Territorial jurisdiction conflict over labor claims by judicial auxiliary staff and application of special venue rules under Art. 127 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă la 21 ianuarie 2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au solicitat să se dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01 ianuarie 2018, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, 484,18+25%=605,25 RON), precum şi pentru viitor; obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care trebuie actualizată cu indicele de inflaţie, la care trebuie adăugată dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În fapt, reclamanţii au arătat că sunt personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Mehedinţi.

Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 882/2021 din 23 iunie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de pârâtul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", precum şi a art. 210 din acelaşi act normativ, ce prevede că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", astfel că, raportat la calitatea părţilor şi obiectul cauzei, respectiv obiect obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale, precum şi la faptul că domiciliul procesual ales al reclamanţilor este la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi din municipiul Drobeta Turnu Severin, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Mehedinţi.

Pe rolul Tribunalului Mehedinţi, cauza a fost înregistrată la 25 august 2021.

La termenul de judecată din 24 septembrie 2021, instanţa a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui dosar distinct pentru reclamantul C. şi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale cu privire la reclamanţii A. şi B..

Prin sentinţa civilă nr. 301/2021 din 24 septembrie 2021, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale admite excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi declină competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Hunedoara, reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Mehedinţi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 14 octombrie 2021, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamanţi, Înalta Curte constată că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în raport cu obiectul cererii formulate, a calităţii reclamanţilor şi a motivelor de fapt şi de drept invocate, având în vedere că acţiunea se încadrează în sfera jurisdicţiei muncii, astfel cum este definită de altfel această instituţie la art. 266 din Codul muncii.

Conform art. 266 din Codul muncii "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Prevederile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, conform cărora "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, iar cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, a completat art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în sensul că, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Acest text de lege, a instituit o competenţă alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea la domiciliul lor sau la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de muncă.

Cu toate acestea, legiuitorul a stabilit la art. 127 din C. proc. civ., o competenţă specială a instanţei, în cazurile în care au fost promovate acţiuni în justiţie de către judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri (reclamanţii deţinând funcţii de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita).

Potrivit art. 127 din C. proc. civ., în forma sa actuală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, alin. (1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Astfel, în raport cu prevederile alin. (3), se constată aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. şi în situaţia promovării unor acţiuni în justiţie, înregistrate pe rolul tribunalelor de către procurori, s-au după caz, de către grefierii, cazul de faţă, din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale, care sunt ţinuţi de lege a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, ori învecinate cu parchetele de pe lângă curţile de apel (...). Deci, este evident că se aplică aceleaşi reguli de competenţă şi grefierilor din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale, precum cele aplicabile procurorilor.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021.