Inadmissibility of appeal against irrevocable revision decision despite asserted violation of adversarial principle in unconstitutionality reference

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin declaraţia de recurs, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 18 mai 2020, revizuentul A. formulează recurs împotriva încheierii din 15 mai 2020 şi a deciziei nr. 821 din 15 mai 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, susţinând că instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată în cauză, fără că aceasta să fi fost pusă în discuţia părţilor. Precizează că motivele de recurs le va depune după primirea motivării încheierii de respingere a cererii formulate.

Prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 au fost respinse ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011 şi împotriva sentinţei nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2011, fiind obligat revizuentul la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus, către intimata S.C. B. S.R.L..

La data de 30 iulie 2020, recurentul A. a depus precizări la motivele de recurs şi răspuns la întâmpinarea intimatei B. S.R.L..

În motivarea cererii de recurs, se susţine că prin neanalizarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 şi art. 180 C. proc. civ. de la 1865, invocate în cadrul dosarului nr. x/2019, Înalta Curte a respins, în fapt, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia evocată, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

In cadrul cererii de revizuire, în subsidiar, revizuentul arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 şi art. 180 C. proc. civ. de la 1865, privind înscrierea în fals, considerând că textul menţionat este neconstituţional, deoarece norma este imprevizibilă şi neclară raportat la deciziile intracomunitare şi la relaţia între deciziile penale şi cele civile, fiind contrară în acest mod prevederilor reglementate de art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 CEDO, în ceea ce priveşte hotărârile contradictorii ale altor instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite pronunţate de instanţe ale altor ţări membre ale Uniunii Europene.

In acest sens, revizuentul susţine că în timpul dezbaterilor din şedinţa publică de la termenul din 15 mai 2020, instanţa a acordat cuvântul numai asupra admisibilităţii uneia dintre cererile de revizuire conexate, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor admisibilitatea celeilalte cereri şi a excepţiilor invocate prin notele de şedinţă şi fără a urma procedura de sesizare a Curţii Constituţionale, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Din această perspectivă, revizuentul arată că nefiind format un nou dosar şi nefiind motivată respingerea excepţiei de neconstituţionalitate evocată, s-ar fi produs o greşită aplicare a legii.

Astfel, deşi părţile nu au pus concluzii asupra excepţiei înscrierii în fals şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate, invocate de revizuent, acesta apreciază că instanţa a ignorat excepţile evocate, fără a da posibilitate părţilor să le susţină şi să le dezbată în contradictoriu. Acest aspect nu a fost menţionat în cuprinsul hotărârii atacate deşi excepţia invocată avea legătură cu admisibilitatea cererii de revizuire.

În continuare, revizuentul dezvoltă principiul contradictorialităţii şi face referire la jurisprudenţa în materie a instanţei supreme.

În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimată, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi tot astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

În speţă, Înalta Curte constată că decizia nr. 821 din 15 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, este o hotărâre dată în calea extraordinară de atac a revizuirii, fiind deci irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., aşadar nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie decurge şi din observarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, precum şi din principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac.

Caracterul irevocabil conferit acestei decizii, prin reglementarea legală, exclude posibilitatea declarării căii de atac a recursului.

În consecinţă, decizia pronunţată de instanţa de revizuire fiind irevocabilă, ea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Astfel, calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare, în situaţia de faţă, se întemeiază pe dispoziţii legii speciale şi priveşte în mod limitativ doar cazurile de inadmisibilitate care pot servi ca temei la pronunţarea unei hotărâri de respingere a cererii de sesizare a Curţii, reglementate prin dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, Înalta Curte constată că revizuentul a formulat recurs împotriva încheierii din 15 mai 2020, respectiv a considerentelor reţinute în practicaua deciziei nr. 821 din 15 mai 2020, motivat de faptul că sesizarea Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate evocată, a fost respinsă fără a fi fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor.

Din această perspectivă, se apreciază că recursul, astfel formulat, nu priveşte unul dintre motivele de inadmisibilitate reglementate prin dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci se critică încălcarea principiului contradictorialităţii în procesul civil.

Aşadar, critica formulată nu vizează constatarea greşită de către instanţa de judecată a incidenţei unui motiv de inadmisibilitate, prevăzut de legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aşa încât, calea de atac a recursului împotriva unei încheieri premergătoare urmează dreptul comun.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 299 din C. proc. civ. de la 1865, rezultă regula de drept comun, potrivit căreia, încheierile premergătoare pot fi atacate doar odată cu fondul, iar în cazul în care hotărârea pronunţată este irevocabilă, formularea căii de atac a recursului devine inadmisibilă, iar cum hotărârea atacată este irevocabilă, partea nu are deschisă calea de atac a recursului, potrivit dispoziţiilor evocate.

În speţa de faţă, instanţa a respins solicitarea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionare excepţiei de neconstituţionalitate evocate, întrucât punerea în dezbaterea contradictorie a acestei cererii era subsecventă pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

Aşadar, în cadrul dezbaterilor din şedinţa de judecată de la 15 mai 2020, instanţa a pus cu prioritate în discuţia contradictorie a părţilor inadmisibilitatea formulării celor două cereri de revizuire conexate, urmând ca asupra celorlalte cereri şi excepţii invocate de părţi să se pronunţe în ipoteza în care ar fi respins solicitarea de a constata inadmisibilitatea, formulată prin întâmpinare.

În acest context, se constată că nu poate fi primită susţinerea revizuentului, potrivit căreia, instanţa nu ar fi pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia de neconstituţionalitate invocată de acesta în prealabil, întrucât aceasta a rămas în pronunţare asupra excepţiei de inadmisibilitate a cererilor de revizuire, aspect ce se soluţionează cu prioritate, conform dispoziţiilor legale evocate.

Aşa fiind, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii şi în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportate la 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii ca inadmisibil a recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 821 din 15 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 821 din 15 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii C. şi B. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021.