Invalidity of cassation appeal due to lack of non-legal grounds for annulment in contractual property damage claim

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 24 februarie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. au solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 100.000 Euro, echivalent în RON la curs BNR din data efectuării plăţii, reprezentând daune interese moratorii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 alin. (1), art. 1535, art. 1536 C. civ., art. 94 din Ordinul 700/2014 ANCPI, art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 83/2020 din 3 august 2020, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A., B. Şi C., pe care i-a obligat să plătească pârâtei suma de 3.599,97 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii A., B. Şi C. au declarat apel.

Prin decizia nr. 33/C/2021-A din 5 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii reclamanţi B., A., C. împotriva sentinţei civile nr. 83 din 3 august 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, fiind obligaţi apelanţii să plătească intimatei, în solidar, cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 4.500 RON.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanţi B., A., C. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenţii susţin că decizia atacată este netemeinică şi nelegală având în vedere interpretarea eronată a probelor administrate, respectiv cea cu înscrisuri şi audierea martorilor, cu referire expresă la declaraţia martorului E..

În continuare, recurenţii fac aprecieri cu privire la motivarea instanţei de apel cu referire la existenţa unui drept de ipotecă şi la faptul că au solicitat radierea înscrierilor din CF.

In acest sens, se susţine că recurenţii-reclamanţi au făcut demersuri, în scris, pentru obţinerea declaraţiei autentice necesare radierii înscrierilor anterior perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare.

Mai exact, după ce au primit confirmarea faptului că se va proceda la radierea înscrierilor din cartea funciară, atât din partea martorului E. cât şi din partea d-nei director F., recurenţii au procedat la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, în acest sens fiind relevantă şi corespondenţa electronică din 22 august 2019 purtată cu d-na F. - directoarea Sucursalei din Baia Mare - din care rezultă de asemenea faptul că aceştia au solicitat radierea înscrierilor din cartea funciară, iar din aceste aspecte rezultă nu doar netemeinicia celor reţinute de către instanţa de fond şi de apel, dar şi preferarea unui formalism excesiv.

Mai susţin recurenţii aplicarea greşită a normelor legale, iar în cadrul acestor susţineri definesc dreptul de proprietate privată - art. 480 C. civ. de la 1864, astfel cum este menţionat în cursurile de drept civil.

În analiza dreptului de proprietate prin prisma raporturilor contractuale dintre părţi, recurenţii arată care sunt cele mai importante dispoziţii legale incidente în analiza contractului de ipotecă imobiliară, independent de contractul de credit al cărui accesoriu este ipoteca, conform art. 1746 şi 1774 C. civ.

În acest context, recurenţii fac referire la declaraţia martorului E., audiat în faţa instanţei de fond, în care se reţine că:

"de regulă cererile de radiere erau rezolvate în două săptămâni, maxim trei".

În analiza răspunderii civile a intimatei prin prisma raporturilor contractuale dintre părţi, recurenţii arată că dreptul civil român stabileşte o clasificare a răspunderii civile în două forme, făcând o distincţie clară între răspunderea civilă contractuală, care are ca izvor un contract şi răspunderea civilă delictuală, care va avea ca izvor fapta ilicită cauzatoare de prejudicii - delictul civil.

În susţinerea netemeiniciei motivelor reţinute de către instanţa de apel, recurenţii prezintă concluziile instanţei referitoare la răspunderea contractuală, prevăzută de art. 1350 C. civ., pe care recurenţii şi-au întemeiat acţiunea.

Mai susţin recurenţii că, lipsirea recurenţilor în mod nelegal de dreptul lor de dispoziţie asupra imobilului ce formează proprietatea acestora a determinat producerea unui prejudiciu însemnat în averea acestora, fapt imputabil în mod cert şi exclusiv intimatei.

Pentru considerentele expuse, recurenţii se consideră îndreptăţiţi să solicite admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin întâmpinarea, depusă la 12 mai 2021, intimata-pârâtă D. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

La termenul din 21 octombrie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin memoriul de recurs formulat de recurenţi a fost invocat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii" în cadrul căruia, aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că instanţa ar fi interpretat eronat probele administrate şi nu ar fi stabilit starea de fapt corectă, astfel că în opinia lor hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Aceste susţineri reprezintă chestiuni ce vizează de fapt reanalizarea probatoriului şi implicit starea de fapt dedusă judecăţii, aspecte ce nu se circumscriu motivului de recurs evocat, sens în care, Înalta Curte apreciază că acesta a fost invocat formal în cauză.

Din analiza memoriului de recurs, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor evocate, întrucât argumentele recurenţilor au făcut trimitere la dispoziţii de drept material, însă fără a proceda la analizarea acestora din perspectiva hotărârii recurate, aceştia redând doar pasaje din hotărârea atacată fără însă a arătat greşelile săvârşite de instanţa de apel, în soluţionarea cauzei.

De asemenea, critica privind antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei impunea dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1350 C. civ., însă din analiza dosarului se constată că prejudiciul invocat prin acţiune este consecinţa acţiunilor reclamanţilor, respectiv omisiunea acestora de a adresa băncii o solicitare în scris pentru a obţine acordul acesteia în vederea radierii ipotecii şi interdicţiilor înscrise în cartea funciară, înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare prin care şi-au asumat arvuna penalizatoare, astfel că, din probele administrate în cauză rezultă că reclamanţii s-au prevalat în fapt de propria culpă, respectiv de propria pasivitate.

În acest context, se reţine că instanţele au constatat că reclamanţii nu au făcut dovada faptului că pârâta şi-ar fi încălcat vreo obligaţie contractuală, iar din probele administrare nu pot fi considerate ca îndeplinite nici condiţia privind vinovăţia pârâtei şi nici condiţia privind raportul de cauzalitate între fapta ilicită imputată acesteia şi prejudiciul invocat.

Prin urmare, se constată că aspectele relevate de către recurenţi referitoare la starea de fapt şi fondul cauzei nu corespund motivelor de nelegalitate care să determine casarea unei hotărâri, întrucât în cuprinsul cererii de recurs sunt formulate critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanţa de apel a interpretat actul juridic dedus judecăţii şi critici privind modul în care instanţele au apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care ţin de derularea relaţiilor dintre părţi, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Aşadar, se constată că prin cererea de recurs, recurenţii nu au indicat şi nici nu au dezvoltat în memoriul de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

În acest sens, se apreciază că motivele indicate de către recurenţi în cuprinsul cererii de recurs nu se numără printre cele prevăzute în mod expres şi limitativ de legiuitor.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurenţilor cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În consecinţă, se constată că recurenţii nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel atunci când a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi B., A., C. împotriva sentinţei civile nr. 83 din 3 august 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat derecurenţii-reclamanţi B., A. şi C. împotriva deciziei nr. 33/C/2021-A din 5 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., A. şi C. împotriva deciziei nr. 33/C/2021-A din 5 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021.