Restitution and nullity claims fail as appeal inadmissible under limited casation grounds.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 07 septembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A., la plata sumei de 266.281,70 RON, pe care a încasat-o necuvenit la 02 februarie 2016 şi care reprezintă îmbogăţire fără justă cauză, precum şi constatarea nulităţii absolute a convenţiei din 25 iunie 2014 încheiate între B. S.A., C. S.R.L. şi A. S.R.L.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1344 şi următoarele, art. 1635, art. 1247, art. 1246, art. 1204, art. 1250, art. 1240, art. 1182, art. 1183, art. 1236 şi art. 1235 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 493 din 06.02.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din 9 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, s-a dispus introducerea în cauză a societăţii C. S.R.L., în calitate de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 2005 din 04.07.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.

2. Împotriva acestei sentinţe, la 24 februarie 2020, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea acestuia şi schimbarea în tot a sentinţei civile apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1140 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii la 13 ianuarie 2021 a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În susţinerea motivelor de casare recurenta precizează că este lovită de nulitate convenţia privind garanţiile suplimentare încheiată între B. S.A., C. S.R.L. şi A. S.R.L., ca anexă la contractul de furnizare produse petroliere nr. x din 16.04.2013, întrucât nu a fost semnată de aceasta.

Recurenta susţine că i-a fost comunicat pârâtei B. S.A. faptul că reclamanta nu îşi însuşeste această convenţie şi din acest motiv nu datorează nicio sumă de bani acesteia şi nici pârâtei C. S.R.L. A mai arătat recurenta că din 14.08.2015 nu a mai luat produse petroliere de la pârâta C. S.R.L., astfel că, sumele în cuantum de 144.158 RON, aferentă facturii seria x nr. x din 10.09.2015 şi de 553.841 RON, aferentă lunii iunie, nu sunt datorate.

Potrivit recurentei, prin notificarea nr. x din 2.11.2015, întregistrată la D., a învederat băncii că societatea pârâtă B. S.A. nu are dreptul să utilizeze fila E., deoarece este emisă în baza unei convenţii lovite de nulitate absolută.

Prin încasarea de către pârâtă a sumei de 226.281 RON recurenta consideră că sunt incidente dispoziţiile art. 1345 C. civ., privind îmbogăţirea fără justă cauză.

În continuare, recurenta arată că la încheierea convenţiei privind garanţiile suplimentare nu a existat nici consimţământ şi nici cauză.

Recurenta susţine că instanţa de apel i-a respins proba cu expertiză grafoscopică şi nu i s-a cerut să depună un înscris doveditor, din care să rezulte calitatea semnatarului convenţiei, deşi i s-a reproşat lipsa acestor probe.

Recurenta consideră că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1348 C. civ., reţinând că acţiunea de îmbogăţire fără justă cauză are un caracterul subsidiar, cel prejudiciat având dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) Cod procedură civilă, instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor iar, la 22 iulie 2021, recurenta A. S.R.L. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea excepţiilor netimbrării recursului având în vedere că, pe de o parte, nu a primit adresele de comunicare a obligaţiei de a timbra calea de atac exercitată, iar, pe de altă parte, a anexat taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, şi a nulităţii recursului întrucât a indicat normele de drept material încălcate de instanţa de apel.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 2 noiembrie 2021.

În prealabil se constată că recurenta s-a conformat obligaţiei stabilite în sarcina sa de a achita taxa de timbru în cuantum de 3133,91 RON, fiind depus ordinul prin care se confirmă plata taxei.

La termenul din 2 noiembrie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. prevede că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În cauză, se constată că recursul declarat, deşi este întemeiat formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu cuprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul declarat redă în mod fidel motivele de apel, fiind reiterate criticile din calea de atac a apelului referitoare la nulitatea convenţiei privind garanţiile suplimentare încheiate între părţi pentru lipsa consimţământului şi a cauzei contractului, reaua-credinţă a pârâtei, căreia reclamanta i-a comunicat că nu datorează nicio sumă de bani nici acesteia şi nici societăţii C. S.R.L., precum şi cele privind îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtei.

Instanţa de apel a prezentat în mod clar argumentele pentru care au fost respinse criticile reclamantei, constatând deplina validitate a convenţiei privind garanţiile suplimentare, precum şi aplicabilitatea acesteia între părţile cauzei. De asemenea, a reţinut legalitatea punerii în executare de către pârâtă a filei E. emisă de reclamantă şi faptul că obligarea intimatei pârâte la restituirea sumei executate nu s-ar fi putut efectua pe temeiul juridic invocat de apelantă, având în vedere caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză.

Înalta Curte constată că prin motivele de casare recurenta nu critică motivele instanţei de apel care au fundamentat soluţia pronunţată şi nu prezintă argumente din care să rezulte că analiza instanţei de apel nu corespunde normelor legale incidente, recurenta rezumându-se la a relua situaţia de fapt, relaţiile contractuale între părţi şi criticile privind nulitatea convenţiei privind garanţiile suplimentare şi reaua-credinţă a pârâtei B. S.A.

În acest sens, se constată că recurenta, la pagina 3 din motivele de recurs, deşi promovează calea extraordinară de atac a recursului, critică hotărârea primei instanţe, confirmând astfel reluarea criticilor din apel.

Cu toate că recurenta, în partea finală a motivelor de recurs, tinde să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 301 alin. (1) C. proc. civ., susţinerile acesteia relevă, în realitate, aspecte de fapt referitoare la încheierea convenţiei privind garanţiile suplimentare, respectiv lipsa semnăturii reprezentantului legal, care nu pot constitui obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

De asemenea, se constată că şi dispoziţiile art. 1348 C. civ. sunt invocate formal, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate în acest sens şi, totodată, au fost menţionate direct în recurs, cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, întrucât din motivele de casare invocate de recurentă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate conform art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1140 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1140 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2021.