Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2210/2021 AI generated

Peremption of cassation appeal due to six-month procedural inactivity

Case Number Decizia nr. 2210/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal lapsed, thereby leaving in force the Court of Appeal’s decision that had previously dismissed the defendant's request to suspend the provisional execution of the lower court's judgment. The dispute concerned a union's claim for unpaid transportation subsidies against a national research institute, where the defendant appealed the lower court's refusal to suspend the execution of the awarding sentence, arguing that enforcement would cause imminent damage to its operations and that the sums were not certain or liquid. The decisive legal basis for the outcome was procedural rather than substantive; the court applied Articles 416 and 420 of the Code of Civil Procedure to invoke the exception of *perimare* (lapse of action) ex officio, as the case had remained in a state of inactivity for more than six months from the last procedural act in March 2021 due to the parties' failure to proceed, a sanction that operates regardless of the merits of the suspension request.

Legislator headnote

AI generated

art. 450 alin. (5) C. proc. civ, art. 450 C. proc. civ, art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Peremption of cassation appeal due to six-month procedural inactivity: În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Keywords

AI generated
procedural inactivity lapse due to peremption action for failure to act suspended sentence request to proceed with execution procedural act

Cited Legislation

AI generated
art. 450 alin. (5) C. proc. civ
În motivare, a susţinut că cererea de suspendare a executării sentinţei primei instanţe a fost respinsă ca neîntemeiată, deşi erau îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 450 C.
art. 450 C. proc. civ
În motivare, a susţinut că cererea de suspendare a executării sentinţei primei instanţe a fost respinsă ca neîntemeiată, deşi erau îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 450 C. proc. civ.
art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
În acest context, a precizat că prin cererea de încuviinţare a executării silite, vădit neîntemeiat, s-a solicitat şi plata sumei de 2.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, sumă care nu poate fi încadrată în categoria sumelor prevăzute de art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
Prin încheierea din 20.01.2021, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului şi a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin încheierea din 20.01.2021, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului şi a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din 10.03.2021, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deşi au fost legal citate, părţile nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor.
art. 416 C. proc. civ
La 23.09.2021 a fost întocmit referatul cu propunere de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit art. 416 C. proc. civ.
art. 248 C. proc. civ
Astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu excepţia perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2141/16.07.2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul I.N.F.L.P.R. RADIAŢIA, pentru membrii de sindicat identificaţi prin anexa la cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a subvenţiei lunare de transport pe perioada 06.07.2014 - 30.09.2016 şi nu mai devreme de data angajării fiecărui reclamant, subvenţie constând în costul unui abonament lunar R.A.T.B. pe toate liniile de transport urban şi linia preorăşenească până în comuna Măgurele, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei a declarat apel, în cadrul căruia a solicitat şi suspendarea executării sentinţei atacate.

La termenul de judecată din 20.11.2019, întrebat fiind de instanţă (faţă de titulatura de cerere de suspendare "provizorie" a executării), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, prin avocat, a precizat că nu a formulat o altă cerere de suspendare a executării şi că cea în discuţie nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 450 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 2141/16.07.2019 a Tribunalului Ilfov, secţia Civilă şi a dispus restituirea cauţiunii.

Împotriva acestei încheieri, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei a declarat recurs.

În motivare, a susţinut că cererea de suspendare a executării sentinţei primei instanţe a fost respinsă ca neîntemeiată, deşi erau îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 450 C. proc. civ. pentru suspendarea executării.

Astfel, a arătat că împotriva sentinţei a cărei executare se solicită a fi suspendată a fost declarat apel, aşa cum rezultă din extrasul de pe portalul instanţelor de judecată, precum şi din actele dosarului, dar şi că apelantul-reclamant a declanşat executarea silită a sentinţei civile nr. 2141/16.07.2018.

În acest context, a precizat că prin cererea de încuviinţare a executării silite, vădit neîntemeiat, s-a solicitat şi plata sumei de 2.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, sumă care nu poate fi încadrată în categoria sumelor prevăzute de art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că se solicită suspendarea executării provizorii a unei hotărâri pronunţate în fond de Tribunalul Ilfov, până la soluţionarea definitivă a cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, fiind astfel îndeplinită condiţia vremelniciei.

Cu privire la măsura urgenţei, a subliniat că aceasta se prezumă a fi îndeplinită, de vreme ce Judecătoria Cornetu a încuviinţat executarea silită.

A mai arătat recurentul-pârât că, deşi potrivit art. 450 C. proc. civ., paguba iminentă nu este o condiţie de admisibilitate a încuviinţării cererii de suspendare a executării provizorii a hotărârii pronunţate de prima instanţă, după încuviinţarea executării silite urmează a se trece la executarea silită efectivă, prin blocarea activităţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea aproximativ 350 de salariaţi.

Totodată, în condiţiile în care la nivelul Institutului Naţional de Cercetare -Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei sunt derulate ample operaţiuni financiare (numeroase plăţi şi încasări zilnice), o eventuală poprire a conturilor institutului ar conduce la o perturbare a activităţii acestuia. În cazul în care s-ar executa silit sumele solicitate de reclamanţi, iar apelul ar fi admis, recuperarea de la aproximativ 50 de salariaţi-creditori ar fi deosebit de dificilă.

A subliniat recurentul-pârât că susţinerea intimatului-reclamant, în sensul că ar fi nesemnificativă suma de 162.000 de RON ce ar fi executată în baza unei hotărâri judecătoreşti executorie provizoriu, nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de suspendare, atât timp cât dispoziţiile C. proc. civ. nu stabilesc un prag minim sau maxim al sumelor puse în executare.

Mai mult decât atât, a arătat că, aşa cum rezultă din lucrările dosarului, sumele executării nu sunt certe, lichide şi exigibile, dispozitivul sentinţei având un caracter general, iar în cadrul apelului au fost puse în discuţie critici ample cu privire la legalitatea şi temeinicia sentinţei civile nr. 2141/16.07.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov.

În final, a subliniat că executarea silită declanşată de sindicat nu reprezintă nicio urgenţă, mai ales în condiţiile în care nu se are în vedere recuperarea unor drepturi salariale, ci a unor sume incerte şi nedeterminate până la acest moment, reprezentând subvenţia de transport aferentă perioadei 06.07.2014-30.09.2016, iar amânarea executării sentinţei nu ar produce nicio pagubă iminentă creditorilor.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 11.03.2020, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii recursului, raportat la decizia nr. 8/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, dar şi a lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatulul care a promovat recursul, reclamând nulitatea împuternicirii avocaţiale şi a contractului de asistenţă juridică în baza căruia recurentul-pârât este reprezentat prin avocat

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 20.01.2021, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului şi a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Prin încheierea din 10.03.2021, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deşi au fost legal citate, părţile nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor.

La 23.09.2021 a fost întocmit referatul cu propunere de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit art. 416 C. proc. civ.

Astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu excepţia perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

În accepţiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancţiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune procedurală, cât şi de act de desistare de la judecată a părţii.

Reglementată pentru a asigura soluţionarea cauzei cu celeritate în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar şi pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părţilor din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de textul de lege enunţat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni şi vina părţii, instanţa putând să o constate şi din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 10.03.2021, când cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la această dată părţile nu au efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din lipsa de stăruinţă a părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 şi art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-pârât Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei împotriva încheierii din 20.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.