Illegal electricity disconnection damages; insufficiency of appellate reasoning on distribution operator liability

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 25.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, pentru atingerea adusă demnităţii, sănătăţii, cinstei, onoarei şi reputaţiei acestuia ca urmare a debranşării ilegale de la reţeaua de energie electrică a locuinţei sale din Motru, strada x, bl. N.5, judeţul Gorj, în perioada 30.09.2016-29.10.2016.

În drept, a invocat art. 35 C. proc. civ., art. 207 alin. (2), art. 252, art. 1.357 alin. (1), art. 1.358 C. civ., art. 47 din Legea nr. 123/2012.

La 13.03.2019, A. a formulat o nouă cerere având acelaşi obiect cu cea din 25.02.2019, în contradictoriu cu pârâta S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A., care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2019. În acest dosar, la 17.04.2019 pârâta S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. (fostă S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A.) a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 05.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa nr. 129/18.11.2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtele S.C. CEZ VÂNZARE S.A. şi S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. la plata către reclamant a sumei de 30.000 RON, fiecare, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe, ambele pârâte au declarat apel.

În vederea soluţionării căii de atac exercitate, instanţa de apel a stabilit în sarcina autoarelor căii de atac obligaţia de a achita câte o taxă judiciară de 752,5 RON fiecare.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. şi S.C. CEZ VÂNZARE S.A. au formulat cereri de reexaminare în condiţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea nr. 7/26.02.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis cererile de reexaminare, stabilind că pentru soluţionarea căii de atac, fiecare apelantă-pârâtă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON.

Prin decizia nr. 491/20.10.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat apelantele-pârâte la plata către intimatul-reclamant a sumei de 1.000 RON, fiecare, cu titlu de daune morale.

Împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020 a dosarului nr. x/2019 şi deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, A. a declarat recurs.

Împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020 au declarat recurs şi apelantele-pârâte S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. şi S.C. CEZ VÂNZARE S.A.

Recursul declarat de A..

În motivare, autorul căii de atac a arătat că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Sub acest aspect, a afirmat că cererile de reexaminare formulate de intimatele-pârâte împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă apelului, în mod greşit au fost admise, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale sus-arătate, taxa judiciară de timbru pe care acestea o datorau în apel era de 752,5 RON şi nu de 50 RON, cum s-a stabilit.

În acest context, a susţinut că faţă de prevederile legale indicate, coroborate cu art. 197 teza a II-a C. proc. civ., cererile de apel erau nule, fiind în mod greşit soluţionate de către instanţa de prim control judiciar.

În ceea ce priveşte decizia recurată, autorul căii de atac a arătat că în considerarea celor expuse mai sus, hotărârea atacată este nulă, fiind pronunţată cu încălcarea normelor legale menţionate.

În continuare, prezentând obiectul şi temeiul de drept al acţiunii, a subliniat că atât timp cât instanţele judecătoreşti au stabilit că intimatele-pârâte au acţionat neautorizat, angajarea răspunderii a acestora se impunea independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8, art. 197 teza a II-a şi art. 234 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, C. civ.

La 03.03.2021 intimata-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului. În susţinerea excepţiei, a arătat că motivele invocate de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât acestea vizează probatoriul administrat în cauză, neputând fi cenzurate pe calea recursului. Pe fond, a solicitat respingerea căii de atac ca neîntemeiată.

La 28.04.2021 recurentul-reclamant a răspuns la întâmpinare, iar la 07.10.2021 a depus note de şedinţă şi la 08.10.2021 concluzii scrise.

Recursul declarat de S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A.

În motivare, autoarea căii de atac a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. din perspectiva nemotivării deciziei atacate sau existenţei în cuprinsul acesteia a unor motive contradictorii, precum şi a pronunţării hotărârii recurate cu încălcarea normelor de drept material.

În argumentarea primul motiv de recurs, sub un prim aspect, a arătat că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, aceasta respingând apelul ca nefondat doar din perspectiva dezlegărilor date de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 411/23.09.2016.

În continuare, a menţionat că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel privind răspunderea sa în calitate de operator de distribuţie.

