Unjust enrichment claim for unapproved public works dismissed under Civil Code exceptions for justified enrichment

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bacău la plata sumei de 881.441,02 RON constând în lucrări executate şi neachitate conform facturii seria x nr. x din 21.11.2014 şi a dobânzii legale de la 29.12.2014 până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1345-1348, art. 1516, art. 1270, art. 1535 C. civ., art. 12.2, art. 19.1 din contractul de lucrări nr. x din 28.12.2012, art. 3 şi 4 din Legea nr. 72/2013 şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 214 din 03.04.2019, pronunţată de Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L. solicitând, în temeiul art. 480 alin. (3) Cod procedură civilă, anularea hotărârii şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 686/2019 din 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 1313 din 09.07.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. întrucât acestea nu impun ca a doua cerere să fie identică cu prima şi numai după soluţionarea pe fond a pricinii se poate analiza dacă prima cerere de chemare în judecată este sau nu un act întreruptiv de prescripţie.

4. Prin decizia civilă nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020, pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins apelul promovat de reclamantă ca nefondat.

La 25 februarie 2021 apelanta-reclamantă A. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 713 din 15.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Astfel, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul considerentelor hotărârii instanţei de apel în sensul înlocuirii sintagmei "nu se poate constata" cu "nu se poate contesta", potrivit Ordonanţei din data de 15 martie 2017 emisă de DNA Serviciul Teritorial Bacău în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 15 martie 2021, instanţa de apel a admis excepţia lipsei de interes invocată din oficiu de instanţă şi s-a respins cererea de îndreptare eroare materială ca fiind lipsită de interes.

5. Atât împotriva deciziei civile cât şi împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L.

Prin recursul formulat la 5 aprilie 2021, împotriva încheierii din 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a solicitat admiterea acestuia.

Recurenta susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut lipsa interesului în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale, întrucât este evident că aceasta are un interes atât timp cât instanţa a preluat un citat din ordonanţa DNA emisă de Serviciul Teritorial Bacău însă a înlocuit cuvântul "contesta" cu "constată", ceea ce a condus la schimbarea fundamentală a întelesului şi concluziei frazei citate.

Prin recursul formulat la 25 februarie 2021, împotriva deciziei civile nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a solicitat casarea hotărârii recurate, iar pe fond admiterea apelului şi a acţiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta consideră că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1345-1348 C. civ., având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

Recurenta susţine că instanţa de apel a încercat să demonstreze că nu sunt întrunite condiţiile acţiunii în restituire, analizând excepţiile de la regula îmbogăţirii fără justă cauză.

Referitor la reaua-credinţă a intimatului Municipiului Bacău, având în vedere că temeiul juridic al acţiunii în despăgubiri îl reprezintă îmbogăţirea fără justă cauză, recurenta consideră nu este necesar ca îmbogăţitul să fie de rea-credinţă, întrucât fundamentul acţiunii nu constă într-o conduită culpabilă a debitorului, ci rezidă în îndatorirea generală de a nu se îmbogăţi în dauna altuia.

Potrivit recurentei instanţa de apel în mod greşit procedează la motivarea deciziei din perspectiva unei analize întemeiată pe răspunderea contractuală, reluând aspecte specifice acestui tip de răspundere, examinate şi soluţionate prin sentinţa civilă nr. 547/2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul x/2016

Instanţa de apel trebuia sa analizeze condiţiile îmbogaţirii fără justă cauză invocate de reclamantă şi nu să analizeze alte condiţii extrinseci actiunii cu care a fost învestită.

Recurenta arată că instanţa de apel în mod eronat a reţinut ca fiind incident în cauză art. 1346 lit. b) C. civ., întrucât aceasta nu a înţeles să renunţe la niciun drept în favoarea pârâtului, ci dimpotrivă, a întreprins toate demersurile judiciare pentru prezervarea acestuia.

De asemenea, nici dispoziţiile art. 1346 lit. c) C. civ. nu sunt aplicabile în cauză deoarece interesul pentru efectuarea lucrărilor suplimentare este al pârâtei, care, de altfel, le-a solicitat şi acceptat.

