Recourse against final insolvency ruling declared inadmissible due to lack of statutory appeal route
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the creditor’s appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to deny the suspension of the enforcement of the lower court’s bankruptcy order. The dispute concerned a challenge to an interlocutory ruling within a simplified bankruptcy proceeding, where the creditor argued that the debtor’s entry into liquidation caused irreparable harm to business activities and employee rights, while the provisional liquidator consented to the suspension. The court determined that the challenged ruling was final and not subject to ordinary appeal, relying on the principle of legality of judicial remedies; specifically, Article 483(2) of the Code of Civil Procedure excludes appeals against decisions rendered by appellate courts where the law prescribes only appeal as the remedy, a status confirmed by Articles 8, 9, and 43 of Law No. 85/2014, which designate Court of Appeal decisions in insolvency matters as definitive. Consequently, the High Court refused to review the merits or apply the general suspension rules under Article 484 of the Code of Civil Procedure, holding that the specialized, derogatory nature of the insolvency law barred the use of the extraordinary remedy of appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, art. 64 din Legea nr. 85/2014, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Recourse against final insolvency ruling declared inadmissible due to lack of statutory appeal route: Recursul are ca obiect încheierea din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin care a fost respinsă cererea formulată de C., în cadrul căii de atac a apelului, privind suspendarea executării sentinţei civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitoarei S.C. B. S.R.L..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin raportul înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă la 1 februarie 2021, administratorul judiciar A. a solicitat intrarea în faliment în procedură simplificată a debitorului S.C. B. S.R.L., ca urmare a faptului că planul de reorganizare propus de debitoare a fost respins prin Hotărârea Adunării Creditorilor din 4 iunie 2020, iar contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă în mod definitiv.
Prin sentinţa civilă nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitoarei S.C. B. S.R.L., înregistrată in Registrul Comerţului sub nr. x/2013, CUI x.
În temeiul art. 145 alin. (2) lit. b) din Legea privind procedura insolvenţei, a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă A., pentru a îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014.
În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei s-a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. S-a fixat termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la notificare.
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorului şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 19.03.2021. S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, publicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 19.04.2021. S-a fixat termenul pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 26.04.2021.
S-a fixat termenul limită pentru întocmirea şi publicarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 19 mai 2021.
În temeiul art. 151 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. S-a fixat termen pentru continuarea procedurii la 12 mai 2021, ora 9:00, CS 2 fal.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel debitoarea S.C. B. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea formulată de creditorul C. s-a solicitat suspendarea executării sentinţei civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment, iar prin încheierea din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a fost respinsă cererea formulată de C. privind suspendarea executării sentinţei civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment.
Împotriva acestei încheieri, creditorul C. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi, pe fond admiterea cererii de suspendare.
În esenţă, recurentul susţine că întreaga activitate a societăţii şi relaţiile cu furnizorii vor fi afectate în mod iremediabil în cazul în care nu se dispune suspendarea efectelor hotărârii de intrare în faliment.
Tot în acelaşi context, se arată că şi lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare prin care şi-a exprimat acordul pentru suspendarea efectelor sentinţei, întrucât efectele contrare suspendării sunt unele ireversibile, atât pentru societatea debitoare, cât şi pentru creditori şi pentru salariaţi - mai ales pentru aceştia.
Prin întâmpinarea formulată, în recurs de S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu A., la 17 mai 2021, se arată că nu se opune admiterii recursului şi suspendării executării sentinţei civile nr. 42/2021.
Prealabil analizării memoriului de recurs, Înalta Curte constată că cererea recurentului, depusă la 6 octombrie 2021, de renunţare la judecata prezentei cauze, nu poate fi luată în dezbatere în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, aşa încât va lua în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor:
Recursul are ca obiect încheierea din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin care a fost respinsă cererea formulată de C., în cadrul căii de atac a apelului, privind suspendarea executării sentinţei civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitoarei S.C. B. S.R.L..
Totodată, se reţine că prin decizia civilă nr. 268/2020 din 13 mai 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelul declarat de creditorul C. împotriva sentinţei civile nr. 42/2021 din 3 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment.
În acest context, se reţine că hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanţă sunt supuse numai apelului".
Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea 85/2014, "Hotărârile preşedintelui tribunalului sau ale judecătorului sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel", iar art. 9 prevede "Curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de preşedintele tribunalului sau de judecătorul sindic, după caz. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".
Tot în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".
Aşadar, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
În speţă, autorul căii de atac a solicitat cenzurarea unei hotărâri nesusceptibile de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.
În acest context, se reţine că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Nu în ultimul rând, prevederile art. 342 din Legea nr. 85/2014 sunt în sensul că dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. şi ale C. civ.
Astfel fiind, prevederile art. 484 şi cele ale art. 719 C. proc. civ., nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, având în vedere caracterul special, derogator al procedurii de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Întrucât hotărârea atacată este nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C. împotriva încheierii din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI, DIRECŢIA GENERALĂ DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, D. S.A. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu A. I.P.U.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C. împotriva încheierii din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI, DIRECŢIA GENERALĂ DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, D. S.A. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu A. I.P.U.R.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021.