Validity of General Assembly decision to hold administrators liable and requirement of unanimous shareholder consent to amend constitutive act

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, astfel cum a fost completată, reclamanţii A. şi B. S.R.L., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., în calitate de administratori ai B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că mandatul administratorilor a încetat la 8 mai 2017 potrivit Hotărârii A.G.A. din aceeşi dată, să fie obligat pârâtul asociat C. să semneze actul constitutiv actualizat, care să cuprindă hotărârile adoptate în şedinţa A.G.A. din 08.05.2017, iar în caz de refuz hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de semnătură, să fie obligaţi pârâţii să facă demersuri la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru operarea modificărilor, iar în caz de refuz acestea să se realizeze de reclamantă pe cheltuiala societăţii, să fie obligaţi pârâţii să pună la dispoziţia reclamantei toate documentele societăţii, să se încunoştiinţeze înlocuirea administratorilor C. şi D. cu noul administrator, E. şi să se dispună efectuarea modificărilor la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 79 coroborat cu art. 193 alin. (3), art. 80, art. 126, art. 127, art. 132, art. 1442, art. 1443, art. 1444, art. 155 alin. (4), art. 194, art. 195, art. 222, art. 272 alin. (1) lit. b), art. 275 lit. a) şi b), art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 301, raportat la art. 308 teza finală din C. pen., art. 1914 şi 2031 din C. civ., art. 5.2 din actul constitutiv.

Prin sentinţa civilă nr. 144/C din 29 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-au respins excepţiile netimbrării, lipsei semnării cererii introductive şi lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei B. S.R.L. şi s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de către reclamanţi.

2. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel la 23 iulie 2018 reclamanţii A. şi B. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea sentinţei apelate şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 29 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.

3. Împotriva acestei decizii au formulat la 4 aprilie 2019 recurs reclamanţii A. şi B. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a deciziei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenţii susţin că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra incidenţei prevederilor art. 79 din Legea nr. 31/1990 şi a art. 5.2 din actul constitutiv, cu privire la interdicţia asociatului administrator de a vota, aspect pe care îl consideră esenţial în cauză.

Prin urmare, arată recurenţii că instanţa de apel nu a reţinut faptul că asociatul C. are şi calitatea de administrator, împreună cu soţia sa D., aspect de altfel necontestat. Ori, tocmai această situaţie este esenţială în cauză, adică interesul asociatului într-o operaţiune determinată, respectiv votul său în A.G.A. cu privire la atragerea propriei răspunderi.

Recurenţii susţin că potrivit raţionamentului instanţei de apel asociatul fraudat de asociatul administrator nu ar avea nicio cale legală de a opri activitatea ilicită a acestuia, care ar rămâne să administreze perpetuu.

Cu privire la votul privind angajarea răspunderii administratorilor, recurenţii precizează că asociatul administrator nu poate vota.

Recurenţii menţionează că instanţa trebuia doar să constate că s-a votat atragerea răspunderii administratorilor cu un procent de 100% din asociaţii cu drept de vot, iar ca efect al art. 155 din Legea nr. 31/1990 şi art. 220 C. civ. mandatul administratorilor a încetat de drept.

Recurenţii susţin că atât timp cât asociatul administrator a votat împotriva promovării acţiunii şi implicit a încetării de drept a mandatului său, este cert că nu ar fi votat pentru înlocuirea administratorului indiferent care ar fi fost persoana care ar fi preluat funcţia.

În acest sens, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 846 alin. (1) lit. e) din C. civ., înlocuirea administratorului fiind un efect direct al încetării mandatului pentru ca societatea să-şi poată îndeplini obligaţiile în care este angrenată în circuitul economic.

De asemenea, recurenţii susţin că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 199 din Legea 31/1990, art. 842 şi art. 1918 C. civ. şi art. 29 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, în respectarea obligaţiei administratorilor de a prezenta documentele societăţii.

Potrivit recurenţilor instanţa de apel a fost în eroare în ceea ce priveşte solicitarea de a prezenta documentele societăţii, întrucât nu a fost învestită cu o acţiune în constatare, ci cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 199 din Legea nr. 31/1990 în vederea exercitării controlului.