Recurenta consideră că în situaţia în care instanţa de apel a inclus în motivare considerentele din ordonanţa DNA, înseamnă că şi-a însuşit cercetările şi concluziile acestora, iar soluţia pronunţată trebuia să fíe în acord cu acestea. În acest sens, recurenta susţine că din cercetările efectuate a rezultat că vor fi achitate integral lucrările suplimentare, acţionând astfel de la premisa că este îndreptăţită să-şi recupereze sumele cheltuite cu aceste lucrări.

Prin urmare, potrivit recurentei nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1346 lit. c) C. civ., întrucât nu a executat lucrările suplimentare pe riscul său.

Recurenta precizează că din cercetările efectuate de DNA Serviciul Teritorial Bacău rezultă că i s-au dat asigurări, de către pârâtă, că vor fi achitate integral toate lucrările suplimentare, anterior executării acestora. Prin urmare, recurenta susţine că nu a executat lucrările suplimentare pe riscul său, ci având convingerea că se va găsi o modalitate pentru achitarea acestora.

Precizează recurenta că pârâta a insistat ca lucrarea contractată şi implicit lucrările suplimentare, să fie finalizate până la termenul prevăzut iniţial în contract deoarece altfel s-ar fi pierdut fondurile europene puse la dispozitive pentru acest obiectiv.

Recurenta susţine că lucrările suplimentare nu au făcut obiectul unui act adiţional din vina exclusivă a beneficiarului întrucât a urgentat finalizarea lucrărilor iar prin efectuarea acestora este evident că şi-a sporit patrimoniul cu contravaloarea lucrărilor suplimentare şi pentru înlăturarea dezechilibrului creat între patrimoniul executantului şi cel al beneficiarului, se impune obligarea la restituire în limita îmbogăţirii.

De altfel, precizează recurenta că întreaga valoare a lucrărilor, inclusiv cele suplimentare a fost inclusă în patrimoniul Municipiului Bacău.

De asemenea, potrivit recurentei beneficiarul lucrărilor anticipase necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare, astfel că a bugetat proiectul şi din venituri proprii, pentru a suporta în totalitate cheltuielile suplimentare, imprevizibile la început, fapt care conduce la concluzia că recurenta nu a executat lucrarea pe riscul său, ci cu convingerea că va încasa preţul lucrărilor suplimentare.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantă împotriva încheierii din 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat.

Instanţa de apel, în mod just, a reţinut că recurenta nu justifică un interes în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale întrucât apare ca lipsit de finalitate practică demersul acesteia cu privire la eroarea materială sesizată, care nu schimbă cu nimic sensul considerentelor prin care s-a argumentat amplu respingerea apelului promovat, răspunzându-se integral apărărilor formulate.

Înalta Curte constată că eroarea materială sesizată, respectiv solicitarea de înlocuire a cuvântului "constată" cu "contesta", nu este în măsura a schimba silogismul juridic al instanţei de prim control judiciar, care a reţinut ca fiind incidente situaţiile de excepţie în care îmbogăţirea este justificată, potrivit dispoziţiilor art. 1346 lit. b) şi c) C. civ.

Referitor la recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat.

Critica recurentei privind analiza în mod greşit de către instanţa de apel a acţiunii întemeiată pe răspunderea contractuală, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 547/2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul x/2016, deşi a fost învestită cu o acţiune în restituire în temeiul îmbogaţirii fără justă cauză, este nefondată.

Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a analizat condiţiile răspunderii contractuale ci a reţinut, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 547 din 14 mai 2018, pronunţată de Tribunalului Bacău, în dosarul nr. x/2016, cu putere de lucru judecat faptul că lucrările suplimentare nu au fost recepţionate de beneficiar şi că valoarea acestora excede obiectului contractului, nefiind depuse înscrisuri care să reflecte că aceste lucrări au făcut obiectul procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006.

Aceste situaţii au fost avute în vedere de instanţa de prim control judiciar la analiza cazurilor în care îmbogăţirea este justificată potrivit prevederilor art. 1346 lit. b) şi c) C. civ.

