Negative competence conflict in labor law: territorial jurisdiction of union's seat versus employee's domicile under binding RIL No. 1/2013

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. Si J., reprezentaţi legal prin Sindicatul Naţional "Forţa Legii" din Craiova, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, au solicitat obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri reprezentând stimulentul de risc în cuantum de 5000 RON brut, echivalentul a 2500 RON lunar pentru perioada stării de urgenţă 16.03.2020-15.05.2020, sume actualizate la data plăţii, plus dobânda legală penalizatoare.

În şedinţa din data de 26.04.2021, instanţa din oficiu, a pus în discuţie, conform art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj în raport de domiciliul şi locul de muncă al membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat acţiunea de către Sindicat.

Examinând cu prioritate, conf. art. 131 C. proc. civ. excepţia necompetenţei teritoriale, instanţa a reţinut următoarele:

În cauză, reclamanţii-membri de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I. Si J., având domiciliul în judeţul Brăila, conform cărţilor de identitate aflate la dosar şi fiind angajaţi cu contract individual de muncă în cadrul pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, cu sediul în jud. Brăila, au învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect pretenţii.

Art. 1 lit. n) din legea dialogului social nr. 62/2011, defineşte conflictul de muncă, ca fiind conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

Potrivit disp. art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele reprezentând conflicte de muncă, se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar potrivit art. 210 din legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Astfel, în privinţa competenţei teritoriale, legislaţia muncii derogă de la dreptul comun, în sensul că aceasta nu aparţine instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, ci celei de la domiciliul/reşedinţa/sediul reclamantului sau locul său de muncă, acestea fiind norme de competenţă teritorială absolută, textul instituind însă, şi o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea: sau la domiciliul lor (înţeles în sens larg, inclusiv reşedinţa) sau la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

Cu toate acestea, în materia litigiilor de muncă, s-a pronunţat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 1/2013, care a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Or, după cum se poate constata în prezenta cauză, acţiunea nu este formulată de Sindicatul Naţional Forţa Legii în numele reclamanţilor, ci este promovată de reclamanţi, Sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acestora, motiv pentru care decizia nr. 1/2013 a ÎCCJ nu este incidentă.

Prin urmare, în baza dispoziţiilor legale menţionate, instanţa consideră că nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza, ci Tribunalul Brăila, în circumscripţia căruia se află atât domiciliul, cât şi locul de muncă al reclamanţilor, aşa încât, în baza art. 131, art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa nr. 1472/2021 din 26 aprilie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., reprezentaţi de Sindicatul Naţional "Forţa Legii", în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila (DGASPC), în favoarea Tribunalului Brăila.

Pe rolul Tribunalului Brăila cauza a fost înregistrată la data de 02 iunie 2021 sub nr. x/2020.

La primul termen de judecată Tribunalul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, reţinând următoarele:

Tribunalul Brăila constată că în cauză este pe deplin incidentă decizia RIL nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit în mod obligatoriu că " În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Conform înscrisurilor anexate acţiunii, reclamantele din prezenta cauză sunt membre ale Sindicatul Naţional "Forţa Legii" din Craiova, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în numele reclamantelor de acest Sindicat, acţiunea nefiind semnată de reclamante, ci doar de preşedintele Sindicatului.

Ca urmare, nu se poate afirma că acţiunea ar fi fost formulată de reclamanţi personal, simpla lecturare a cererii de chemare în judecată dovedind contrariul.

În raport de aceste considerente, şi de decizia RIL nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Brăila şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Tribunalul Brăila, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 627/2021 din 02 septembrie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Brăila.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Pedologie şi Agrochimie, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Agricolă Judeţeană Bacău şi pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Bacău.

A constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Vrancea şi Tribunalul Bacău.

A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dolj şi Tribunalul Brăila - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, invocate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. Si J., reprezentaţi legal prin Sindicatul Naţional "Forţa Legii" din Craiova, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, prin care au solicitat obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri reprezentând stimulentul de risc în cuantum de 5000 RON brut, echivalentul a 2500 RON lunar pentru perioada stării de urgenţă 16.03.2020-15.05.2020, sume actualizate la data plăţii, plus dobânda legală penalizatoare. Aşadar, instanţele au fost investite cu soluţionarea unui litigiu în materia conflictelor de muncă.

Declinările reciproce de competenţă au fost determinate de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, precum şi de aplicarea exclusivă a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu privire la competenţa teritorială.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În cauză, conform menţiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, acţiunea civilă a fost promovată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., reprezentaţi legal prin Sindicatul Naţional "Forţa Legii".

Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără dreptul de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.

Este evident că instanţele au fost investite cu soluţionarea unui litigiu în materia conflictelor de muncă, însă identitatea de reglementare a competenţei teritoriale stabilită în favoarea instanţei de la domiciliul/sediul reclamantului, impune identitatea de interpretare a textelor de lege şi anume art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a litigiilor având drept obiect conflicte de drepturi aparţine, potrivit art. 284 alin. (2) din Codul Muncii, instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul sau domiciliul reclamantul.

În cauza de faţă, calitatea de reclamant o are Sindicatul Naţional "Forţa Legii" ce are sediul în Craiova, judeţul Dolj.

Acesta a formulat acţiune în numele şi pentru membrii de sindicat conform art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, privind sindicatele, care îi conferă dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege în exercitarea atribuţiilor conferite de această lege organizaţiilor sindicale.

Aspectul reţinut rezultă atât din modalitatea în care a fost semnată cererea de chemare în judecată (semnătura aparţinând preşedintelui sindicatului, iar nu membrilor acestora), precum şi din înscrisurile anexate cererii (declaraţiile de adeziune sindicat, prin care se acordă mandat acestei formaţiuni pentru reprezentarea în faţa instanţelor de judecată în vederea apărării drepturilor lor.

Cum în speţă, sediul sindicatului se află în circumscripţia Tribunalului Dolj în favoarea acestei instanţe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competenţa de soluţionare a cauzei.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021.