Employee’s appeal in labor dispute inadmissible; appellate ruling final under Labor Code

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la 27.05.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să îi plătească drepturile salariale neachitate aferente lunii decembrie 2016, inclusiv sporul de noapte aferent acestei luni, precum şi concediul de odihnă neefectuat pentru întreaga perioadă în care şi-a desfăşurat activitatea, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2018 şi menţionate în sentinţa civilă nr. 1972/2018 de către Curtea de Apel Ploieşti.

Prin sentinţa civilă nr. 4101 din 03.08.2020, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Prahova.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, secţia I civilă, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar, la 12.10.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 3161 din 15 decembrie 2020, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 977 din 20 aprilie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, la 24.05.2021, reclamantul a formulat recurs, prin care a invocat faptul că hotărârea atacată este nelegală şi vădit netemeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 488-489 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., nefiind întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 21.06.2021, care nu a depus întâmpinare la dosar.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind "conflictele de muncă şi de asigurări sociale".

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. statuează că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

Astfel, acţiunea, introdusă pe rolul instanţelor la 27.05.2020, are ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate şi a concediului de odihnă, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă.

În acest sens, art. 214 din Legea nr. 62/2011 prevede că hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului, iar dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunţate în fond sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.

În aceste condiţii, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., fiind definitivă de la pronunţare, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 977 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 977 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2021.