În acest context, evocând dispoziţiile art. 3 pct. 18 şi 22, art. 52 şi art. 60 din Legea nr. 123/2012, a arătat că între aceasta şi S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a fost încheiat contractul pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice nr. x/31.12.2015, ce a avut ca obiect exclusiv serviciul de distribuţie a energiei electrice, iar nu cel de furnizare electrică prestat de furnizor clientului final.

A mai afirmat că recurenta-pârâtă nu a făcut decât să pună la dispoziţia S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în calitate de furnizor de energie electrică reţeaua de distribuţie pentru asigurarea transportului de energie electrică cumpărat de acesta de la producător în vederea comercializării la clienţii finali.

Astfel, evocând art. 18 din acelaşi contract şi art. 18 din Anexa 1 la Ordinul nr. 90/17.06.2015, a subliniat că debranşarea intimatului-reclamant s-a realizat la solicitarea furnizorului care, potrivit acestor prevederi, deţinea întreaga răspundere pentru deconectarea dispusă.

O altă critică menţionată în susţinerea primului motiv de nelegalitate invocat a vizat faptul că instanţa de apel nu a analizat critica sa privind contradictorialitatea şi netemeinicia motivelor cuprinse în sentinţa primei instanţe, inclusiv a celor referitoare la debranşarea efectuată în lipsa autorizaţiei prevăzute de lege.

Sub acest aspect, a arătat că recurenta-pârâtă deţinea licenţa de distribuţie a energiei electrice, aspect reţinut şi de organele de cercetare penală, iar deconectarea/reconectarea locului de consum s-a realizat conform art. 59 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 64/2014, potrivit căruia astfel de operaţiuni se efectuează de aceasta, în calitate de operator de reţea.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că prin prisma art. 1350 C. civ., instanţa de apel trebuia să analizeze cauza din perspectiva raportului contractual existent între intimatul-reclamant şi intimata-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A.

Astfel, a afirmat că în lipsa unui raport contractual între recurenta-pârâtă şi intimatul-reclamant, săvârşirea faptei ilicite de aceasta nu putea fi reţinută.

Totodată, a menţionat că debranşarea de la reţeaua de energie electrică a imobilului în cauză s-a realizat ca urmare a comenzii transmise de intimata-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în calitate de furnizor, în temeiul clauzelor contractului încheiat între aceştia şi a dispoziţiilor art. 59 din Regulamentul sus-indicat, pe care le-a evocat.

În opinia recurentei-pârâte, condiţiile pentru atragerea răspunderii operatorului de distribuţie nu au fost îndeplinite.

Referitor la cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, a susţinut că acesta nu au fost probat, iar în lipsa culpei autoarei căii de atac, acordarea lor a fost nelegală.

A mai afirmat că faţă de caracterul compensatoriu al daunelor solicitate, intimatul-reclamant ar fi trebuit să dovedească în ce măsură drepturile sale personale au fost lezate.

Totodată, a susţinut că acordarea acestora ar fi trebuit să se realizeze ţinând cont de gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite şi de intensitatea şi gravitatea atingerii adusă drepturilor intimatului-reclamant, în baza unui raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubiri şi atingerea adusă reputaţiei acestuia.

La 03.03.2021 S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a depus întâmpinare, solicitând admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A.

Recursul declarat de S.C. CEZ VÂNZARE S.A.

În motivare, autoarea căii de atac a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat şi a normelor de drept material.

Subsumat primului motiv de casare, a susţinut că soluţionarea apelului s-a realizat fără o analiză a întregului probatoriu administrat în cauză. În acest sens, a menţionat că decizia atacată nu cuprinde nicio trimitere la rapoartele de expertiză contabilă efectuate în dosarele nr. x/2015 a Tribunalului Gorj şi nr. 550/P/2013, din care rezulta că la momentul deconectării, recurentul-reclamant înregistra debitul care a stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013.

În opinia recurentei-pârâte, sentinţa nr. 1287/2013, pronunţată de Judecătoria Motru, în mod greşit a fost înlăturată pentru motivul că nu s-ar fi efectuat o expertiză judiciară în acea cauză şi s-a reţinut decizia nr. 411/23.09.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, care nu a avut la bază o analiză a raportului de expertiză.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, a afirmat că prin sentinţa nr. 1287/2013, pronunţată de Judecătoria Motru, rămasă irevocabilă prin decizia 575/27.11.2013, pronunţată de Tribunalul Gorj, cererea recurentului-reclamant de reluare a furnizării energiei electrice la imobilul în speţă a fost respinsă, stabilindu-se definitiv că deconectarea de la reţeaua de energie electrică s-a realizat în mod legal, cu respectarea clauzelor contractuale.

