Recurs annulled as inadmissible for improper legal grounds in civil liability claim for moral damages from fatal traffic accident

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 26 iunie 2017, sub nr. x/2017, A., B., C., D., E. şi F. i-au chemat în judecată pe pârâta G. S.A. şi pe intervenientul forţat H., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata daunelor materiale şi morale pentru prejudiciile suferite prin decesul lui B. lonuţ, astfel: 1.000.000 RON, daune morale către reclamanta A., mama victimei decedate; 800.000 RON, daune morale şi 6.318,67 RON, daune materiale către reclamantul B., tatăl victimei decedate; 500.000 RON, daune morale, către reclamantul C., fratele victimei decedate; 350.000 RON, daune morale, către reclamantul D., bunicul matern al victimei decedate; 250,000 RON, daune morale, către reclamanta E., bunica paternă a victimei decedate; 700.000 RON, daune morale şi suma de 2.860,63 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamantul F., în calitate de persoană vătămată.

În drept, au invocat art. 1381, art. 1390-1392 C. civ., art. 49-50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 24 şi art. 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Prin sentinţa civila nr. 4878 din 19 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâta G. S.A. la plata următoarelor sume: 500.000 RON, daune morale, către reclamanta A.; 4.313,97 RON, daune materiale şi 250.000 RON, daune morale către B.; 250.000 RON, daune morale către reclamantul C.; 150.000 RON, daune morale către reclamantul D.; 50.000 RON, daune morale către reclamanta E., 206,92 Iei, daune materiale şi 350.000 RON, daune morale către reclamantul F..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta G. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1441 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata următoarelor sume, cu titlu de daune morale: 150.000 RON către reclamanta A.; 25.000 RON către reclamantul B.; 10.000 RON către reclamantul C.; 25.000 RON către reclamantul D.; 5.000 RON către reclamanta E. şi 50.000 RON către reclamantul F.; a păstrat dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la cuantumul daunelor materiale.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia nr. 602 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul recurenţilor-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F., a casat decizia nr. 1441 din 19 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 861 din 14 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă G. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 4878 din 19 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă în dosarul nr. x/2017, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata cu titlul de daune morale a 150.000 RON către reclamanta A., 25.000 RON către reclamantul B., 10.000 RON către reclamantul C., 25.000 RON către reclamantul D., 5000 RON către reclamanta E., 50.000 RON către reclamantul F. şi a menţinut sentinţa în rest.

Recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 861 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi rejudecând să se dispună, în principal, respingerea apelului formulat de pârâtă ca nefondat şi, în subsidiar, diminuarea sumelor la un nivel pe care instanţa îl apreciază ca fiind rezonabil, ca urmare a admiterii în parte a apelului formulat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a considerentelor hotărârii instanţei de apel recurenţii susţin că hotărârea recurată este nelegală, instanţa de apel pronunţând o soluţie greşită, sub cel puţin două aspecte, respectiv nemotivarea şi expunerea unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia, precum şi sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material.

Recurenţii arată că instanţa de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual a pronunţat o soluţie identică cu cea pronunţată în primul ciclu procesual, apreciind că, prin prin simpla enunţare şi dezvoltare a unor teorii, respectiv idei generale, prin care să se obţină o hotărâre "stufoasă", aceasta din urmă ar putea fi considerată în concordanţă cu dispoziţiile deciziei de casare a Înaltei Curţi în sensul că s-ar aprecia ca fiind corect motivată.

În opinia recurenţilor, hotărârea atacată nu doar că nu răspunde exigenţelor unei motivări concrete, deoarece, fără o argumentaţie clara şi concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată şi la normele legale incidente, dar aceasta păstrează soluţia de diminuare a daunelor morale, pe considerente izvorâte din teorii lacunare şi, pe alocuri, contradictorii sau fără legătură cu speţa, fără să arate raţionamentul pentru care sumele acordate de către instanţa de fond, ar trebui diminuate de o asemenea manieră.

Referitor la nelegalitatea hotărârii în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii opinează că instanţa de apel a reţinut, în esenţă, aceleaşi susţineri ale instanţei de apel din primul ciclu procesual, repetând, aproape "obsesiv" faptul că daunele stabilite în temeiul art. 1349 alin. (2) C. civ. nu sunt "echivalent al vieţii curmate " şi nici "preţ al suferinţei psihice."

Astfel, deşi a arătat că prima instanţă a sesizat o concurenţă a culpei victimelor în producea accidentului, curtea de apel a reţinut în mod cu totul greşit, că despăgubirile acordate de prima instanţă recurenţilor-reclamanţi se impun a fi reduse cu un cuantum total disproporţionat, faţă de culpa de 1/3 reţinută în cuprinsul sentinţei penale nr. 41/16.03.2016.

În acest sens apreciază că, raportat la sumele stabilite de către prima instanţă, care a reţinut, în mod expres, culpa victimelor, instanţa de apel nu a precizat în niciun mod cum face aplicarea directă a acestei culpe a victimelor, diminuând excesiv sumele stabilite de către instanţa de fond, până la un cuantum identic cu cel stabilit de apel din primul ciclu procesual, fără a motiva şi, pe alocuri, contrazicându-se în propriile idei şi teorii.

Astfel, deşi instanţa de apel a încercat să facă o evaluare individuală, pentru fiecare reclamant, a prejudiciului suferit, fie nu a motivat suficient modul în care a apreciat că ar fi aplicabilă diminuarea, fie a reţinut cu totul alte aspecte decât cele reale, prin emiterea unor teorii sau ipoteze bazate pe deducţii logice, care, însă, nu au nicio legătură cu situaţia propriu-zisă a reclamanţilor.

