Loss of logistics cargo: burden of proof for contractual reception procedures and limits of Supreme Court review on factual re-evaluation.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 207.957,26 RON cu titlu de daune-interese şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, de la data scadenţei facturii x din 12.12.2018, respectiv de la data de 19.12.2018 şi până la data plăţii efective, penalităţi de întârziere care urmează a fi stabilite şi individualizate de către organul de executare, potrivit art. 628 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1.270 alin. (1) C. civ. raportate la dispoziţiile Contractului de prestări de servicii seria x nr. x din 03.04.2018 încheiat între părţi şi cu precădere la cele prevăzute la art. II, pct. 2.1. lit. l) şi art. IX lit. d), precum şi art. 1.530 şi urm. şi art. 1.547 C. civ.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat o cerere de completare a acţiunii, prin care şi-a majorat pretenţiile împotriva pârâtei cu suma de 68.884,78 RON, solicitând obligarea şi la plata acestor despăgubiri pentru mărfurile depozitate şi dispărute.

Prin sentinţa civilă nr. 3795 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată şi a fost obligată la plata sumei de 11.800 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L. la 15 iunie 2020 a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost completată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 165 A din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins apelul reclamantei ca nefondat şi a fost obligată la plata sumei de 5.800,54 RON către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei decizii la 25 martie 2021 reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1.270 alin. (1) C. civ. raportate la dispoziţiile Contractului de prestări de servicii nr. x din 03.04.2018 dintre părţi şi cu precădere la cele prevăzute de art. II, pct. 2.1. lit. l), art. IX lit. d) şi art. IV, a dispoziţiilor art. 4 din Convenţia CMR din data de 19 mai 1956 la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, precum şi a prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 1.530 şi urm. C. civ.

Recurenta menţionează că în conformitate cu prevederile art. 4 din Convenţia CMR din data de 19 mai 1956 la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură, iar absenţa, neregularitatea sau pierderea acesteia nu afectează nici existenţa şi nici valabilitatea contractului de transport. Împrejurarea că pe scrisoarea de trăsură în cauză nu se regăseşte şi semnătura prepusului pârâtei care a preluat mărfurile în cauză, nu afectează nici validitatea contractului de transport, şi nici pe cea a scrisorii de trăsură CMR.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nesemnarea şi nedatarea scrisorii de trăsură CMR de către un reprezentant al pârâtei nu ar dovedi recepţia mărfii, întrucât a fost aplicat sigiliul pârâtei fără altă menţiune temporală, din care rezultă că marfa, constând în 18 paleţi în valoare de 207.957,26 RON aferentă transportului nr. x, a fost livrată în termenul defipt în CMR, respectiv la 28.08.2018.

Recurenta invocă şi uzanţa părţilor în sensul prevăzut de art. 1 C. civ., menţionând că au mai existat scrisori de trăsură aferente unor alte transporturi efectuate între părţi, care nu au fost semnate de pârâtă.

Mai arată recurenta că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. IV din contractul încheiat între părţi raportat la art. 1270 C. civ., reţinând că nu s-a respectat la recepţia mărfurilor procedura operaţională standard, întrucât prevederile contractuale menţionate reglementează o procedură de inventariere generală şi bianuală a stocurilor şi nicidecum recepţia mărfurilor.

Recurenta precizează că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor în cuantum de 68.884,78 RON, potrivit facturii nr. x din 14.02.2019, emisă de clientul C., indicate prin cererea completatoare, privind mărfurile constatate lipsă din depozitul pârâtei şi imputate reclamantei.

La 18 mai 2021 intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului având în vedere că nu sunt indicate critici de nelegalitate a hotărârii atacate, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.R.L., Înalta Curte o va respinge întrucât recurenta prin calea de atac declarată a formulat critici de nelegalitate a hotărârii atacate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat.

Critica recurentei privind nemotivarea hotărârii referitoare la pretenţiile indicate prin cererea completatoare se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi este nefondată.

Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a prezentat argumentele pentru care a respins criticile apelantei privind mărfurile lipsă a căror contravaloare a fost solicitată prin cererea completatoare, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada că marfa declarată lipsă a fost efectiv predată la depozitul intimatei pârâtei, nefiind recepţionată potrivit procedurii prevăzute de art. IV raportat la Anexa nr. 2 din contractul de prestări servicii nr. x din 03.04.2018, neexistând avize de expediţie în acest sens sau alte înscrisuri din care să rezulte contrariul.

Prin urmare, se constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au înlăturat criticile părţilor, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurentă, este nefondat.

Criticile recurentei privind validitatea contractului de transport şi recepţia mărfii de către pârâta, interpretarea declaraţiei martorului D. şi lipsa obligativităţii avizelor de însoţire pentru transportul reclamat având în vedere uzanţele dintre părţi, în sensul că recepţia mărfurilor se realiza fără ca vreun prepus al pârâtei să semneze scrisoarea de trăsură ci doar prin ştampilarea documentului CMR, pe de o parte, sunt reluate din calea de atac a apelului, iar, pe de altă parte, privesc aspecte ce tind la restabilirea situaţiei de fapt în ceea ce priveşte recepţia mărfurilor lipsă, prin reaprecierea probatoriului administrat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aceste critici nu pot constitui obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Criticile recurentei privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a art. IV din contractul încheiat între părţi raportat la art. 1270 C. civ., întrucât aceste prevederi reglementează o procedură de inventariere generală şi bianuală a stocurilor şi nu pentru fiecare transport în parte, sunt nefondate.

Având în vedere contractul de prestări servicii logistice şi procedura operaţională standard, raportat la prevederile art. 1270 C. civ., care stabilesc forţa obligatorie a contractului, instanţa de prim control judiciar în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor contractuale la situaţia de fapt, respectiv a art. IV din contract şi a procedurii operaţionale standard, dispoziţii care stabilesc procedura de preluare a bunurilor în depozitul intimatei, precum şi procedura de inventariere a acestora.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel în mod just a reţinut că procedura de recepţie conform art. IV raportat la anexa 2 la contract era respectată la fiecare recepţie, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.

În consecinţă, această procedură nu era una generală care se efectua de două ori pe an, astfel cum invocă recurenta, ci dimpotrivă era respectată la fiecare transport efectuat în locaţia intimatei-pârâte şi presupunea, printre altele, verificarea avizelor de expediţie a mărfurilor sau facturilor cu alertele anterior trimise de către client.

De altfel, se constată că reclamanta este în culpă pentru eventuala predare a mărfii întrucât nu a întocmit documentele prevăzute în contract şi nici nu a dovedit că aceast stoc declarat lipsă a fost efectiv predat la depozitul intimatei pârâte.

De asemenea, celelalte critici privind inventarul, referitoare la raportul de gestiune aferent facturii emise de C. S.R.L. şi la raportul de stoc emis de intimata-pârâtă, vizează aspecte de fapt privind recepţia mărfurilor lipsă care nu pot constitui obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 165 A din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.R.L.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 165 A din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2021.