Totodată, a arătat că sentinţa sus-menţionată era anterioară deciziei nr. 411/23.09.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., a Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004156 şi ale prevederilor legale privind răspunderea civilă delictuală.

Sub acest aspect, a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul libertăţii contractuale, în virtutea căruia părţile erau libere să încheie orice contract cu condiţia de a nu se abate de la legile "care interesează ordinea publică şi bunele moravuri".

Totodată, a afirmat că potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ., instanţele de fond aveau obligaţia să soluţioneze litigiul prin raportare la drepturile şi obligaţiile părţile stabilite prin contractul încheiat între acestea.

În acest context, a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de prim control judiciar a admis în parte cererea intimatului-reclamant, în condiţiile în care autoarea căii de atac a acţionat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale.

Astfel, a arătat că din probatoriul administrat rezulta fără echivoc că facturile care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013 au fost emise în mod legal, iar debitul înregistrat în momentul emiterii acestuia nu a fost achitat de intimatul-reclamant până la data deconectării.

A mai arătat, că instanţa de apel nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei rapoartele de expertiză contabilă întocmite în dosarele nr. x/2015 a Tribunalului Gorj şi nr. 550/P/2013, care atestau existenţa debitului înregistrat de intimatul-reclamant la momentul debranşării.

Mai mult, în mod eronat s-a reţinut că recurenta-pârâtă ar fi săvârşit o faptă ilicită, în condiţiile în care aceleaşi rapoarte de expertiză au confirmat faptul că în momentul deconectării locuinţei intimatului-reclamant de la reţeaua de energie electrică, acesta nu achitase creanţa aferentă consumului de energie electrică.

În continuare, a arătat că furnizarea energiei electrice la imobilul locuinţa intimatului-reclamant s-a efectuat în temeiul contractului nr. x/30.10.2002, emis în conformitate cu contractul-cadru, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, actualizată.

Evocând dispoziţiile art. 13 din contract, a subliniat că debranşarea s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, pentru neplata facturilor de energie electrică de către intimatul-reclamant, comunicate în prealabil şi prin preavizul sus-menţionat.

Aşadar, în opinia autoarei căii de atac, având în vedere că la data deconectării, intimatul-reclamant nu achitase debitul restant, nu se putea reţine încălcarea de către aceasta a dispoziţiilor legale sau existenţa vreunui abuz faţă de client.

A mai arătat că în mod eronat s-a invocat de către intimatul-reclamant stornarea unor facturi aferente penalităţilor de întârziere aplicate, în condiţiile în care expertizele contabile sus-menţionate au demonstrat că pentru locul de consum în cauză, intimatul-reclamant înregistra debite aferente serviciului de furnizare a energiei electrice faţă de societatea recurentă şi faptul că debranşarea din 12.02.2013 nu a fost dispusă în temeiul unor facturi stornate şi neevidenţiate în contabilitate.

Astfel, a subliniat că atât timp cât A. a primit preavizul şi nu s-a conformat, refuzând cu rea-credinţă achitarea sumei restante, intimatul-reclamant a fost singurul în culpă pentru deconectarea locului de consum realizată în 12.02.2013.

Totodată, a menţionat că instanţa de apel nu a ţinut cont nici de valoarea probatorie a preavizului, care, în opinia recurentei-pârâte, era documentul justificativ care atesta debitele restante înregistrate de către intimatul-reclamant la data emiterii, precum şi faptul că acesta a fost încunoştinţat cu privire la suma datorată şi la consecinţele neachitării lor, conform prevederilor legale şi contractuale.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă în susţinerea nelegalităţii deciziei atacate din prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a vizat încălcarea de către instanţa de prim control judiciar a art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligaţia să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică.

Sub acest aspect, a arătat că soldul înregistrat la 18.06.2013 era în sumă de 376,91 RON, iar toate facturile aferente acestuia au fost comunicate intimatului-reclamant de mai multe ori în cadrul corespondenţei purtate cu acesta.