În concret, susţine că instanţa de apel nu a arătat care ar fi fost sumele, apreciate de către aceasta, ca fiind echitabile şi care ar fi fost susceptibile a repara prejudiciul pe care reclamanţii l-au suferit. Ulterior stabilirii sumelor, ar fi putut proceda la diminuarea cu 1/3 a acestora, fie justificând diminuarea prin aplicarea procentului de culpă reţinut în sarcina celor două victime.

De aceea, consideră că hotărârea recurată cuprinde, lapidar şi contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

În ceea ce priveşte teoriile şi ipotezele emise în cuprinsul hotărârii recurate, recurenţii prezintă în continuare argumentele pentru care instanţa de apel a analizat greşit situaţia reclamantei A., care şi-a pierdut unicul copil, precum şi a reclamantului B., apreciindu-se, în mod cu totul eronat, ca relaţia sa cu victima a fost una distantă, lipsită de schimburile specifice relaţiei fiu-tată.

Şi în ceea ce priveşte legăturile personale ale victimei cu ceilalţi reclamanţi (fratele victimei, bunicul matern, bunica paternă), consideră că soluţia instanţei este bazată pe o fundamentare total greşită, deoarece instanţa de apel în rejudecare emite o serie teorii şi idei lipsite de orice mijloc probatoriu.

Totodată, în privinţa persoanei vătămate F., opinează că instanţa de apel face o analiză absolut şocantă a situaţiei sale, apreciind în mod greşit, raportat la durerea fizică şi psihică cauzată de vătămările suferite "suma de 50.000 RON este una potrivită, în contextul speţei."

Cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate, ca urmare a neaplicării prevederilor legale, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Astfel, în vederea diminuării drastice a despăgubirilor acordate reclamanţilor de către instanţa de fond, cu titlu de daune morale, instanţa de apel nu a ţinut seama, sub nicio formă, de jurisprudenţa similară din România.

Deşi în considerentele hotărârii recurate instanţa de apel face referire la hotărârile depuse în apel, cu titlu de practică, aceasta nu a avut în vedere cele 10 hotărâri ataşate concluziilor scrise depuse la instanţa de fond, în baza cărora si-a format opinia instanţa învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Recurenţii consideră că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care aceştia le-au îndurat şi urmează să le îndure în continuare.

Cu toate acestea, arată că nu pot fi de acord cu caracterul simbolic al despăgubirilor cu titlu de daune morale, aşa cum a statuat instanţa de apel, ci consideră că acestea ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcţie de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de către reclamanţi.

Or, sub aspectul cuantumului daunelor morale, susţin că instanţa trebuie să urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanţilor prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.

In acest sens, este fără putinţă de tăgadă că traumele psihice suferite de către recurenţii-reclamanţi sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat regretatul I. şi recurentul-reclamant F. a suferit vătămări corporale.

Această suferinţă a determinat şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice eu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacţii compensatorii în măsură de a uşura reala condiţie morală, mai ales că situaţia anterioară este imposibil de restabilit. Invocă jurisprudenţă, respectiv Decizia nr. 2431/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanţei, prin raportarea şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Totodată, recurenţii învederează faptul că principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă şi din jurisprudenţă Curţii Furopene a Drepturilor Omului, jurisprudenţă care este obligatorie pentru instanţele naţionale.

În concluzie, recurenţii susţin că instanţa de apel s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate de către recurenţi, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţă din România.

Intimata-pârâtă G. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă G. S.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 20 octombrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Se constată că, în cauză, recurenţii au indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, recurenţii urmărind să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Astfel, în motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi nu invocă niciun argument pertinent în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenţii nu precizează, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, ci se raportează în mod explicit la împrejurări de fapt (culpa victimelor) şi la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate.

Susţinerile referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate şi solicitarea de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale în funcţie de probele care relevă consecinţele nefaste care s-au răsfrânt asupra stării fizice şi psihice a recurenţilor-reclamanţi, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara controlului de legalitate pe care îl exercită instanţa de recurs.

Trebuie menţionat că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, motiv pentru care nu se poate reţine o eventuală lipsă a motivării deciziei sau existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii în cazul în care partea solicitantă nu este mulţumită de rezultatul final determinat de constatările instanţei de apel.

Sub aparenţa incidenţei acestui motiv de recurs şi invocarea sa în mod formal se pun în discuţie chestiuni ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, în raport cu probele administrate.

Încadrate în drept în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurenţilor-reclamanţi, deşi tind să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, relevă de fapt nemulţumirea acestora privind cuantumul daunelor morale, susţinând că acesta a fost diminuat în mod excesiv, nefiind stabilit în concordanţă cu criteriile aplicabile în materie.

Instanţa de recurs subliniază că, deşi s-a invocat aplicarea greşită, în apel, a acestor dispoziţii legale, recurenţii nu demonstrează această susţinere sub aspectul relevării greşelii comise de instanţa de apel în interpretarea ori aplicarea respectivelor dispoziţii.

Este de reamintit că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurenţii nu indică ce criterii legale au fost interpretate şi aplicate greşit, iar aprecierea instanţei asupra cuantumului despăgubirilor fiind făcută conform criteriilor legale, nu mai poate face obiect de analiză în recurs.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurenţilor vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate şi de interpretare a probatoriului administrat, sub aspectul cuantumului daunelor morale diminuate în apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv, cele două motive de recurs evocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind invocate în mod formal.

Prin urmare, aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., F., D., C., A. şi E. împotriva deciziei civile nr. 861 din 14 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2021.