Exclusion of appeal against judgment dismissing annulment of arbitral award due to statutory limitation of remedies

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată la COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ BUCUREŞTI din cadrul CNAS, la 9 decembrie 2013, S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMŢ, a solicitat obligarea pârâtei la primirea şi înregistrarea facturilor ce conţin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza reţetelor gratuite în regim compensat şi gratuit şi a medicamentelor care se eliberează în cadrul probramelor naţionale de sănătate, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 69.189,88 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate şi gratuite eliberate în luna noiembrie 2020, conform facturii fiscale storno seria nr. x/24.02.2011 şi plata sumei în valoare de 15.010,13 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor gratuite şi compensate eliberate în luna decembrie 2010, conform facturii fiscale storno nr. 718/25.02.2011.

Prin hotărârea arbitrală nr. 67 din 15 septembrie 2016, COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ din cadrul CNAS a admis cererea de arbitrare formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMŢ, în sensul obligării acesteia la primirea şi înregistrarea facturilor ce conţin contravaloarea medicamentelor eliberate pe baza teţetelor gratuite în regim compensat şi gratuit şi a medicamentelor care se eliberează în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 69189,88 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate şi gratuite eliberate în luna noiembrie 2010, conform facturii fiscale stornate seria nr. x/24.02.2011 şi plata sumei în valoare de 15010,13 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor gratuiteşi compensate eliberate în luna decembrie 2010, conform facturii fiscale stornate, nr. 718/25.02.2011, urmare a verificării facturilor şi documentelor justificative însoţitoare.

Prin cererea înregistrată la 26.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMŢ a solicitat anularea hotărârii arbitrale.

În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 460/2020 din 19 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinare competenţei de soluţionarena cauzei în favoarea secţiilor civile ale Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 117F/2020 din 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis excepţia tardivităţii cererii în anulare formulată de reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMŢ, împotriva hotărârii arbitrale nr. 67 din 15 septembrie 2016, pronunţată de COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sanătate, în dosar nr. x/2013, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. şi s-a respins acţiunea în anulare ca tardiv formulată.

Împotriva sentinţei curţii de apel, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMŢ a declarat recurs, neîncadrat în drept.

Recurenta susţine că a formulat acţiunea în anulare, cu respectarea dispoziţiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., aceasta fiind înregistrată cu nr. x/16.09.2019.

Arată că, având în vedere că borderoul pe care l-a anexat la cererea de recurs dovedeşte că documenul înregistrat la sediul CAS Neamţ cu nr. x/03.09.2019 a fost depus la Poşta Română la data de 24.09.2019, solicită instanţei să constate că în speţa de faţă au fost respectate dispoziţiile art. 183 C. proc. civ., acţiunea în anulare formulată de CAS Neamţ împotriva hotărârii arbitrale nr. 67/2016 fiind depusă în termen.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, iar niciuna dintre părţi nu a înţeles să-şi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 20 octombrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Având în vedere că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acţiunii arbitrale.

Prin art. 11 din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, s-a stipulat că începând cu data de 24.03.2017, articolul 613, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiţii, introducerea acţiunii arbitrale la 9 decembrie 2013 relevă că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din acelaşi act normativ, "admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi (...)".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În aplicarea acestor texte de lege, se constată că recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 117F/2020 din 30 septembrie 2020, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare ca tardiv formulată, împotriva hotărârii arbitrale.

Aşadar, sentinţa primei instanţe nu face parte din categoriile de hotărâri enunţate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acţiunii arbitrale, în aplicarea art. 27 din acelaşi act normativ.

Având în vedere că acţiunea arbitrală a fost introdusă la data de 9 decembrie 2013, fiind vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă ca tardivă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, rezultă că sentinţa civilă nr. 117F/2020 din 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Faptul că în dispozitivul sentinţei recurate s-a menţionat dreptul părţii de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoaşterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea atacată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMŢ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE NEAMŢ împotriva sentinţei civile nr. 117F/2020 din 30 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2021.