Bonus payout upheld as contract-based; company appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3330/13.11.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. să plătească reclamantului, cu reţinerea la sursă a taxelor şi impozitelor datorate, aplicabile la data scadenţei, următoarele sume de bani: suma de 332.769,09 RON, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată de la data de 15.12.2017, până la data achitării efective a debitului; suma de 100.190,26 RON, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată de la data de 15.12.2018, până la data achitării efective a debitului.

A respins capătul de cerere privind actualizarea dobânzii penalizatoare cu rata inflaţiei, ca neîntemeiat şi a obligat pârâtă să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 7935 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 1809 din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s- respins ca nefondat apelul declarat de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut greşita aplicare a regulilor referitoare la interpretarea clauzelor contractuale prevăzute de art. 1266-1268 C. civ., care ar fi impus să se ţină cont de voinţa reală a părţilor la momentul încheierii contractului, să se urmărească în mod coordonat şi sistematic sensul prevederilor contractuale şi să se confere eficacitate clauzelor vizate.

Astfel, recurenta a arătat că, potrivit prevederilor art. 3.4 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remuneratiei conform prevederilor Anexei 1, pentru îndeplinirea criteriilor şi obiectivelor de performanţă aprobate de AGA, prevăzute în Planul de Adminastrare şi preluate în planul de management. Primul paragraf al Anexei 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remuneraţie variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generali a Acţionarilor.

Potrivit acestor prevederi contractuale coroborate cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, nu putea interpreta decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente. Astfel, cât timp unul dintre elemente nu putea fi acordat din cauza neindeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la Contract, rezulta în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate. Şi, în aceste condiţii, instanţele de fond ar fi constatat că reclamantul nu a dovedit indeplinirea condiliilor pentru a beneficia de bonusul de performanţă, care face obiectul prezentului litigiu.

Recurenta neagă posibilitatea interpretării contrare, de genul inexistenţei unei legături de cauzalitate, întrucat ar presupune că mandatarul, fără a-şi îndeplini obligaţiile asumate contractual, ar incasa o remuneraţie, contrazicând astfel definiţia legală a răspunderii contractuale. Mai mult, în accepţiunea legii, bonusul de performanţă nu poate exista fără "definirea în clar a performanţei atinse", aşa cum aceasta este înţeleasă de fiecare mandant în parte. S-a învederat că, printr-o relatare selectivă a obligaliilor asumate prin contract, reclamantul a indus instanţelor ideea că, indiferent de modul în care şi-a gestionat activitatea în cadrul CNTEE Transelectrica S.A., societatea ar fi avut către acesta doar obligatii, dreptul de a evalua performanţa sa, fiind prezumat ca şi inexistent.

Totodată, recurenta a criticat şi obligarea sa la plata dobânzii legale şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei. Recurenta a susţinut inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2O11, care sunt de strictă interpretare şi privesc doar raporturile dintre profesionişti si dintre aceştia şi autorităţile contractante, ipoteză care nu se regăseste în speţă, reclamantul nefăcând dovada că se încadrează în notiunea de "profesionist", în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Prin întâmpinarea depusă la data de 27.05.2021, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se reţine că, în baza Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., nr. 6/09.11.2015, reclamantul A. a fost numit membru în Consiliul de Supraveghere pentru un mandat identic ca dată de expirare cu mandatul membrilor aleşi prin Hotărârea AGOA nr. 4/30.05.2013, respectiv până la data de 30.05.2017. În consecinţă, între reclamantul A., în calitate de mandatar, şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în calitate de mandant, s-a încheiat Contractul de mandat din data nr. C259/19.11.2015.

Pentru serviciile prestate de către mandatar în temeiul contractului, mandatarul va plăti o remuneraţie, astfel cum este stipulată la art. 3. În cuprinsul art. 3, pct. 3.1 - 3.3 din contractul de mandat, s-a stabilit că reclamantul (mandatarul) beneficiază de o indemnizaţie fixă lunară, stabilită de adunarea generală a acţionarilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar, potrivit pct. 3.4, reclamantul beneficiază şi de o componentă variabilă a remuneraţiei conform prevederilor Anexei nr. 1 la contractul de mandat.

În Anexa nr. 1 la Contractul de mandat, s-a prevăzut că reclamantul, în calitatea sa de membru al Consiliului de Supraveghere, beneficiază de o indemnizaţie fixă lunară şi de o componentă anuală variabilă a remuneraţiei pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere" "EBITDA" şi "Total investiţii " asumaţi în Planul de administrare pentru fiecare an de mandat. Componenta anuală variabilă pentru indicatorii "Timpul mediu de întrerupere" "EBITDA" şi "Total investiţii " aferenţi fiecărui an de mandat este într-un cuantum care să nu depăşească 12 indemnizaţii fixe şi se datorează mandatarului numai în situaţia în care nivelul efectiv realizat al acestor indicatori de performanţă în anul pentru care se face determinarea este îndeplinit la valorile asumate prin Planul de administrare, mandatarul încasând anual suma astfel calculată, în termen de 15 zile de la data aprobării de către AGA a situaţiilor financiare separate auditate.

