Insurance dispute damages reduced; recourse inadmissible under Art. 483(2) Civil Procedure Code.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 august 2019 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D. au solicitat obligarea pârâtei E. S.A. la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de despăgubire, reprezentând daune morale pentru fiecare persoană decedată, despăgubiri cu titlu de daune materiale, precum şi dobânda legală calculată la sumele solicitate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la data plăţii efective. De asemenea, reclamanţii au solicitat cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. (2), art. 55 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, art. 26 alin. (1), art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România, art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1385, art. 1386, art. 1391 alin. (2), art. 1392 C. civ. şi ale Rezoluţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14.03.1965 în materia prejudiciului corporal.

Prin sentinţa civilă nr. 2093 din 06 august 2020, pronunţată de Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, s-au respins excepţiile nulităţii capătului de cerere privind daunele materiale, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor C. şi A., invocate de către pârâtă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B. şi D. şi în consecinţă a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către aceştia ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuale activă.

Totodată, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantele C. şi A., privind daunele morale şi a fost obligată pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 170.000 euro şi către reclamanta A. a sumei de 20.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii şi, totodată, s-a respins cererea privind daunele materiale ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B., C. şi D., prin care au solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea în parte a hotărârii atacate iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi pârâta E. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor C. şi A., şi respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat, în principal, schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor acordate.

Prin decizia 578 din 31 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia insuficientei timbrări şi s-a anulat apelul formulat de reclamanţii A., B., C. şi D., ca insuficient timbrat, s-a admis apelul formulat de pârâta E. S.A., s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a micşorat cuantumul daunelor morale acordate, la suma de 60.000 euro, echivalent în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, pentru reclamanta C. şi s-a menţinut suma de 20.000 euro, echivalent în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, pentru reclamanta A..

De asemenea, au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 4.160 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei decizii, la 21 mai 2021, reclamanţii A., B., C., D. au formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a lui B. şi D. şi cuantumul despăgubirilor băneşti acordate cu titlu de daune morale reclamantei C..

Recurenţii B. şi D. susţin că în mod greşit a fost anulat apelul ca insuficient timbrat deoarece calea ordinară de atac era scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În acest sens au invocat şi cele reţinute de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 387/2015.

Recurenta C. arată că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 49 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29.11.2011, art. 15 din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, coroborate cu dispoziţiile la art. 1357 alin. (1), art. 1381 alin. (1), art. 1385, art. 1390 şi art. 1391 alin. (2) C. civ., considerând că raportat la jurisprudenţa naţională existentă în materia despăgubirilor băneşti pentru daunele morale suferite de victime se impune a se reduce drastic cuantumul despăgubirii acordate de către prima instanţă, de la suma de 170.000 euro la suma de 60.000 euro, pentru recurenta C..

Potrivit recurentei C., instanţa de apel a aplicat în mod absolut jurisprudenţa ca temei juridic în justificarea reducerii cuantumului despăgubirilor morale, încălcând art. 1 alin. (1) C. civ., care prevede izvoarele dreptului, printre acestea nefiind prevăzută şi practica judiciară.

În concluzie, susţine recurenta că interpretarea eronată pe care instanţa de apel a dat-o textelor legale de drept material menţionate a dus în mod direct la reducerea injustă a cuantumului despăgubirilor băneşti acordate de prima instanţă cu titlu de daune morale.

La 21.07.2021 pârâta E. S.A. a formulat întampinare la recursul formulat, prin care a invocat excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pentru lipsa motivării, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, a cărei soluţionare face de prisos examinarea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva deciziei civile nr. 578 din 31 martie 2021, pronunţate în apel, într-o acţiune formulată la 17 august 2019, în materia asigurărilor de răspundere civilă reglementată de art. 2223 şi urm. C. civ. şi Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Prin modificările prevederilor art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., aduse prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, intrată în vigoare la 18 decembrie 2018, anterior introducerii acţiunii, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în litigiile izvorând din materia asigurărilor.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate şi având în vedere data introducerii acţiunii, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă o acţiune în materia asigurărilor este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii D., C., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 578 din 31 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii D., C., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 578 din 31 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2021.