Perempted appeal against consumer credit clause ruling upheld as time-barred

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 26 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

1. să constate caracterul abuziv şi să anuleze clauza privind comisionul de procesare, stipulată la art. 1 pct. 1.1 lit. b) raportat la art. 3 pct. 3.12 din contractul de credit nr. x din 10 octombrie 2008;

2. să o oblige pe pârâtă la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de procesare, în echivalent în RON, în funcţie de cursul oficial leu/CHF stabilit de BNR la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data plăţii acestui comision şi până la data restituirii;

3. să constate caracterul abuziv şi să anuleze clauza privind comisionul de administrare de 0,15%, stipulată la art. 3 pct. 3.14 din condiţiile speciale ale contractului de credit;

4. să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, în echivalent în RON, în funcţie de cursul oficial leu/CHF stabilit de BNR la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data plăţii acestui comision şi până la data restituirii;

5. să constate caracterul abuziv şi să anuleze clauza privind dobânda revizuibilă, stipulată la art. 3 pct. 3.7 teza a II-a din contractul de credit;

6. să o oblige pe pârâtă la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit începând cu 10 octombrie 2009 şi până la data executării contractului după următoarea formulă de calcul: marja fixă a băncii de la data încheierii contractului (extrasă din rata dobânzii fixe de 5,50% pe an în raport de valoarea indicelui de referinţă LIBOR la 10 octombrie 2008) + valoarea indicelui de referinţă LIBOR la 6 luni;

7. să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre formula de calcul a dobânzii anterior menţionată şi cea efectiv aplicată de pârâtă, de la data încasării acestora şi până în prezent, în echivalent în RON, în funcţie de cursul leu/CHF stabilit de B.N.R. la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume, de la data plăţii şi până la data restituirii;

8. să constate caracterul abuziv şi să anuleze clauza privind scadenţa anticipată, stipulată la art. 8 pct. 8.1-8.3 din contractul de credit;

9. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010 şi Directiva nr. 93/13/CEE.

Prin cererea depusă la 29 decembrie 2015, reclamantul A. a precizat valoarea obiectului acţiunii în sensul că:

1. valoarea capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi anularea clauzei privind comisionul de procesare, stipulată la art. 1 pct. 1.1 lit. b) raportat la art. 3 pct. 3.12 din contractul de credit este de 5.974 RON (1.463,00 CHF, la cursul de 4.084 leu/CHF de la data introducerii acţiunii);

2. valoarea capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi anularea clauzei privind comisionul de administrare de 0,15%, stipulată la art. 3 pct. 3.14 din condiţiile speciale ale contractului de credit este de 33.345 RON (8.164,80 CHF, la cursul de 4.084 leu/CHF de la data introducerii acţiunii);

3. valoarea capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi anularea clauzei privind dobânda revizuibilă, stipulată la art. 3 pct. 3.7 teza a II-a din contractul de credit şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre formula de calcul a dobânzii propusă de reclamant şi cea efectiv aplicată de pârâtă, de la data încasării acestora şi până la data formulării cererii este de 61.868 RON (15.149,38 CHF, la cursul de 4.084 leu/CHF de la data introducerii acţiunii);

4. valoarea capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi anularea clauzei privind scadenţa anticipată, stipulată la art. 8 pct. 8.1-8.3 din contractul de credit este de 235.318 RON (57,662,72 CHF, la cursul de 4.084 leu/CHF de la data introducerii acţiunii).

Prin întâmpinarea depusă la 8 februarie 2016, pârâta B. S.A. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 11 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia necompetenţei sale materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 3794 din 21 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 1.1. lit. b) privind comisionul de procesare, art. 3.14 privind comisionul de administrare şi art. 3.7, în ceea ce priveşte sintagma "în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau politica de credite a băncii"; a obligat-o pe pârâtă la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de procesare în cuantum de 1.463 CHF şi comision de administrare în cuantum de 8.164,80 CHF (în RON la cursul BNR din ziua plăţii), precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data plăţii comisioanelor şi până la data restituirii; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 515 din 7 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul-reclamant A. şi apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3794 din 21 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea în parte a deciziei atacate.

Prin decizia nr. 301 din 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A. şi a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 515 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii, pe care a casat-o în parte, numai în ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta B. S.A. şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, fiind menţinută dispoziţia de respingere a apelului reclamantului A..

