Negative conflict of competence in labor dispute over prosecutor salary increases: application of Art. 127 CPC to public officials and territorial jurisdiction of neighboring appellate court

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 11.12.2019 sub nr. dosar x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. şi BB. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Institutul Naţional al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâţilor la acordarea majorărilor salariale de bază prevăzute prin art. III din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv creşterea cu 25%, începând cu data de 01.08.2016, a VRS de 484,18 RON (valabil în data de 31.07.2017) rezultând o valoare de 605,225 RON, care să se aplice începând cu data de 01.08.2016 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016, respectiv cu data numirii în funcţia de procuror după caz, şi până la 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS şi după data de 31.12.2017, când a intrat în vigoare Legea nr. 153/2017, majorări ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflaţie până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor la acordarea şi plata pentru viitor a majorărilor salariale de la lit.

a) prin includerea acestora în indemnizaţia de încadrare lunară (salariul de bază), în final de la data de 01.08.2016 valoarea de referinţă sectorială (VRS) reprezentând 605,225 RON, calculată ca fiind 484,18 RON + 25% = 605,225 RON, actualizată în raport de indicele de inflaţie până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor la plata de daune interese moratorii şi dobânzile legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti în vigoare şi de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Prin sentinţa civilă nr. 359/MAS din 01.07.2020, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată prin întâmpinări de pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi, pe cale de consecinţă, a dispus declinarea cauzei formulate de reclamanţii semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în favoarea Tribunalului Bihor.

În esenţă, Tribunalul Braşov a reţinut că nu este competent teritorial să judece acţiunea formulată de reclamanţi în raport cu dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., conform cu care:, (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21 ) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Instanţa a reţinut că legiuitorul a stabilit la art. 127 din C. proc. civ. o competenţă specială a instanţei în cazurile în care au fost promovate acţiuni în justiţie de către judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri (reclamanţii deţinând funcţia de procurori în cadrul Parchetelor din raza de competenţă a Tribunalului Braşov).

Ca atare, dispoziţiile menţionate au în vedere ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea sau, potrivit modificărilor normei, ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei inferioare faţă de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Instanţa a arătat că prevederile susmenţionate se aplică în mod corespunzător şi procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor de la instanţă şi unităţile de parchet.

Mai arată instanţa că o altă problemă de drept care a creat divergenţă în aplicarea art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., sub aspectul interpretării noţiunii de "grefier", este aceea de a stabili dacă aceste norme de drept sunt sau nu incidente în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Scopul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei, arată Tribunalul Braşov, iar alin. (3) al aceluiaşi articol indică expres şi limitativ subiecţii pe care înţelege să îi plaseze în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., nominalizând, fără a face nicio distincţie, pe grefieri, categorie circumscrisă noţiunii generale de personal auxiliar de specialitate, astfel cum aceasta este definită de art. 3 din Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Interpretarea literală a textului art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul aplicării sale doar grefierilor din cadrul instanţelor, nu ar fi posibilă, întrucât textul nu cuprinde o astfel de menţiune, iar interpretarea literală necesită concordanţă deplină între formularea textului interpretat şi cazurile din practică ce se încadrează în ipoteza normei.

De vreme ce art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. nu distinge între grefierii din cadrul instanţelor şi cei din cadrul parchetelor, în virtutea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se aplică în egală măsură grefierilor de la instanţe şi celor de la parchete.

Dacă la această concluzie se adaugă faptul că în cadrul parchetelor funcţionează atât procurori, cât şi grefieri, sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier."

Tribunalul Braşov a avut în vedere şi Decizia nr. 290/26.04.2018 pronunţată de către Curtea Constituţională a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

De asemenea instanţa a reţinut că un astfel de argument întemeiat pe prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. este aplicabil şi în cazul procurorilor din cadrul parchetelor precum şi parchetelor, în situaţia în care au calitatea de parte, aşa cum este cazul în speţă. Or, cum reclamanţii din prezenta cauză sunt procurori, iar unităţile de parchet figurează ca părţi pârâte, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curte de apel în a cărei circumscriţie se află instanţa care ar fi fost competentă conform legii.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Bihor.

La termenul de judecată din 22 septembrie 2021, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 623 din 02.10.2020 şi a declinat în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei reţinând în considerentele hotărârii pronunţate următoarele:

Obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de muncă în care reclamanţii au calitatea de procurori care îşi desfăşoară în prezent activitatea în cadrul Parchetelor din raza de competenţă a Tribunalului Braşov, astfel că această instanţă ar fi avut competenţa să judece cauza de faţă în condiţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, oricare din criteriile acolo indicate ar fi fost avute în vedere. Cu toate acestea, reclamanţii au chemat în judecată şi alte Parchete din ţară, unde au activat pe parcursul evoluţiei carierei lor profesionale, astfel cum au detaliat în dosarul Tribunalului Braşov - vol I.

