Nullity of extraordinary appeal for failure to articulate grounds of illegality in post-privatization asset restitution compensation dispute

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 17 noiembrie 2017 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta Hidroconstructia S.A. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata de despăgubiri în cuantum de 241.227,49 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor care s-au aflat în patrimoniul societăţii şi au fost restituite foştilor proprietari prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată.

Prin sentinţa civilă nr. 3408 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea de chemare în judecată şi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 241.227,49 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective şi a sumei de 5.930 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., la 17 decembrie 2019, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii excepţiilor invocate iar, pe fondul cauzei, respingerea actiunii ca netemeinică si nelegală.

Prin decizia nr. 898 din 16 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs la 27 octombrie 2020 pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului iar, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate în cauză şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii reclamantei ca netemeinică şi nelegală.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod nelegal prima instanţă precum şi instanţa de apel au respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu nesocotirea art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificata prin Legea nr. 99/1999 si Legea nr. 137/2002/R, precum şi a dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002, care prevăd termene speciale de prescripţie de o luna, respectiv 3 luni, de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului. De asemenea, recurenta a invocat şi încălcarea termenului general de prescripţie prevazut la art. 2517 C. civ.

Recurenta arată că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 23/2004 iar, prin contractul de vanzare-cumparare de acţiuni nr. 266 din 02.06.1995 nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societăţii privatizate, ci acţiunile deţinute în numele statului la această societate.

Potrivit recurentei şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a fost soluţionată cu încalcărea art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât despăgubirile acordate pot fi aplicate numai în situaţiile în care imobilele care au ieşit din patrimoniul societăţii se regăsesc valoric şi în capitalul social.

În ceea ce priveşte obligarea recurentei la plata sumei de 241.227,49 RON cu titlu de despăgubiri, aceasta apreciază că nu există nicio menţiune la art. 324 din Legea nr. 99/1999 referitoare la faptul că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de circulaţie a activelor.

Recurenta susţine în motivarea recursului că este lipsită de fundament legal obligarea acesteia la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului social deţinut de stat la societatea intimată.

În acest sens, recurenta apreciază că repararea prejudiciului creat societăţii trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societăţii ca urmare a diminuării patrimoniului, în condiţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit cărora "acţionarii... răspund numai pana la concurenta capitalului social subscris".

Mai susţine recurenta că, în situaţia în care ar fi îndeplinite toate condiţiile pentru acordarea de despăgubiri, instituţia publică implicată nu ar putea fi obligată la o valoare peste limita prevăzută de art. 30 din Legea nr. 137/2002, respectiv 50% din preţul încasat de către aceasta din vânzarea pachetului de acţiuni.

Recurenta critică şi soluţia de obligare la plata sumei de 5.931 RON cu titlu de cheltuieli de judecată întrucât nu se poate reţine, în cauză, culpa sa procesuală.

De asemenea, în susţinerea recursului formulat, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat în temeiul art. 72 C. proc. civ., admiterea cererii de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea acestuia la plata sumei de 241.227,49 RON cu titlu de despăgubire şi 5.930 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, care urmează să se actualizeze cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, în ipoteza menţinerii obligaţiei de plată în sarcina sa.

4. La 11 februarie 2021, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului arătând că motivele de casare invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

5. La 01 martie 2021, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care, în esenţă, a reiterat motivele de recurs.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor. Recurenta-pârâtă a depus la 09 iulie 2021 punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care susţine, în esenţă, că cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice este admisibilă.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 2 noiembrie 2021.

Referitor la cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice formulată în susţinerea recursului, recurenta arată că este admisibilă potrivit art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997. Înalta Curte constată că formularea cererii de chemare în garanţie, direct în recurs, este inadmisibilă potrivit dispoziţiilor art. 72 şi art. 73 alin. (3) C. proc. civ.

La termenul din 2 noiembrie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici ale deciziei atacate, ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, se constată că recursul declarat este o copie fidelă a motivelor de apel, fiind reiterate criticile formulate în calea de atac a apelului, fără însă a prezenta argumente din care să rezulte că analiza instanţei de apel nu corespunde normelor legale incidente. Astfel, recurenta-pârâtă la pagina 8 din motivele de casare se adresează instanţei de apel deşi declară recurs.

În apel, pârâta a invocat că în mod nelegal prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nesocotind dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi art. 2517 C. civ., iar în decizia pronunţată, instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată este o acţiune post-privatizare supusă regimului de drept comun, în cauză fiind aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, al cărui curs nu s-a împlinit.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel privind respingerea în mod greşit a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, instanţa de apel l-a apreciat ca fiind nefondat întrucât instituţiile publice implicate în procesul de privatizare au calitate procesuală pasivă potrivit art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 neavând relevanţă faptul că prin procesul de privatizare s-au vândut acţiuni şi nu imobile.

În ceea ce priveşte critica pârâtei privind respingerea în mod greşit a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, curtea de apel a respins-o motivând că valoarea acţiunilor este influenţată de valoarea activelor unei societăţi, iar la data încheierii contractului de vânzare cumpărare acţiuni erau emise certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilelor.

În ceea ce priveşte critica pârâtei privind soluţia pronunţată pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a reţinut că pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor reprezentând valoarea contabilă a imobilelor astfel cum este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii bunurilor din patrimoniul societăţii şi nu la valoarea de circulaţie a acestora, în acord cu Decizia nr. 18 din 17.10.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 şi nu cele ale art. 29 din Legea 137/2001, care sunt aplicabile contractelor de vânzare cumpărare încheiate după intrarea legii în vigoare.

Curtea de apel a respins şi critica referitoare la soluţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielor de judecată motivat de faptul că pârâta este cea care se află în culpă procesuală, fiind obligată la plata sumei de 5.930 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, iar cuantumul acestora nu poate fi redus potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că argumentelor instanţei de apel anterior menţionate pentru care s-au respins motivele invocate nu au fost criticate de pârâtă în calea de atac extraordinară a recursului, ci aceasta se rezumă la a reproduce în mod fidel motivele din calea de atac a apelului privind respingerea în mod greşit de către prima instanţă a excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată precum şi cele privind acordarea în mod eronat a cheltuielilor de judecată de către prima instanţă.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesară efectuarea unei analize a conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile şi întemeierea recursului pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege pentru a se putea efectua controlul de legalitate a deciziei recurate.

Prin urmare, întrucât motivele de casare prezentate de recurentă nu reprezintă veritabile critici ale hotararii atacate, nefiind indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate conform art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 898 din 16 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 898 din 16 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2021.