Peremption of appeal in abusive foreign-currency loan clause dispute

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 februarie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., FFF., HHH., GGG., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., în contradictoriu cu pârâta S.C. NNN. S.A. au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, a prevederilor contractuale regăsite în ANEXA 1 punctul 5 clauze inserate în contractul de credit şi eliminarea acestora; denominarea creditului în moneda naţională (conversia lui în moneda naţională), în virtutea principiului din regulamentul valutar, prin care plăţile între rezidenţi se fac în moneda naţională, la cursul de la data semnări contractului de credit conform ANEXA 1 punctul 6 ca şi consecinţă a înlocuirii clauzelor declarate ca nule.

Reclamanţii au formulat cerere de precizare a acţiunii prin care s-a arătat că valoarea obiectului cererii este regăsită în anexa 2 cât şi modul prin care s-a ajuns să se determine această valoare.

În drept au fost invocate prevederile Legii 193/200, articole indicate din C. civ., O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 174/2008.

Prin încheierea din 1 iulie 2015, tribunalul a admis cererea de disjungere formulată de pârâtă şi a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţi şi formarea de dosare separate.

Cauza având ca reclamanţi pe III. şi JJJ. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 2 iulie 2015, sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 6522 din 20 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii III. şi JJJ. în contradictoriu cu pârâta S.C. NNN. S.A. şi s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenţia de credit bancar nr. x/05.11.2007 la art. 12.2 tezele a II-a şi a III a, art. 12.3 si art. 12.4, fiind declarată nulitatea absolută a clauzelor menţionate anterior.

S-a dispus îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului sus-menţionat, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea 2,0043 RON/CHF, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanţilor privind restituirea creditului în RON (cuprinsă în art. 12.2 teza I-a din convenţia de credit bancar nr. x/05.11.2007).

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. NNN. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 432/2018 din 23 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis apelul declarat de pârâta S.C. NNN. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6522/2015 din 20 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-au respins ca neîntemeiate pretenţiile referitoare la caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenţia de credit bancar nr. x/05.11.2007 la art. 12.2 tezele a II-a şi a III-a, art. 12.3 si art. 12.4, şi la îngheţarea cursului valutar, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii III. şi JJJ..

Prin memoriul de recurs, recurenţii au invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe fond, menţinerea hotărârii instanţei de fond prin care s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată.

În argumentarea acestor motive de recurs, recurenţii susţin că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât prin decizia CJUE pronunţată în cauza C186/16 Andriciuc vs OOO., ce vizează creditele în franci elveţieni, rezultă că Banca trebuie să prezinte împrumutatului posibilele variaţii ale cursului de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în moneda străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu îşi primeşte veniturile în respectiva monedă.

Astfel, în opinia recurenţilor, această evaluare trebuie efectuată în raport cu momentul încheierii contractului în discuţie şi ţinând seama în special de expertiza şi de cunoştinţele băncii, în ceea ce priveşte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină. În acest sens, Curtea subliniază că o clauză contractuală poate implica un dezechilibru între părţi care să nu se manifeste decât în cursul executării contractului.

În acest context, Curtea precizează că instituţiile financiare trebuie să furnizeze împrumutaţilor informaţii suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente şi în cunoştinţă de cauză.

Deşi a fost analizat în decizia atacată, recurenţii susţin că principiul nominalismului monetar este reţinut în mod greşit. Astfel, s-a reţinut că împrumutaţilor li s-ar aplica principiul nominalismului fără să ţină seama că în esenţă împrumutatul nu a încasat franci, ci a încasat/tras Iei, în raport de extrasul de cont ce face corp comun cu dosarul de creditare.

În acest context, se face vorbire despre un dezechilibru fundamental având în vedere creşterea cu 200% a gradului de povară financiară în raport cu momentul semnării contractului de credit, ori contrar susţinerilor instanţei de fond, în raport de cauza C26/2013, obiectul contractului intra sub incidenţa verificării legalităţii acestuia cu privire la cursul valutar ce este "obiect al contractului conform CJUE" şi nu aşa cum arată instanţa de fond şi de apel, că sunt excluse din domeniul de aplicare aceste clauze.

Prin urmare, recurenţii consideră, că în ce priveşte posibilitatea ca instanţele să analizeze caracterul abuziv al clauzelor ce ţin de caracterul adecvat al preţului există o practică constantă atât a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi a CJUE, cu privire la faptul că o instanţă poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al renumeraţiei, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar şi inteligibil.

Această problemă a fost tranşată în jurisprudenţa CJUE, jurisprudenţă ce este obligatorie pentru instanţele din România.

Ca atare, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil, astfel încât se poate afirma că instanţele nu au doar dreptul, ci au, chiar, această obligaţie.

În acest context, recurenţii susţin că instanţa de apel a concluzionat în mod greşit, că este clară şi inteligibilă acea clauză contractuală pentru a cărei înţelegere nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, în domeniul protecţiei consumatorilor lucrurile stând altfel.

Or, instanţa nu a procedat în acest fel, întrucât nu a făcut o analiză asupra caracterului clar şi inteligibil al clauzelor menţionate în cererea de chemare în judecată în ce priveşte consecinţele economice ale acesteia, din punctul de vedere al producerii unui dezechilibru, vădit şi semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorilor, situaţie ce pune în discuţie buna-credinţă a băncii la încheierea acestui contract, în ce priveşte clauza respectivă.

Prin întâmpinarea depusă 18 mai 2018, intimata-pârâtă PPP. S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, faţă de împrejurarea că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată nu depăşeşte suma de 1.000.000 RON şi că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, toate acţiunile care au ca temei de drept această lege sunt supuse numai apelului. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 13 septembrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 19 septembrie 2018, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea pronunţată la 13 decembrie 2018, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.

Prin rezoluţia instanţei din 3 iunie 2019, părţile au fost citate în vederea continuării judecăţii, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din 10 octombrie 2019.

Prin încheierea pronunţată la 10 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi JJJ. şi III. împotriva deciziei civile nr. 432/2018 din 23 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 28 noiembrie 2019.

Prin încheierea pronunţată la 28 noiembrie 2019, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea cauzei nr. C-81/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, soluţionată la 9 iulie 2020.

Prin rezoluţia instanţei din 20 iulie 2020, părţile au fost citate în vederea continuării judecăţii, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din 12 noiembrie 2020.

Prin încheierea pronunţată la 12 noiembrie 2020, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Prin rezoluţia instanţei din 23 iunie 2021, părţile au fost citate în vederea discutării perimării cererii de recurs, fiind fixat termen de judecată la 21 octombrie 2021.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor impuse de lege, precum şi ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2020.

Aşadar, faţă de data la care s-a dispus suspendarea judecăţii, respectiv 12 noiembrie 2020 şi prezentul termen de judecată 21 octombrie 2021, reiese că au trecut mai mult de 6 luni în care pricina a rămas în nelucrare din culpa părţilor.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, urmează să se admită excepţia perimării şi să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurenţii-reclamanţi JJJ. şi III. împotriva deciziei civile nr. 432/2018 din 23 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă NNN. S.A., cu consecinţa prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipseşte de efect toate actele de procedură îndeplinite în faţa instanţei care a aplicat această sancţiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimată cererea de recurs declarată de recurenţii-reclamanţi JJJ. şi III. împotriva deciziei civile nr. 432/2018 din 23 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă NNN. S.A..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021.