Totodată, a reţinut instanţa că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin art. 1 pct. 13 din Legea nr. 310/2018, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

În speţa de faţă, reclamanţii au avut locuri de muncă la mai multe parchete din ţară, excluzând astfel instanţele aferente de la soluţionarea cererii, în aplicarea art. 127 noul C. proc. civ.

Or, deşi Tribunalul Bihor este una din instanţele care nu au nicio legătură din punct de vedere teritorial cu activitatea reclamanţilor, respectiv a pârâţilor, în acelaşi timp, nici nu se află în vreuna din curţile de apel învecinate Curţii de Apel Braşov, de care aparţine Tribunalul Braşov, unde a fost iniţiat litigiul, pentru a se putea declara competent în aplicarea art. 127 noul C. proc. civ.

Mai mult, Curtea de Apel Oradea nu este învecinată nici cu Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Mureş sau Curtea de Apel Piteşti, la parchetele aferente cărora au activat la un moment dat reclamanţii, pentru a se putea aprecia că există raţiuni pentru a atrage competenţa teritorială de soluţionare a cauzei de faţă pentru Tribunalul Bihor.

Pe de altă parte, mai reţine instanţa, Tribunalul Bacău se află în raza teritorială de activitate a Curţii de Apel Bacău, ce este învecinată cu Curtea de Apel Braşov, precum şi cu Curtea de Apel Iaşi, respectiv Curtea de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Suceava, fiind astfel respectate prevederile art. 127 noul C. proc. civ.

Ca atare, nefiind identificat niciun text legal în baza căruia Tribunalul Bihor să se poată declara competent din punct de vedere teritorial pentru soluţionarea cererii de faţă, art. 127 noul C. proc. civ. fiind aplicabil dar nu pentru a atrage competenţa acestei instanţe, instanţa va admite excepţia invocată şi va declina competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Bacău, secţia I civilă, care la termenul de judecată din 17 februarie 2021, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 105 din 17.02.2021, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În esenţă, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a reţinut că reclamanţii sunt procurori, printre aceştia aflându-se şi F., K. şi U. care, potrivit tabelului 2 anexat cererii de chemare în judecată au funcţionat în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ambele parchete învecinate cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, toate aceste instituţii de parchet figurând în cauză în calitate de pârâte.

În privinţa reclamanţilor menţionaţi,arată instaţa, Tribunalul Bihor a dispus disjungerea cererilor şi formarea dosarului nr. x/2020 în cadrul căruia cererile au fost soluţionate pe fond, Tribunalul Bihor considerându-se, astfel competent în soluţionarea cererilor acestor reclamanţi.

Instanţa a apreciat că drepturile salariale solicitate de reclamanţi au aceeaşi cauză (raporturile de serviciu), între ele existând o strânsă legătură, astfel că sunt îndeplinite cerinţele coparticipării procesuale active, instituţie reglementată de art. 59 C. proc. civ.. Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de munca aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar alin. (3) al aceluiaşi articol instituie excepţia conform căreia, daca sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulata la instanţa competenta pentru oricare dintre reclamanţi.

In atare situaţie devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) Codul muncii anterior evocate, ce recunosc competenta de soluţionare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite in persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi in coparticipare procesuala facultativa.

Mai arată Tribunalul Bacău că cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost ea formulata iniţial, a fost declinată de către Tribunalul Braşov în favoarea Tribunalului Bihor, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Oradea, în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) si (3) C. proc. civ., ca instanţa judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află unităţile de parchet la care îşi desfăşoară activitatea parte dintre reclamanţi.

Pe de altă parte, instanţa reţine că potrivit art. 127 alin. (1) coroborat cu art. 116 C. proc. civ., în cazul mai multor instanţe deopotrivă competente reclamanţii erau cei îndrituiţi în a alege, Tribunalul Bihor neputându-se substitui acestora or, în cauză, reclamanţii nu au arătat în mod expres că solicită judecarea cererilor lor de către Tribunalul Bacău.

În concluzie, instanţa a constatat că de vreme ce, la data investirii sale, Tribunalul Bihor a fost legal sesizat in virtutea dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, şi a celor ale art. 127 alin. (1) si (3) si art. 116 C. proc. civ., si întrucât, în caz de disjungere, instanţa de judecata rămâne competentă, potrivit art. 111 alin. (4) din Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015 (în caz de disjungere dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii), competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bihor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele trei instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bacău competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Braşov, secţia I civilă, Tribunalul Bihor, secţia I civilă şi Tribunalul Bacău, secţia I civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele trei instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale, solicitate de reclamanţi, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător, procuror sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 127 se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Calitatea de procurori a reclamanţilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, determină incidenţa textului de lege prevăzut de art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".

Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (2)1 al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârâţi au fost chemaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bacău, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Braşov, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bacău, învecinată Curţii de Apel Braşov.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a I-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.