Suppression of cassation in labor conflicts under 1 million RON due to the legality of appeal routes

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la 17 septembrie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2018, reclamanta Gospodărirea Comunală Arad S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 128.712 RON compusă din suma de 125.240 RON reprezentând plăţi nelegale şi suma de 3.472 RON reprezentând beneficiu nerealizat, respectiv obligarea pârâtului la plata beneficiului nerealizat calculat în continuare până la data stingerii prejudiciului.

Prin sentinţa civilă nr. 937 din 26 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta Gospodărirea Comunală Arad S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Gospodărirea Comunală Arad S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 192 din 27 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Gospodărirea Comunală Arad S.A. împotriva sentinţei civile nr. 937 din 26 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a Ii-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-pârât A.,

A fost schimbată în parte sentinţă apelată în sensul că a fost admisă în parte acţiunea formulată,

A fost obligat intimatul-pârât la plata sumei de 128.712 RON către apelanta-reclamantă, din care 125.240 Iei reprezintă plăţi nelegale şi 3.472 RON reprezintă beneficiu nerealizat.

S-a menţinut în rest sentinţă apelată.

La 12 iunie 2019, pârâtul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 192 din 27 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, indicând motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prealabil, recurentul susţine admisibilitatea căii de atac, motivat de împrejurarea că în cauză este vorba despre o răspundere civilă contractuală, supusa dreptului comun.

In argumentarea recursului, susţine, în esenţă, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind rezultatul aplicării greşite a prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia recurentului, în litigiul de faţă nu poate fi vorba despre autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4308/06.10.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 394/21.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2017, întrucât cauza respectivă avea un alt obiect, nefiind astfel îndeplinită condiţia triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi.

Sub un alt aspect, apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod eronat faptul că pârâtul nu a solicitat o contraprobă, în condiţiile art. 249 C. proc. civ., cu privire la contestarea existentei prejudiciului.

Prin această argumentare, considera că instanţa de apel dovedeşte superficialitatea cu care a analizat cauza de faţă, având în vedere faptul că, din practicaua hotărârii primei instanţe rezultă în mod neechivoc faptul că recurentul-pârât solicitase proba respectivă, în concret, efectuarea unei expertize contabile, în condiţiile art. 205 alin. (2) lit. e) C. proc. civ., depunând în acest sens şi obiectivele acesteia.

Intimata-reclamantă Gospodărirea Comunală Arad S.A. a formulat întâmpinare prin care invocat excepţia inadmisibilităţii recursului. Solicită în principal admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurentul-pârât A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate prin întâmpinare, ca neîntemeiate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului ca neîntemeiată.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 20 octombrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, reţine următoarele:

Se constată ca, în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civila nr. 192 din 27 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) In procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Aceeaşi reglementare este menţinută în prezent, în textul alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin pct. 49, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

De altfel, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

În speţă, prin acţiunea promovată, reclamanta Gospodărirea Comunală Arad S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 128.712 RON compusă din suma de 125.240 RON reprezentând plăţi nelegale şi suma de 3.472 RON reprezentând beneficiu nerealizat, respectiv obligarea pârâtului la plata beneficiului nerealizat calculat în continuare până la data stingerii prejudiciului.

Cauza îşi are temeiul în constatările Curţii de Conturi a României -Camera de Conturi Arad, care a verificat din punct de vedere financiar reclamanta în perioada 01.01.2014-29.11.2016, iar reclamanta a considerat că pârâtului, în calitate de director general al acesteia, îi revine răspunderea reparării prejudiciului constatat de organul de control.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibila de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 27 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2021.