În continuare, la pct. 3 s-a prevăzut că mandatarul are dreptul să primească un bonus de performanţă în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii. Astfel, conform art. 3 lit. a) din Anexa 1 la contractul de mandat, fiecare membru al Consiliului de Supraveghere primea anul, în luna noiembrie, un pachet de 60.000 de Opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica (denumite OAVT), iar în acest sens, directorul Transelectrica va emite un certificat (pct. 3, lit. a). OAVT nu conferă calitatea de acţionar şi nu pot fi convertite în acţiuni Transelectrica. La pct. 3 lit. c) a fost descrisă modalitatea în care pot fi valorificate OAVT-urile, respectiv câte o treime (20.000, respectiv 25.000 în cazul Preşedintelui Consiliului de Supraveghere), la data de 15 noiembrie a fiecărui an, în intervalul 2014-2019.

Potrivit chiar susţinerilor recurentei, pachetul de OAVT nu avea nicio valoare la acordare, reprezentând titluri de creanţă care urmau a conferi beneficiarului o sumă concretă la momentul valorificării, sumă ce putea fi cuantificată abia la termenele contractuale de valorificare, moment în care se poate evalua plus-valoarea aduse de mandatar asupra actiunilor Transelectrica.

Dincolo de aceste aspecte necontestate de părţi, recurenta insistă pe calea prezentului recurs, ca şi în etapele procesuale anterioare, să promoveze ideea potrivit căreia plata acestui bonus de performanţă nu era condiţionat numai de rentabilitatea acţiunilor cum prevede în mod expres Anexa nr. 1 la contract, deşi aceasta rezulta în mod direct şi din modalitatea de calcul al acestui beneficiu conferit mandatarului, ci şi de îndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi contractual de părţi în cuprinsul aceleaşi anexe. Recurenta susţine că o interpretarea contrară ar contraveni regulilor prevăzute de art. 1266-1268 C. civ. şi nu ar ţine cont de voinţa reală a părţilor şi de interesul concordant al acestora la semnarea contractului, care ar trebui să fie privit în mod unitar şi sistematic, dând eficienţă fiecărei clauze.

Faţă de acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele de fond au făcut o aplicare corectă a prevederilor contractuale invocate de părţi şi a dat eficienţă acestora în limitele agreate de părţi. În acest sens, acestea nu au negat existenţa unor indicatori de performanţă asumaţi convenţional de ambele părţi, dar au recunoscut eficacitatea acestora în evaluarea activităţii specifice a mandatarului doar în ceea ce priveşte calculul componentei variabile a indemnizaţiei, prevăzută la pct. 2 din Anexa la contract (care nu formează obiectul prezentei cauze), nu şi a bonusului de performanţă, a cărui plată era condiţionată doar de rentabilitatea acţiunilor emise de pârâta - mandant.

O asemenea posibilitate nu este interzisă de lege, dispoziţiile art. 37 O.U.G. nr. 109/2011 invocate de recurent impunnd existenţa unor indicatori de performanţă, dar nelimitând forma acestora, iar o altă interpretare ar contraveni voinţei exprese a părţilor exprimate în cuprinsul contractului, acestea alegând indicatori de performanţă diferenţiaţi pentru cele două componente variabile de remunerare a mandatarului. De altfel, rentabilitatea acţiunilor constituia prin ea însăşi un indicator de performanţă al activităţii organelor de conducere ale societăţii desfăşurate în folosul acesteia, în absenţa unui spor de valoare membrii acestora neobţinând niciun beneficiu potrivit modalităţii în care a a fost concepută procedura de acordare şi plată a acestor OAVT-uri.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la obligarea sa la plata dobânzii legale penalizatoare în procentul prevăzut de art. 3 alin. (21) din Og nr. 13/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta nu contestă de plano curgerea une dobânzi penalizatoare, ci doar modul de calcul a acesteia ales de instanţa de fond. În încercarea de a înlătura aplicarea acestui text şi a obţine reducerea dobânzii datorate, recurenta susţine că acesta nu ar fi incident dect în situaţia în care ambele părţi ale raportului juridic ar fi profesionişti, iar reclamantului îi lipseşte această calitate, astfel cum este definită legal prin art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013.

Recurenta nu contestă calitatea sa evidentă de profesionist, dar omite să sublinieze faptul că actul juridic dintre părţi este încheiat în exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în vederea exercitării de către intimat a unor obligaţii specifice în organizarea şi funcţionarea activităţii sale, ceea atrage incidenţa textului de lege reţinut de instanţele de fond.

De altfel, în indicarea modului de calcul a dobânzii legale penalizatoare, dispoziţiile art. 3 alin. (21) şi alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 72/2013, opun categoria raporturilor "dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante" celei a raporturilor "care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi", fără a mai exista alte categorii intermediare, iar, în această antiteză, se poate observa cu uşurinţă că raportul dedus judecăţii nu poate fi guvernat de alte prevederi legale decât cele reţinute de instanţele de fond.

Recurenta a criticat totodată şi actualizarea debitului principal datorat cu rata inflaţiei, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că partea nu a formulat asemenea argumente şi în cuprinsul apelului declarat în cauză faţă de reţinerea acestei obligaţii în sarcina sa încă de la prima instanţă.

În aceste condiţii, în baza art. 488 alin. (2) C. proc. civ., se constată că aceste critici nu pot fi primite, fiind formulate omisso medio.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1809 din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2020.