Prin decizia nr. 1822/2019 din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3794 din 21 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Respinge capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 1 pct. 1 lit. b) referitor la comisionul de procesare şi art. 3.14 referitor la comisionul de administrare din contractul părţilor.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate. Respinge cererea intimatului de obligare a apelantei B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi rejudecând după casare să fie respins apelul declarat de pârâta B. S.A. şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

În argumentarea memoriului de recurs, reclamantul A. susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, prin respingerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 1 pct. 1 lit. b) referitor la comisionul de procesare şi art. 3.14 privind comisionul de administrare din contractul părţilor.

În acest sens, se arată că instanţa de apel a reţinut, cu privire la cerinţa bunei-credinţe şi a dezechilibrului semnificativ creat între drepturile şi obligaţiile părţilor raportului contractual respectiv, că prevederile contractuale referitoare la comisionul de acordare sau la cel de administrare nu produc un dezechilibru economic între părţi, reclamantul nefiind într-o poziţie mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional.

În acest context, recurentul apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv criteriul dezechilibrului semnificativ, al lipsei bunei-credinţe, al existenţei unei contraprestaţii specifice, precum şi pe cel al lipsei de transparenţă.

În ceea ce priveşte condiţia "dezechilibrului major" reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Costructora Principado, recurentul susţine că această condiţie privitoare la comisionul de administrare şi la cel de procesare este îndeplinită, clauzele contractuale contestate, sunt abuzive determinând un dezechilibru semnificativ în relaţia dintre părţile semnatare ale convenţiei de credit, faţă de împrejurarea că toate consecinţele negative, nefaste care decurg din implementarea acestor clauze sunt în sarcina consumatorului, în timp ce, banca este scutită în totalitate de astfel de urmări.

Caracterul abuziv al acestor clauze - comision de administrare - rezidă şi în natura prestabilită şi impusă consumatorului, fără a-i acorda posibilitatea influenţării clauzei contractuale, practic consumatorul este forţat să se supună unor condiţii contractuale asupra cărora nu a fost informat.

Astfel, conceptul de bună-credinţă, în sensul Directivei 93/13/CEE şi, implicit al Legii nr. 193/2000 beneficiază de o accepţiune specială, explicitată de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cu referire la respectarea exigenţelor bunei-credinţe, ce trebuie să guverneze relaţiile comerciale şi concurenţa dintre comercianţi, precum şi din preambulul Directivei 93/13/CEE se reţine că la evaluarea bunei-credinţe trebuie acordată o atenţie deosebită autorităţii poziţiilor de negociere ale părţilor, dacă consumatorul a fost influenţat să fie de acord cu condiţiile în cauză.

Or, în condiţiile în care instituţia financiara avea la momentul contractării incontestabil o poziţie de autoritate în negocierea dinte părţi, rezultă că aceasta a putut fără efort să influenţeze consimţământul consumatorului la încheierea contractului.

Comisionul de acordare şi cel de administrare, nu prezintă nicio justificare rezonabilă pentru a fi încasat, în contextul în care, banca pentru creditul acordat percepe dobânda, perceperea comisioanelor rămâne nejustificată obiectiv, având în vedere că nu reprezintă costul unui serviciu prestat de pârâtă.

Referitor la existenţa unei "contraprestaţii specifice clauzelor contractuale" având ca obiect comisionul de administrare şi comisionul de acordare este obligatoriu a fi calificată de către pârâtă, necesitatea perceperii prin arătarea contraprestaţiei.

Perceperea comisionului de administrare şi a comisionului de acordare de către creditor fără să ofere în schimb o contraprestaţie contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit şi reprezintă pentru debitor o obligaţie lipsită de cauză, fiind nulă, conform art. 966 C. civ. de la 1864.

Un criteriu fundamental în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale este cel al lipsei de transparenţă, în concepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene obligaţia de transparenţă este strâns legată de obligaţia de informare.

Astfel, rezulta fără dubiu că, banca a încălcat dispoziţia prevăzuta în art. 5 din Directiva, care dispune asupra cerinţelor de claritate şi de transparenţă, nefurnizând informaţiile generale consumatorului.

Nerespectarea de către instituţiile de credit a obligaţiilor de informare, consiliere şi avertizare anterior încheierii contractelor de credit cu consumatorul reprezintă o încălcare a legii şi circumstanţiază săvârşirea unei fapte ilicite de natură a atrage nulitatea clauzelor referitoare la comisionul de procesare şi comisionul de administrare,

Cu referire la sintagma "limbaj clar şi inteligibil", recurentul apreciază că pentru un consumator informarea înaintea încheierii unui contract cu privire la condiţiile contractuale şi la consecinţele respectivei încheieri are o importanţă fundamentală. Acesta din urmă decide, în special, pe baza respectivei informări dacă doreşte să se oblige contractual faţă de un vânzător sau de un furnizor prin aderarea la condiţiile redactate în prealabil de profesionist.