A mai arătat că instanţa de prim control judiciar nu a avut în vedere la judecarea apelului nici art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e), art. 200 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004, art. 11 din contractul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, pe care le-a evocat.

În argumentare, a arătat că faţă de neîndeplinirea de către intimatul-reclamant a obligaţiei de plată, preavizul nr. x/28.01.2013 a fost emis cu respectarea prevederilor legale şi contractuale, iar întrucât achitarea creanţei nu s-a realizat în termenul prevăzut în preaviz, s-a dispus întreruperea furnizării energiei electrice.

A mai susţinut că temeiul legal pentru transmiterea dovezii plăţii sumei restante în termenul arătat în preaviz de către consumator, este reprezentat de art. 151 alin. (2) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, iar cum intimatul-reclamant nu a făcut o astfel de dovadă în termen, furnizorul de energie electrică a emis ordinul către operatorul de distribuţie pentru deconectarea locului de consum în cauză.

În ceea ce priveşte serviciile de deconectare şi reconectare, recurenta-pârâtă a menţionat că facturile aferente acestor servicii au fost emise în mod legal, potrivit art. 200 alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004.

În continuare, a afirmat că intimatul-reclamant a recunoscut că facturile estimate nu au fost achite.

Contrar opiniei instanţei de apel potrivit căreia neachitarea debitului a fost justificat de faptul că acesta era aferent unui consum de energie electrică anticipat şi nu unui realizat, a arătat că ceea ce s-a achitat în cadrul plăţilor anticipate efectuate este consumul de energie estimat pe baza unui istoric al clientului. În acest sens, a menţionat că potrivit art. 128 alin. (3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, în cazul intervalelor mai mari de o lună între citirile grupurilor de măsurare, se permit facturări intermediare lunare pe valori estimate de consum, urmând ca în prima factură emisă după citirea de către furnizor, să se efectueze regularizarea plăţilor corespunzător datelor citite.

Astfel, a subliniat că prin expertiza contabilă efectuată s-a reţinut că la data de 12.02.2013 indexul contorului era 2267, deci energia neachitată la data deconectării fusese efectiv consumată.

Referitor la scadenţa facturilor, recurenta-pârâtă a precizat procedura de emitere şi încasare a facturilor aferente energiei electrice furnizate, subliniind că sumele menţionate în documentele transmise intimatului-reclamant respectau prevederile legale şi contractuale în vigoare la data emiterii lor.

În ceea ce priveşte taxa radio-tv, a susţinut că în contextul în care intimatul-reclamant nu a dat curs niciunei variante de scutire de la plata acesteia, aşa cum i-au fost comunicate încă din 11.09.2012, facturile aferente taxei au fost emise cu respectarea în mod temeinic şi legal.

O altă critică a privit neîndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a autoarei căii de atac.

Sub acest aspect, a arătat că inexistenţa faptei ilicite a fost stabilită anterior de instanţele judecătoreşti, care au statuat că recurenta-pârâtă a acţionat în conformitate cu prevederile legale, în condiţiile neîndeplinirii obligaţiei de plată de către intimatul-reclamant.

În continuare, a prezentat consideraţii teoretice privind răspunderea civilă delictuală, subliniind că în cauză nici prejudiciul şi nici legătura de cauzalitate nu au fost dovedite.

A mai criticat decizia atacată şi din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel, susţinând că în speţă nu a existat nicio dovadă din care să rezulte modul în care au fost cuantificate, iar în contextul în care recurenta-pârâtă nu s-a aflat în culpă, acordarea lor a fost netemeinică şi nelegală.

Premergător examinării temeiniciei motivelor de recurs, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este datoare să se pronunţe asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Înalta Curte a invocat, din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de A. împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Întrucât inadmisibilitatea vizează însăşi existenţa căii de atac, Înalta Curte urmează a soluţiona cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2), coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului sus-arătat, asupra căreia reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac potrivit căruia că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Recursul are ca obiect încheierea nr. 7/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în soluţionarea cererilor formulate de S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. şi S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina lor în apel, în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit acestui text de lege, "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. (…)."

Legiuitorul a exclus calea de atac a recursului în privinţa încheierii pronunţată în cererile formulate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, încheierea pronunţată în temeiul art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 fiind definitivă.

