Cassation appeal annulled for failure to pay the judicial stamp tax despite prior notice to cure the deficiency
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal as unpaid (netimbrat) and definitively dismissed the recourse, upholding the lower court’s decision which had rejected the appeal as inadmissible. The dispute arose from a civil claim for moral and material damages, where the plaintiff initially filed a statement of claim that was subsequently annulled by the Bucharest Court of Appeals' subordinate tribunal for procedural defects; after the plaintiff's request for re-examination was rejected and the first-instance appeal was deemed inadmissible by the Bucharest Court of Appeals, the plaintiff filed a cassation appeal without citing valid grounds for reversal. The decisive legal basis for the annulment was the failure to pay the mandatory judicial stamp tax, as required by Article 486(3) of the Code of Civil Procedure and Articles 32 and 33(2) of O.U.G. 80/2013, under which the court noted that despite being notified to cure the deficiency within ten days, the appellant did not provide proof of payment, making the appeal subject to nullity as a procedural exception that renders the court's substantive examination unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G nr. 80/2013, art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Cassation appeal annulled for failure to pay the judicial stamp tax despite prior notice to cure the deficiency: , cererea a fost întemeiată pe art. 201 alin. (1) şi (4), art. 181 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., art. 6 din CEDO.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă la data de 09.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea societăţii pârâte B. la plata de despăgubiri pentru daune morale şi materiale.
Prin încheierea pronunţată în data de 27.05.2020, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a IV-a a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus înaintarea cauzei, spre competentă soluţionare, secţiei a VI-a Civile din cadrul Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă dosarul a fost înregistrat la data de 12.06.2020, sub nr. x/2019*.
Prin încheierea pronunţată în data de 23.07.2020, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a anulat cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei încheieri reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare, prin care a solicitat instanţei să revină asupra măsurii de anulare a cererii, cererea fiind înregistrată sub nr. x/2019*/a1 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.
Prin încheierea pronunţată în data de 22.09.2020 în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de reexaminare.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat apel, prin care a arătat că Tribunalul Bucureşti nu a respectat procedurile legale, nedând curs cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 192 A din 2 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul a solicitat, în esenţă, admiterea recursului întrucât nu s-au respectat procedurile legale de îndeplinire a procedurii de judecată, prin şedinţă publică.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 201 alin. (1) şi (4), art. 181 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., art. 6 din CEDO.
În şedinţa publică din 20 octombrie 2021 instanţa a invocat din oficiu exxcepţia netimbrării recursului şi a reţinut cauza în pronunţare sub acest aspect.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată de instanţă, din oficiu, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula ca netimbrat recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Excepţia netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanţa ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepţii de procedură, absolute ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanţă.
Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurentul nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 50 RON, aşa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.
Reţinând că în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 192 A din 2 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2021.