În ceea ce priveşte o clauză contractuală, se susţine că, consumatorul trebuie să poată să prevadă pe baza unor criterii clare şi inteligibile consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

Referitor la "cerinţa de transparenţă" în jurisprudenţa internă, s-a arătat că aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.

Criteriul transparenţei nu este unul separat de cel al dezechilibrului semnificativ, mai degrabă, lipsa de transparenţă reprezintă un argument puternic în susţinerea afirmaţiei existenţei dezechilibrului semnificativ.

Un alt argument este reprezentat şi de faptul că, comisioanele percepute nu sunt definite în mod expres în niciuna din clauzele contractului de credit.

Perceperea de către bancă a acestor comisioane doar pentru punerea la dispoziţie a creditului şi pentru anumite servicii prestate lunar care pot fi acoperite din sumele percepute cu titlu de dobânda contractuală, este nejustificată, având în vedere faptul că activitatea de creditare se derulează într-un cadru reglementat legal, pârâta fiind o instituţie financiară autorizată care desfăşoară cu titlu profesional activităţi ce constau în acordarea de credite în cont propriu.

Aşa cum rezultă din contractul de credit, comisionul de administrare se datorează (teoretic, deoarece în contract nu se specifică pentru ce este datorat) pentru prestaţii ale băncii care nu sunt, în nicio măsură, influenţate de cuantumul sumei împrumutate.

Apare deci evidentă, existenţa unui dezechilibru, în timp ce banca execută prestaţii standard, neinfluenţate în nici un fel de valoarea soldului creditului, recurentul achita faţă de aceasta un comision, direct proporţional cu valoarea soldului creditului.

Altfel spus, prestaţia băncii implică o cheltuială standard, aceeaşi pentru orice credit, dar modalitatea de calcul este raportată la valoarea soldului creditului şi nu Ia valoarea operaţiunilor efectiv realizate.

Acesta fiind motivul pentru care, recurentul consideră că, practic, sub titlul de comision de administrare împrumutatul plăteşte, de fapt, un supliment de dobândă, comisionul fiind o dobânda mascată.

În speţă, având în vedere echivocul ce caracterizează clauza privind comisionul de administrare prevăzută la art. 3.14 din contractul de credit şi comisionul de procesare, clauza prevăzută la art. 1.1 lit. b) din acelaşi contract de credit, determinat de lipsa de transparenţă cu privire la prestaţia apelantei în schimbul acestora, condiţia privind caracterul clar şi inteligibil al clauzelor contestate, nu poate fi reţinută de instanţă ca suplinită, existând fără dubiu şi în mod dovedit un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la cheltuielile de judecată, recurentul apreciază că au fost interpretate în mod eronat prevederile art. 451 şi urm. din C. proc. civ., în sensul că dovada cheltuielilor de judecată este realizată prin depunerea în original, la dosarul cauzei, a chitanţelor privind plata onorariului de avocat.

Astfel, deşi instanţa de apel constatat existenţa acestora, a apreciat în mod greşit că sunt informe, lipsindu-le dovada indicării în concret a dosarului în cadrul căruia s-a făcut plata respectivelor cheltuieli.

În acest context, recurentul consideră că neindicare numărului de dosar nu poate conduce la aprecierea ca fiind informe dovezile privind plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat.

Prin întâmpinarea depusă, la data de 21 mai 2020, intimata-pârâtă B. S.A. solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 23 iulie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 27 iulie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea pronunţată la 24 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1822/2019 din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 21 ianuarie 2021.

Prin încheierea pronunţată la 21 ianuarie 2021, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Prin rezoluţia instanţei din 28 septembrie 2021, părţile au fost citate în vederea discutării perimării cererii de recurs, fiind fixat termen de judecată la 21 octombrie 2021.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor impuse de lege, precum şi ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2021.

Aşadar, faţă de data la care s-a dispus suspendarea judecăţii, respectiv 21 ianuarie 2021 şi prezentul termen de judecată 21 octombrie 2021, reiese că au trecut mai mult de 6 luni în care pricina a rămas în nelucrare din culpa părţilor.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, urmează să se admită excepţia perimării şi să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1822/2019 din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., cu consecinţa prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipseşte de efect toate actele de procedură îndeplinite în faţa instanţei care a aplicat această sancţiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimată cererea de recurs declarată de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1822/2019 din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021.