Aceleaşi concluzii se impun prin Decizia nr. 7/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita nicio cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea definitivă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale sus-menţionate, încheierea împotriva căreia a fost declarat recursul de faţă este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Altfel spus, împotriva acesteia, autorul căii de atac nu avea posibilitatea de a exercita calea de atac extraordinară, astfel că recursul declarat de A. împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 este inadmisibil.

Aşa fiind, Înalta Curte, va da eficienţă normei legale evocate şi în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge acest recurs ca inadmisibil.

În continuare, faţă de soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de A. împotriva încheierii sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., urmează a analiza excepţia nulităţii doar în raport cu recursul declarat de aceeaşi parte împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, asupra căreia reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, analiza memoriului de recurs relevă că recurentul-reclamant a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat sau hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Totodată, se constată că argumentele invocate de acesta prin cererea de recurs pot fi subsumate ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât această excepţie va fi respinsă.

Procedând la analiza recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

Calea de atac a recursului a fost exercitată de recurentul-reclamant din perspectiva încălcării, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, în temeiul cărora intimatele-pârâte ar fi datorat o altă taxă judiciară de timbru decât cea stabilită prin încheierea nr. 7/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Deşi motivul este enunţat ca fiind o critică de nelegalitate a deciziei atacate, chestiunea legată de stabilirea, în apel, a timbrajului presupune examinarea măsurilor procesuale luate prin încheierea sus-menţionată, în legătură cu care s-a stabilit că recursul este inadmisibil. Deci, această critică nu este specifică formulată împotriva deciziei recurate, iar întrucât asupra acestei probleme de drept s-au prezentat deja considerente, acestea nu vor fi reluate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, se constată că, deşi a fost invocat prin memoriul de recurs, autorul căii de atac nu a dezvoltat în mod specific argumente care să arate modul în care aceasta a fost încălcată autoritatea de lucru judecat de către instanţa de apel şi nici nu a indicat concret care sunt hotărârile judecătoreşti opuse în proces în acest scop. Rezultă, aşadar, că invocarea motivului de casarea s-a realizat în mod formal.

Aşa fiind, în lipsa criticilor din perspectiva cărora să se poată analiza legalitatea hotărârii atacate şi, implicit, incidenţa cazului de casare invocat, Înalta Curte urmează a înlătura acest motiv de recurs.

În ceea ce priveşte recursul declarat de S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă chestiune supusă analizei în recurs se referă la încălcarea autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel, raportat la faptul că prin sentinţa nr. 1287/2013, pronunţată de Judecătoria Motru, anterioară deciziei nr. 411/23.09.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, instanţa de judecată a statuat definitiv că deconectarea de la reţeaua de energie electrică s-a realizat în mod legal, cu respectarea clauzelor contractuale.

Analizând temeinicia acestui motiv de recurs, Înalta Curte îl va respinge, în baza celor arătate în continuare:

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac reclamă faptul că instanţa de apel nu a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ce decurgea dintr-o hotărâre anterioară prin care chestiunea litigioasă supusă judecăţii privind legalitatea debranşării locuinţei intimatului-reclamant de la reţeaua de energie electrică a primit o dezlegare din partea Judecătoriei Motru prin sentinţa nr. 1287/26.06.2013.

Raportat la această critică se impune a se stabili dacă aspectele dezlegate de Judecătoria Motru privesc acele elemente ale efectului pozitiv al lucrului judecat care interesează valorificarea ca mijloc de probă a hotărârii judecătoreşti anterioare ce s-a pronunţat asupra aspectului litigios în cauză, determinant în aprecierea îndeplinirii condiţiei privind fapta ilicită.

Astfel, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. instituie prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în sensul că oricare parte procesuală are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că autoritatea de lucru judecat operează şi atunci când efectul hotărârii relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părţi, fără posibilitatea ca acestea să mai poată fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, astfel că, atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat îşi extinde efectele asupra lucrului de judecat.

Este de subliniat că regimul juridic al puterii de lucru judecat se manifestă ca un mijloc de probă, partea ce a câştigat un proces putându-se prevala de dezlegările date prin hotărârea anterioară, fără ca instanţa de judecată să mai poată supune dezbaterii veridicitatea acestora.

