Territorial jurisdiction for employment claims by court clerks: inapplicability of special judicial staff rules when competent court is not a party, applying general labor law domicile rules

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 18.01.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate încălcarea de către angajator a dispoziţiilor legale privind condiţiile de muncă ce trebuie asigurate personalului angajat şi să dispună obligarea angajatorului la plata către fiecare reclamant a sumei de 500 euro/lună, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea acestor norme legale, calculată pentru ultimii 3 ani anterior depunerii acţiunii şi până la asigurarea efectivă a condiţiilor de muncă de către acesta.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 866/1996, pct. 15.1 şi 15.2 din Anexa la H.G. nr. 1091/2006, art. 6 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. f) din Codul Muncii, art. 6 alin. (1) şi (2), art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 319/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 3168/29.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În argumentare, constatând că reclamanţii au calitatea de grefieri - personal auxiliar de specialitate, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a apreciat că în cauză nu este incidentă niciuna din ipotezele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., astfel că stabilirea competenţei se realizează în raport cu art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.

În consecinţă, reţinând că reclamanţii au domiciliul şi îşi desfăşoară activitatea în judeţul Dolj, a stabilit că Tribunalul Dolj este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub acelaşi număr unic, la 22.06.2020.

Prin sentinţa nr. 2776/21.09.2021, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, evocând considerentele deciziei nr. 290/2018, pronunţată de Curtea Constituţională, a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Cum reclamanţii au înţeles să învestească Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea litigiului, instanţa a apreciat că, în temeiul acestor dispoziţii legale derogatorii de la dispoziţiile comune în materia conflictelor de muncă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei prim învestite.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introductivă are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, prin care reclamanţii, în calitate de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, constatarea nerespectării de către angajator a dispoziţiilor legale privind condiţiile de muncă ce trebuie asigurate personalului angajat şi obligarea angajatorului la plata către fiecare reclamant a sumei de 500 de euro/lună, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea acestor norme legale, calculată pentru ultimii 3 ani anterior introducerii acţiunii şi până la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de muncă.

Faţă de obiectul acţiunii, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, competenţa materială revine în primă instanţă tribunalului.

În determinarea competenţei teritoriale, Înalta Curte reţine că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor şi grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul Competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

În speţă, reclamanţii deţin funcţia de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, însă, cum cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi nu este de competenţa judecătoriei, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se reţine că aceasta nu poate fi determinată nici în conformitate cu art. 127 alin. (21) C. proc. civ., instanţa de judecată competentă să soluţioneze cauza neavând calitate de pârâtă în dosar.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din această perspectivă, soluţia preconizată de Tribunalul Bucureşti este apreciată ca fiind legală, întrucât, această instanţă a fost sesizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în condiţiile în care dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză.

Prin urmare, având în vedere că locul de muncă al reclamanţilor este în judeţul Dolj, iar majoritatea acestora au domiciliul în acelaşi judeţ, rezultă că Tribunalul Dolj este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.