La 3 iunie 2019 intimaţii-pârâţi C. şi D., au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că, pe de o parte, acţiunea reclamanţilor este neevaluabilă în bani iar litigiul are ca obiect o obligaţia de a face, potrivit art. 483 alin. (2) coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, decizia atacată nu este supusă recursului potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, intimaţii-pârâti au invocat inadmisibilitatea solicitării recurentei privind rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu art. 497 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 28 iunie 2019 recurenţii au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului şi înlăturarea tuturor argumentelor intimaţilor.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 decembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 23 decembrie 2019 intimatul-pârât C. a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a reiterat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a solicitat plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON, depunând dovezi în acest sens.

Prin încheierea din 3 martie 2020, pentru considerentele menţionate în cuprinsul acesteia, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţi prin întâmpinare, a admis în principiu recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă şi a stabilit termen de judecată la data de 12 mai 2020.

Prin încheierea din 12 mai 2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 şi al dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Prin încheierea din 21 iulie 2020 s-a suspendat judecata recursului în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., până la desemnarea lichidatorului.

Prin referatul din 30 iunie 2021, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a constatat că, prin încheierea nr. 391 din 13 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu C.I.I. F., motiv pentru care a fost stabilit termen de judecată la 2 noiembrie 2021, în vederea verificării subzistenţei motivelor care au justificat suspendarea judecăţii cauzei.

4. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia perimării recursului invocată de intimatul pârât C., Înalta Curte urmează a o respinge.

Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor impuse de lege, precum şi ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei.

Înalta Curte constată că prin încheierea de şedinţă din 21 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., până la desemnarea lichidatorului.

Prin rezoluţia nr. 103316 din 10.08.2020 pronunţată de ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. x din 10.08.2020, s-a înregistrat menţiunea privind numirea lichidatorului F..

Totodată, prin încheierea nr. 391 din 13.10.2020, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a deschis procedura simplificată a insolvenţei şi s-a desemnat lichidator judiciar provizoriu pe C.I.I. F..

Înalta Curte constată că termenul de perimare a început să curgă de la data de 10.08.2020, când părţile aveau posibilitatea să ia cunoştinţă de numirea lichidatorului judiciar prin publicarea rezoluţiei de numire a acestuia pe pagina de internet a ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar cursul acestuia a fost suspendat la 13.10.2020 potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., prin încheierea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei şi desemnarea lichidatorului judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia perimării recursului întrucât termenul de perimare de 6 luni nu s-a împlinit, cursul perimării fiind suspendat atât timp cât durează procedura insolvenţei, care în prezent nu a fost închisă.

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanţi, Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat.

Critica recurenţilor privind nemotivarea hotărârii referitoare la interdicţia asociatului administrator de a vota în A.G.A. din 08.05.2017 potrivit dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 31/1990 şi a art. 5.2 din actul constitutiv, circumscrisă motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată.

Instanţa de apel în mod just a analizat actiunea în răspundere a administratorilor din perspectiva normei de drept comun prevăzută la art. 220 C. civ., aplicabile în cauză, reţinând că nu este întrunită unanimitatea cerută de art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1991, indiferent de motivul invocat de reclamanţi, respectiv că intimatul C. a votat împotrivă sau că ar trebui să se abţină de la a participa la vot având în vedere şi calitatea acestuia de administrator.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat critica reclamanţilor privind incidenţa dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 31/1990 şi a art. 5.2 din actul constitutiv, reţinând că nu sunt aplicabile.

Prin urmare, se constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat criticile părţilor.

Critica recurenţilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 31/1990 şi a art. 5.2 din actul constitutiv întrucât instanţa de apel trebuia să constate că s-a votat atragerea răspunderii administratorilor cu un procent de 100% din asociaţii cu drept de vot, subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

În cauză, din cuprinsul hotărârii A.G.A. din 08.05.2017, rezultă că pe ordinea de zi, la punctul 2 a fost " numirea unui administrator pentru societate", iar la finalul punctul doi se arată că " nu se pot lua decizii, votul fiind 50- 50", vot de altfel însuşit de toţi asociaţii prin semnătură şi necontestat ulterior prin promovarea unei acţiuni în anularea hotărârii.

Prin urmare, se constată că pe ordinea de zi nu a existat nici un punct referitor la atragerea răspunderii administratorilor şi nici la revocarea ambilor administratori existenţi.

În ceea ce priveşte atragerea răspunderii administratorilor aceasta a fost adusă în discuţie de mandatarul cu procura specială al recurentei A., însă din conţinutul acestei procuri nu rezultă că acesta ar fi avut mandat să propună sau să modifice ordinea de zi şi nici să voteze alte aspecte care nu se regăsesc menţionate pe ordinea de zi.