Puterea de lucru judecat a fost reţinută de instanţa de apel, motivat de faptul că: "Prin decizia nr. 411/23.09.2016, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj a constatat că la data emiterii preavizului nr. x din 28.01.2013, reclamantul nu datora sumele menţionate în preaviz şi a respins cererea de rebranşare ca fiind o pretenţie nouă formulată în apel.

Ca urmare, s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă, cu autoritate de lucru judecat, că sumele menţionate în preavizul nr. x din 28.01.2013 invocat de furnizorul CEZ VÂNZARE şi distribuitorul CEZ DISTRIBUŢIE pentru debranşarea de la reţeaua de energie electrică (care cuprinde 10 facturi cu sume considerate neplătite) nu sunt datorate. (...)Faţă de dezlegarea cu autoritate de lucru judecat cu privire la aspectele vizând faptul că reclamantul nu datora sumele indicate în preavizul/notificarea de debranşare, Curtea apreciază că nu se poate reţine în prezentul litigiu în alt mod decât s-a stabilit anterior prin hotărârea nr. 411/2016.

În condiţiile în care în dosarul nr. x/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru, s-a apreciat că acţiunea având ca obiect reconectarea locuinţei reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părţi la dosar, dar în celelalte litigii purtate după data de 12.02.2013 s-a reţinut, în esenţă, că sumele menţionate în preavizul-notificare nr. x/28.01.2013 nu erau datorate, precum şi faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. 1, c şi e din H.G. nr. 1007/2004, Curte apreciază nefondată atât critica vizând încălcarea puterii de lucru judecat, cât şi cele vizând încălcarea principiului încălcarea libertăţii contractuale, în sarcina apelantei pârâte fiind stabilită săvârşirea faptei ilicite constând în întreruperea fără drept a furnizării energiei electrice către imobilul proprietatea reclamantului."

Cercetând sentinţa nr. 1287/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Motru, indicată ca fiindu-i încălcată puterea de lucru judecat, se reţine că litigiul în care a fost pronunţată aceasta a avut ca obiect reconectarea locuinţei intimatului-reclamant la reţeaua de energie electrică, determinat de faptul că sumele menţionate în preavizul de nr. x/28.01.2013, care au stat la baza debranşării, nu erau datorate.

Considerentele pentru care a fost respinsă această acţiune au vizat lipsa probatoriului, respectiv a unei expertize care să verifice evidenţele contabile ale S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în raport cu care să se poată stabili existenţa sau inexistenţa sumei datorate de recurentul-reclamant care a justificat deconectarea.

Aceleaşi concluzii se regăsesc şi în considerentele deciziei nr. 575/27.11.2013, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă în soluţionarea apelului declarat de A. împotriva sentinţei sus-menţionate.

Prin decizia nr. 411/23.09.2016, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a stabilit, în mod definitiv, că la data emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, reclamantul nu datora debitul cuprins în acesta.

În aceste condiţii, având în vedere că prin sentinţa nr. 1287/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Motru nu au fost dezlegate aspectele din perspectiva cărora a fost invocată puterea de lucru judecat de către autoarea căii de atac, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a stabilit că acest efect al hotărârii judecătoreşti nu putea fi reţinut în speţă.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut că soluţionarea apelului s-a realizat fără o analiză a întregului probatoriu administrat în cauză.

În argumentare, a menţionat că decizia atacată nu cuprinde nicio trimitere la rapoartele de expertiză contabilă efectuate în dosarele nr. x/2015 a Tribunalului Gorj şi nr. 550/P/2013, din care a rezultat că la momentul deconectării recurentului-reclamant, acesta înregistra debitele care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013 şi că în mod greşit sentinţa nr. 1287/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Motru pentru motivul că nu s-ar fi efectuat o expertiză judiciară în acea cauză a fost înlăturată.

Referitor la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a invocat, sub un prim aspect, încălcarea dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., a Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004156 în ceea ce priveşte aspectul privind debranşarea de la reţeaua de energie electrică a locuinţei recurentului-reclamant A..

Aşadar, criticile arătate mai sus în justificarea incidenţei celor două motive de recurs vizează, în esenţă, chestiunea litigioasă privind legalitatea măsurii debranşării din perspectiva existenţei debitului menţionat în preavizul în baza căruia s-a realizat deconectarea imobilului.

