, instanţa a constatat că din punct de vedere teritorial competenţa aparţine Tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, locul de muncă reclamantul, conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Valorificând prevederile art. 248 alin. (1) cu aplicarea art. 130 alin. (2) şi art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Braşov, secţia I civilă şi Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale, solicitate de reclamantă, procuror în cadrul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Braşov, conform precizării depuse de către reclamantă în dosarul Tribunalului Braşov nr. 138/62/2021 (fila x).

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător, procuror sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 127 se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Calitatea de procuror a reclamantei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, determină incidenţa textului de lege prevăzut de art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".

Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (2)1 al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Braşov, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, învecinată Curţii de Apel Braşov.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a I-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.