Termination of civil actions against insolvent insurance companies after final bankruptcy order under general insolvency law

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 09 iulie 2014 sub nr. x/2014, reclamantul MUNICIPIUL BUCUREŞTI a chemat în judecată pârâta A. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.034.162,30 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie - suma asigurată conform poliţei privind asigurarea de garanţie de bună execuţie nr. 367/30.11.2010 aferentă contractului de proiectare şi execuţie de lucrări nr. x/02.12.2010 pentru obiectivul de investiţii Pasaj suprateran Mihai Bravu - Splaiul Unirii.

Prin sentinţa civila nr. 5608 din 13 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 10.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată (onorariu avocat, redus).

Prin decizia civilă nr. 1216 din 4 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în baza art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, s-a luat act de încetarea acţiunii în cauza având ca obiect apelul declarat de apelanta MUNICIPIUL BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 5608 din 13 octombrie 2015 şi a încheierii din 15 septembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu intimata A. S.A.; a fost anulată sentinţa atacată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

În susţinerea recursului declarat, recurentul-reclamant arată că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 75 alin. (1), respectiv cu încălcarea art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurentului-reclamant, dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile, societatea în insolvenţă fiind o societate de asigurare, sens în care se aplică exclusiv dispoziţiile exprese şi speciale ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Recurentul-reclamant apreciază că, spre deosebire de dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în privinţa societăţilor de asigurare, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile imperative şi derogatorii ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, exclusiv posibilitatea suspendării judecăţii.

Astfel cum susţine recurentul-reclamant, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Prin urmare, în această situaţie, nu poate interveni încetarea acţiunii, aceasta nefiind prevăzută de legiuitor.

Mai mult decât atât, recurentul-reclamant susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 242 din Cap. IV din Legea nr. 85/2014, prevederile Cap. I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

Recurentul-reclamant conchide că dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Cap. IV din Legea nr. 85/2014, care prevăd exclusiv suspendarea, derogă în privinţa încetării acţiunilor de la dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Aşa fiind, opinia recurentului-reclamant este în sensul că dispoziţiile art. 75 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 85/2014 nu pot completa dispoziţiile art. 262 alin. (4) din aceeaşi lege, nefiind compatibile cu acestea din urmă.