Instanţa de apel a înlăturat apărările recurentei-pârâte cu privire rapoartele de expertiză şi la încălcarea normelor de drept material invocate, întemeiat pe efectul puterii de lucru judecat al deciziei 411/23.09.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Asupra legalităţii puterii de lucru judecat reţinute de instanţa de apel şi, implicit şi asupra criticii privind înlăturarea de către instanţa de apel a sentinţei nr. 1287/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Motru, Înalta Curte s-a pronunţat deja în cadrul analizei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În acest context, se impune a se stabili dacă din perspectiva valorificării efectului puterii de lucru judecat de către instanţa de prim control judiciar argumentele şi probatoriul invocate de recurenta-pârâtă în apel cu privire la chestiunea litigioasă dezlegată anterior printr-o hotărârea judecătorească definitivă, mai puteau fi analizate în etapa procesuală anterioară.

Puterea de lucru judecat este reglementată pentru a asigura stabilitatea raporturilor juridice în garantarea dreptului prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dezlegările date printr-o hotărâre judecătorească definitivă se prezumă absolut că exprimă adevărul care constituie raţiunea şi fundamentul hotărârii, nemaiputând fi contrazis printr-o altă hotărârea judecătorească, în caz contrar s-ar încălca principiul res judicata pro veritate habetur, dar şi principiul securităţii juridice.

Dându-se eficienţă efectului puterii de lucru judecat, nicio altă situaţie contrară celei reţinute prin hotărârea judecătorească anterioară nu mai poate fi constatată, valorificarea sa impunând instanţei de judecată reţinerea chestiunii litigioase tranşate definitiv printr-o hotărâre anterioară, argumentele şi probele contrare ale părţii rămânând fără efect în cadrul celui de-al doilea proces.

În aceste condiţii, criticile recurentei-pârâte indicate mai sus, aferente motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, alegaţiile recurentei-reclamante privind lipsa analizei rapoartelor de expertiză sau încălcarea normelor de drept material în ceea ce priveşte legalitatea debranşării din perspectiva existenţei soldului menţionat în preavizul care a stat la baza deconectării locuinţei recurentului-reclamant neputând fi primite, atât timp cât potrivit legislaţiei invocate chiar de recurenta-pârâtă, debranşarea se efectuează numai în baza neîndeplinirii obligaţiei de plată de către client, în speţă, recurentul-reclamant, iar acest aspect a fost deja stabilit printr-o hotărâre judecătorească anterioară care în temeiul art. 431 C. proc. civ. se impune cu putere de lucru judecat, nemaiputând fi contrazisă.

Prin urmare, instanţa de apel, dând eficienţă efectului puterii de lucru judecat, în mod corect a stabilit că motivele de apel ale autoarei căii de atac ce vizau tocmai această chestiune ce a intrat în puterea lucrului judecat sunt nefondate.

Din prisma motivului de casare pct. 8 de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., autoarea căii de atac a mai susţinut că în cauză nici prejudiciul şi nici legătura de cauzalitate nu au fost dovedite, iar în ceea ce priveşte valoarea daunele morale nu a existat nicio dovadă din care să rezulte modul în care au fost cuantificate, iar în contextul în care recurenta-pârâtă nu s-a aflat în culpă, acordarea lor a fost netemeinică şi nelegală.

În argumentare, autoarea căii de atac a făcut referire la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate, prin raportare la probele administrate în cauză şi aspecte teoretice, fără a indica normele legale încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel.

În acest context, se cuvine menţionat că, deşi sunt subsumate de autoarea căii de atac ipotezei indicate, aceste critici vizează, în realitate, o greşită evaluare a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză.

Argumentele expuse în cadrul acestor critici trimit la elemente ataşate situaţiei de fapt şi urmăresc doar o reevaluare a acesteia, astfel cum a fost stabilită de instanţele devolutive.

În acest context, invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fiind pur formală, prin aceasta recurenta-reclamantă tinzând, în realitate, la o reevaluare a probatoriului administrat în cauză, aspect incompatibil cu prezenta etapă procesuală, care potrivit art. 483 raportat la art. 457 C. proc. civ., este limitată doar la analiza criticilor de nelegalitate, nu şi a celor de netemeinicie.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, Înalta Curte îl va admite ţinând cont de următoarele:

Autoarea căii de atac a criticat hotărârea atacată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept în contextul soluţionării căii de atac doar prin raportare la decizia nr. 411/23.09.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă şi al neanalizării criticilor din apel referitoare la lipsa condiţiilor pentru atragerea răspunderii recurentei-pârâte, în calitate de operator de distribuţie, la contradictorialitatea şi netemeinicia motivelor cuprinse în hotărârea primei instanţe.