Prin urmare, instanţa de apel nu a analizat condiţiile răspunderii contractuale şi nici ale îmbogăţirii fără justă cauză reglementate de art. 1345 C. civ., ci a cercetat cazurile în care îmbogăţirea este justificată potrivit prevederilor art. 1346 C. civ.

Critica recurentei privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1346 lit. b) C. civ., întrucât aceasta nu a înţeles să renunţe la niciun drept în favoarea pârâtului, ci dimpotrivă, a întreprins toate demersurile judiciare pentru prezervarea acestuia, este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1346 lit. b) C. civ. îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit.

Înalta Curte constată că între părţi, în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, s-a încheiat contractul de lucrări nr. x din 28.12.2012, prin care recurenta în calitate de executant s-a obligat să efectueze lucrarea constând în "Reabilitare pasaj Letea din Municipiul Bacău".

Pe parcursul derulării contractului recurenta a efectuat lucrări suplimentare fără însă a respecta procedura obligatorie prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, deşi avea dreptul să întrerupă executarea lucrărilor şi să ceară beneficiarului să întocmească dispoziţia de şantier sau să îi solicite organizarea unei noi licitaţii pentru lucrările suplimentare.

Se constată că recurenta nu a exercitat acest drept, efectuând lucrările suplimentare fără a avea o justificare şi cu consecinţa asumată a refuzului beneficiarului de a efectua plata contravalorii acestora potrivit prevederilor art. 19.1 din contractul de lucrări încheiat între părţi.

Înalta Curte constată că prin neexercitarea drepturilor prevăzute în legislaţia privind achiziţiile publice şi în contractul încheiat între părţi, privind întocmirea de către beneficiar a dispoziţiei de şantier sau după caz organizarea unei noi licitaţii pentru executarea lucrărilor suplimentare, îmbogăţirea este justificată potrivit dispoziţiilor art. 1346 lit. b) C. civ.

De asemenea, critica recurentei privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1346 lit. c) C. civ. întrucât interesul pentru efectuarea lucrărilor suplimentare este al intimatului, iar lucrările suplimentare nu au fost executate pe riscul recurentei, este nefondată.

Potrivit art. 1346 lit. c) C. civ. îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, cu intenţia de a ratifica.

Instanţa de apel în mod corect a reţinut, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă cu putere de lucru judecat din sentinţa civilă menţionată, faptul că lucrările suplimentare nu au fost recepţionate de beneficiar şi că valoarea acestora excede obiectului contractului, nefiind depuse înscrisuri care să reflecte că aceste lucrări au făcut obiectul procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006

În consecinţă, în mod corect s-a argumentat că pentru efectuarea lucrărilor suplimentare recurenta nu a respectat procedura achiziţiilor publice prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006, precum şi prevederile din contractul încheiat între părţi, executând aceste lucrări pe riscul său, fără a avea încuviinţarea intimatului Municipiul Bacău, dispoziţiile de şantier nefiind semnate de beneficiar şi fără a parcurge o nouă licitaţie pentru realizarea acestor lucrări.

Astfel, prin neîndeplinirea acestor proceduri obligatorii pe care recurenta le cunoştea, şi-a asumat riscul de a nu putea deconta contravaloarea lucrărilor suplimentare în lipsa documentelor justificative.

Critica recurentei privind neefectuarea lucrărilor suplimentare pe riscul său întrucât din considerentele ordonanţei DNA rezultă că i-au fost date asigurări că vor fi achitate integral toate lucrările suplimentare, anterior executării acestora, nu va fi analizată întrucât nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii atacate.

De asemenea, criticile recurentei privind solicitarea intimatei-pârâte de a efectua lucrările suplimentare de urgenţă pentru a nu pierde fondurile europene, lipsa perfectării actului adiţional din culpa exclusivă a intimatei-pârâte, care sa cuprindă şi aceste lucrări şi bugetarea din fondurile proprii de către beneficiar a veniturilor pentru lucrările suplimentare, privesc aspecte ce ţin de aprecierea situaţiei de fapt, prin care nu se identifică dispoziţia legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greşitei aplicări de către instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. Bacău împotriva deciziei nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020 şi a încheierii din 15 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Bacău împotriva deciziei nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020 şi a încheierii din 15 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2021.