Un alt argument în susţinerea acestei teze este, în opinia recurentului-reclamant, faptul că instanţa de apel a dispus iniţial suspendarea judecării apelului MUNICIPIULUI BUCUREŞTI (la 08.02.2017), iar ulterior a menţinut această măsură (la 27.06.2018), chiar în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, deşi la ambele momente exista o situaţie de fapt şi de drept identică cu cea de la data pronunţării deciziei în prezent recurate, respectiv deschiderea procedurii falimentului împotriva intimatei-pârâte rămăsese definitivă prin decizia civilă nr. 168/28.01.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în subsidiar respingerea acestuia.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, în cameră de consiliu, s-a dispus preschimbarea termenului de judecată stabilit în complet de filtru la data de 13 ianuarie 2021, pentru termenul din 24 februarie 2021.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii şi a admis în principiu recursul declarat, fixându-se termen la data de 13 octombrie 2021, cu citarea părţilor.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de recurentul-reclamant este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. (...) La data rămânerii definitive a procedurii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Dispoziţiile art. 262 alin. (4) din menţionata lege reiterează, la rândul lor, regula suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, precum şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, de la data hotărârii de deschidere a falimentului, urmând ca sumele pretinse în aceste procese, să fie înregistrate în dosarul de faliment al tribunalului, în cadrul căruia vor fi examinate şi înscrise în tabelul creanţelor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că ambele texte de lege stabilesc regula suspendării ope legis a acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, precum şi a executărilor silite pentru ipoteza intrării în faliment a societăţii debitoare, inclusiv a societăţii de asigurare/reasigurare, cele două texte de lege clarificând astfel soarta juridică a tuturor demersurilor judiciare declanşate împotriva societăţii debitoare şi aflate pe rol la data pronunţării hotărârii de deschidere a falimentului. Claritatea normelor legale citate înlătură orice altă posibilitate de interpretare a instanţelor de judecată în ceea ce priveşte aplicarea măsurii procedurale a suspendării de drept a acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, precum şi a executărilor silite pornite împotriva debitoarei, după momentul deschiderii procedurii falimentului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, totodată, că textul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, face un pas înaintea textului din art. 262 alin. (4) din aceeaşi lege, clarificând şi ipoteza legală a aceloraşi demersuri judiciare declanşate împotriva societăţii falite, dar la un alt moment procedural, respectiv, la data rămânerii definitive a hotărârii de faliment, statuând că acţiunile judiciare şi extrajudiciare, precum şi executările silite suspendate conform tezei I a alin. (1) al art. 75, încetează. Această dezlegare din art. 75 alin. (1) teza finală se aplică deopotrivă şi demersurilor judiciare suspendate conform art. 262 alin. (4) demarate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare falită. O atare concluzie este impusă de metoda de interpretare sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Astfel, potrivit art. 242 din Capitolul IV al Titlului II al legii supusă interpretării, capitol dedicat falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, toate prevederile din Capitolul I al Titlului II, cu excepţia celor incluse în secţiune a 6-a: "(...) se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute de acest capitol" (se înţelege Capitolul IV). Aşadar, este cert că dispoziţiile incluse în materia falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare se completează cu dispoziţiile de drept comun incluse în Capitolul I, inclusiv art. 75 supus interpretării, mai puţin cu dispoziţiile din secţiune a 6-a, respectiv, art. 132-144 din legea interpretată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, însă, că aplicarea normelor de drept comun din Capitolul I este supusă unei condiţii, respectiv, ca normele din Capitolul IV să nu cuprindă dispoziţii derogatorii faţă de dreptul comun. Examinând sub acest aspect cele două texte de lege supuse interpretării, respectiv, art. 75 alin. (1) şi art. 262 alin. (4), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile art. 262 alin. (4) se completează cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, întrucât norma specială din art. 262 alin. (4) nu acoperă ipoteza legală reglementată în teza finală art. 75 alin. (1), respectiv, soarta juridică a demersurilor judiciare pornite împotriva debitoarei falite, suspendate de la momentul deschiderii procedurii de faliment, după ramânerea definitivă a hotărârii de faliment, lăsând neacoperită această situaţie juridică. Or, derogarea legislativă la care face trimitere textul din art. 242, presupune existenţa în norma specială a unei soluţii legislative distincte pentru una şi aceeaşi ipoteză legală, în raport cu soluţia din norma generală.

Întrucât interpretarea sistematică şi literară a textelor din art. 75 alin. (1) şi art. 262 alin. (4) din legea supusă interpretării impun această concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că dispoziţiile art. 242 din menţionata lege exclud de la aplicare norma din art. 75 alin. (1) teza finală privind încetarea procesului după rămânerea definitivă a hotărârii de faliment, întrucât art. 262 alin. (4) ar institui o derogare de la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Înalta Curte reţine că, atâta timp cât art. 262 din lege, ca normă specială în materia falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, nu conţine nicio soluţie legislativă pentru acţiunile şi măsurile de executare silită după rămânerea definitivă a hotărârii de faliment, care să deroge de la dispoziţiile art. 75, completarea art. 262 cu dispoziţiile art. 75 este permisă de regulile de interpretare.

Înalta Curte va respinge şi motivul de recurs privind consacrarea unei singure soluţii legislative în materia falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, respectiv, suspendarea procesului, dată fiind natura imperativă şi derogatorie a art. 262 prin raportare la dispoziţiile art. 75 din menţionata lege, întrucât art. 262 alin. (4) nu conţine o dispoziţie care să acopere ambele momente procedurale -pronunţarea hotărârii de faliment şi, respectiv, rămânerea definitivă a acesteia, făcând o distincţie clară, în sensul că reglementează exclusiv ipoteza legală de la data pronunţării hotărârii de faliment care, la fel ca şi în ipoteza de la art. 75 alin. (1) atrage suspendarea ope legis, fără să mai dispună cu privire la ce se întâmplă după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge şi argumentul invocat de către recurentul-reclamant în finalul motivelor de recurs, relativ la faptul că instanţa de apel a dispus suspendarea procesului, iar ulterior a menţinut această măsură deşi în ambele momente procedurale exista o hotărâre definitivă de faliment, întrucât obiectul prezentei căi de atac nu îl reprezintă încheierile de suspendare supuse unor căi de atac distincte, ci decizia finală prin care s-a dispus încetare procesului.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 497, văzând şi dispoziţiile art. 430 şi urm. din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 1216 din 4 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.