Într-un prim considerent, Înalta Curte subliniază că susţinerile părţii referitoare la motivele contradictorii ale sentinţei vor fi înlăturate, în analiza acestui prim motiv de casare, întrucât în apel recurenta-intimată nu a invocat nelegalitatea hotărârii sub acest aspect, ci numai cu privire la netemeinicia lor.

Prin urmare, având în vedere că instanţa de apel nu a fost învestită cu soluţionarea motivului de apel privind contradictorialitatea motivelor cuprinse în hotărârea primei instanţe, asupra acesteia instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate sub acest aspect, deoarece este invocat omisso medio.

În continuare, raportat la celelalte critici, se cuvine subliniat că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea judecătorească, în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică atât asupra probelor administrate, cât şi asupra argumentelor şi apărărilor părţilor care, având un caracter esenţial, pot determina ori, cel puţin, influenţa soluţia adoptată.

Lipsa unei astfel de analize poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea semnifică lipsa unei examinări complete a cauzei ori o analiză insuficientă care este de natură să afecteze necesitatea asigurării unei proceduri echitabile şi să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză.

Este de subliniat că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi, în acelaşi timp, o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti, fiind de natură să înlăture orice arbitrariu şi să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărâri.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că argumentele şi apărările esenţiale ale recurentei-pârâte nu au fost analizate de instanţa de prim control judiciar şi nu au primit vreo dezlegare în etapă procesuală anterioară.

Astfel, prin cererea de apel recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de C. civ. pentru angajarea răspunderii sale civile în cauză din perspectiva calităţii sale de operator de distribuţie şi a inexistenţei vreunui raport juridic contractual cu intimatul-reclamant.

Instanţa de apel, dând eficienţă efectului puterii de lucru judecat asupra chestiunii litigioase deduse judecăţii în ceea ce priveşte inexistenţa debitului care a stat la baza deconectării locuinţei intimatului-reclamant de la reţeaua de energie electrică, din perspectiva dezlegărilor date de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 411/23.09.2016, a stabilit că întrunirea condiţiilor răspunderii recurentei-pârâte a fost apreciată în mod corect de către prima instanţă, fără însă a explica raţionamentul juridic care a determinat o astfel de concluzie în raport cu recurenta-pârâtă şi cu motivele invocate de aceasta în apel.

De aceea, este corectă afirmaţia recurentei-pârâte că decizia atacată este nemotivată, căci în condiţiile şi limitele stabilite de părţi în apel, instanţa de prim control judiciar era obligată să analizeze şi să dea o dezlegare în plan juridic argumentelor părţii invocate în etapa procesuală anterioară.

În lipsa unei analize şi dezlegări a aspectelor deduse judecăţii de către recurenta-pârâtă instanţei de prim control judiciar, decizia atacată nu răspunde exigenţelor impuse de art. 425 lit. b) C. proc. civ., iar, pe cale de consecinţă, nici controlul de legalitate asupra acesteia nu poate fi exercitat.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii şi în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.

Astfel, în rejudecare, revine instanţei de prim control judiciar sarcina de a analiza şi de a da o dezlegare susţinerilor recurentei-pârâte invocate în cererea sa din apel cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile a acesteia, faţă de calitatea sa de operator de distribuţie şi de inexistenţa unui raport juridic între aceasta şi intimatul-reclamant.

În aceste condiţii, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi constatând că argumentele invocate de autoarea căii de atac în susţinerea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în esenţă, criticile asupra cărora instanţa de apel nu a răspuns, cercetarea motivului de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea normelor de drept material, nu se mai impune.

În concluzie, pentru toate considerentele ce preced, dând eficienţă art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, va casa în parte decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel spre o nouă judecată a apelului promovat de S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva sentinţei nr. 129/18.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Reţinând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel spre o nouă judecată a apelului promovat de S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva sentinţei nr. 129/18.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.