Înalta Curte constată că atât timp cât pe ordinea zi a figurat punctul privind numirea unui administrator nu se poate reţine vreun conflict de interese în ceea ce îi priveşte pe pârâţi.

Şi în situaţia în care s-ar considera ordinea de zi suplimentată cu punctul privind atragea răspunderii administratorilor, dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 31/1990 şi art. 5.2 din actul constitutiv nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea se referă la operaţiuni determinate referitoare la activitatea societăţii, anumite tranzacţii sau acte în care administratorul ar avea un interes pentru perfectarea acestora, iar atragerea raspunderii administratorilor nu se circumscrie acestora, contrar susţinerilor recurenţilor.

De asemenea, şi critica recurenţilor privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 155 din Legea 31/1990 şi art. 220 C. civ., întrucât nu a constatat mandatul administratorilor încetat de drept de la data adoptării hotărârii AGA din 08.05.2017, este nefondată.

Înalta Curte constată că hotărârea AGA menţionată nu a fost atacată de nici o persoană, urmând a considera că menţiunile din cuprinsul acesteia reprezintă voinţa asociaţilor, însuşită prin semnătură, instanţa neputând interveni asupra acestui aspect fără a fi sesizată cu o cerere de anulare a acestei hotărâri. Or, din cuprinsul hotărârii AGA rezultă că niciun punct din ordinea de zi nu a fost adoptat.

Dispoziţiile art. 220 C. civ., invocate de recurenţi, referitoare la faptul că atragerea răspunderii se poate supune la vot chiar dacă nu a fost pe ordinea de zi, nu este aplicabil având în vedere că mandatarul apelantei avea un mandat limitat la ordinea de zi privind numirea administratorului, neputând să completeze ordinea de zi cu acest punct şi nici să voteze altceva decât era pe ordinea de zi.

Prin urmare, în situaţia în care s-ar considera completată ordinea de zi cu punctul referitor la atragerea răspunderii administratorului, instanţa de apel în mod just a reţinut că dispoziţiile art. 220 C. civ. au caracter de normă generală şi ele nu derogă de la prevederile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, incident în cauză.

Având în vedere că actul constitutiv nu prevede altfel iar acţiunea în atragerea răspunderii administratorilor are ca efect încetarea de drept a mandatului administratorilor şi înlocuirea acestora, operaţiune care implică modificarea actului constitutiv, se constată că pentru adoptarea hotărârii privind acţiunea în răspundere împotriva administratorilor este necesar votul tuturor asociaţilor.

Înalta Curte constată că doar un asociat a votat pentru demararea acţiunii în răspunderea administratorilor şi nefiind întrunită unanimitatea cerută de art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, hotărârea nu s-a putut adopta.

În consecinţă, critica recurenţilor în sensul adoptării unei hotărâri privind atragerea răspunderii intimaţilor-pârâţi, care conduce la încetarea de drept a calităţii de administrator, este neîntemeiată.

Criticile recurenţilor privind încetarea de drept a mandatului administratorilor potrivit dispoziţiilor art. 155 din Legea 31/1990 şi încălcarea dispoziţiilor art. 846 alin. (1) lit. e) din C. civ., referitoare la înlocuirea administratorului ca efect direct al încetării mandatului, sunt invocate direct în recurs cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, aceaste critici nu pot fi primite având în vedere că au fost invocate omisso medio.

De asemenea, şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 842 C. civ. şi art. 29 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, în respectarea obligaţiei administratorilor de a prezenta documentele societăţii este invocată omisso medio, urmând a nu mai fi analizată.

Restul criticilor privind respectarea obligaţiei administratorilor de a prezenta documentele societăţii sunt de fapt o reitare a motivelor de apel, prin care nu se critică argumentele instanţei de apel care a considerat că nu se poate reţine încălcarea de către pârâţi a dreptului reclamantei de control asupra gestiunii societăţii, urmând a nu mai fi analizate.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. şi B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatului-pârât C. privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea formulată în recurs, respectiv factura fiscală nr. x din 31.05.2019 în cuantum de 2.380 RON şi extrasul emis de G. S.A. la 6 decembrie 2019.

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că recursul a fost respins ca nefondat, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatului constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia perimării invocată de intimatul pârât C..

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenţii reclamanţi A. şi S.C. B. S.R.L. să plătească intimatului pârât C. suma de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2021.