Recovery of advance payments for uncut railway wagons and burden of proof for contractual performance in cassation

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfa "C.F.R. Marfa" S.A. (S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfa"), solicitând:

I. în principal, să se dispună obligarea pârâtei la: 1. restituirea sumei de 4.266.251,27 RON, reprezentând plăţi/avans, efectuate către S.N.T.F.M. "C.F.R. MARFĂ" S.A, în baza următoarelor contracte: E.2.1./472/16.05.2013, E.5./1088/2013, E.2.5./1092/2013, E.2.5./306/2014; 2. plata de penalităţi de întârziere, calculate conform clauzelor contractuale, până la data la care pârâta va restitui suma de 4.266.251,27 RON. Penalităţile de întârziere datorate până la data de 29.12.2017 sunt în valoare de 417.587,06 RON; 3. plata de daune - interese în valoare de 100.000 Euro, în scopul reparării prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale; 4. plata cheltuielilor de judecată ocazionate de formularea prezentei cereri (taxa de timbru şi onorariu avocat), reprezentând onorariu executor judecătoresc aferent transmiterii notificărilor de punere în întârziere;

II. în subsidiar, 1. să constate instanţa că a intervenit compensarea sumei de 976.085 Iei, pe care A. S.R.L. o are de achitat către pârâtă, cu suma de 4.266.251,27 RON pe care pârâta o are de restituit către A. S.R.L., în baza contractelor: E2.1/499/23.05.2013, E2.1/634/18.06.2013 şi E2.5/1090/02.12.2013; 2. să se dispună obligarea pârâtei la livrarea de marfă (a vagoanelor) până la concurenţa sumei de 4.266.251,27 RON, în conformitate cu clauzele contractuale, pe amplasamentele prevăzute în caietul de sarcini, în locaţii în care se poate efectua şi este posibilă şarjarea, eventualele modificări de locaţii putând fi agreate prin acordul pârtilor, prin act adiţional la contract; 3. să se dispună obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere, calculate conform clauzelor contractuale, până la data la care pârâta va restitui suma de 4.266.251,27 RON. Penalităţile de întârziere datorate până la 29.12.2017 sunt în valoare de 417.587,06 RON; 4. în cazul în care instanţa de judecată admite cererea subsidiară, să se dispună obligarea pârâtei şi la plata de daune - interese, în acelaşi cuantum de 100.000 Euro.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 si următoarele din C. proc. civ., art. 1170, art. 1270, art. 1350, art. 1535-1537, art. 1671-1673 C. civ., O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 153/29.01.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfa" S.A.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.266.251,27 RON, reprezentând plăţi/avans şi la plata sumei de 417.587,06 RON, reprezentând penalităţi de întârziere; a fost respins capătul de cerere privind acordarea de daune-interese ca neîntemeiat; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 54.048,38 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă capetelor de cerere admise.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfa" S.A.

Prin decizia civilă nr. 78A din 14 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă, ca nefondat.

La 17 iunie 2020, pârâta S.N.T.F.M. "C.F.R. Marta" S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 78A din 14 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă faptul că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu se regăseşte în cuprinsul acesteia argumentarea raţiunii ce 1-a determinat pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză.

După o scurtă redare a considerentelor instanţei de apel cu privire la obiectul contractelor şi la clauzele 2.1, 5.3 şi 5.5 din contractele dintre părţi, recurenta-pârâtă invocă faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii întrucât, deşi a înţeles care era obiectul contractelor încheiate de pârâtă cu reclamanta şi cui îi revenea sarcina şarjării vagoanelor, încărcării, cântăririi şi transportului fierului vechi rezultat din tăierea vagoanelor, instanţa de apel s-a raliat opiniei reclamantei, în sensul că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu aceasta.

În ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a textelor de lege aplicabile în speţă.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta evocă dispoziţiile clauzelor nr. 5.5 şi 3.5 din contractele încheiate cu reclamanta, concluzionând că instanţa de apel ar fi considerat în mod greşit că recurenta a încălcat dispoziţiile art. 1350 din C. civ., al cărui text în redă.

Mai departe, recurenta arată că, din cele 456 vagoane rămase de casat de către reclamanta A. S.R.L., ca urmare a derulării contractelor E2.1/472/16.05.2013, E5/1088/2013, E2.5/1092/2013, E2.5/306/2014, un număr de 203 vagoane au fost refuzate de către reclamantă, pe bază de proces-verbal semnat de ambele părţi, invocându-se diverse motive, cum ar fi imposibilitatea manevrării vagoanelor spre locul de casare indicat de gestionarul infrastructurii, faptul că prezentau resturi de produse petroliere. Susţine recurenta că, prin actul nr. E2.5/391/2014, a pus la dispoziţia reclamantei o listă cu 822 vagoane din care să fie alese vagoane pentru înlocuire, însă reclamanta i-a comunicat, prin actul nr. 1292/25.08.2014, că din cele 822 vagoane propuse de recurentă pentru înlocuirea celor reclamate, nu a ales niciunul, deoarece nu pot fi tăiate, invocând diverse motive care, în opinia recurentei, nu au făcut altceva decât să arate lipsa de interes a acesteia pentru a tăia vagoane.

Totodată, mai arată faptul că, pentru cele 253 vagoane pentru care nu au existat motive de refuz la casare, reclamanta nu şi-a manifestat dorinţa să le caseze, ceea ce o îndreptăţeşte pe recurentă să aprecieze că echivalează cu o renunţare din partea reclamantei atât la vagoane cât şi la avansul achitat.

Mai susţine recurenta-pârâtă că a dat dovadă de bună-credinţă pe parcursul relaţiei contractuale, chiar dacă în executarea normală a obligaţiilor contractuale au intervenit probleme datorate exclusiv reclamantei. În acest sens, evocă situaţia creată la staţia Valul lui Traian, precum şi la staţia Ploieşti Triaj, cu privire la care apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, arătând în decizie că obiectul contractului l-a constituit vânzarea-cumpărarea de fier vechi rezultat în urma şarjării unor vagoane care "îndeplinesc condiţii de casare", nu în vânzarea-cumpărarea unor vagoane care nu pot fi şarjate. Susţine recurenta că instanţa face şi o aplicare greşită a clauzelor contractuale.

După ce evocă dispoziţiile art. 1270 C. civ., recurenta susţine că instanţa de apel nu poate face nicio interpretare a clauzelor contractului în favoarea reclamantei, cu încălcarea legii părţilor.

Recurenta nu a menţionat dacă este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 3 iulie 2020 .

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la 03 august 2020, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-reclamantă a menţionat în cuprinsul întâmpinării că nu este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 14 august 2020 .

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare la 24 august 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2021 a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Părţile şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. împotriva deciziei civile nr. 78A din 14 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contradictorialitatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Recurenta-pârâtă susţine că, deşi a înţeles care era obiectul contractelor încheiate de pârâtă cu reclamanta şi cui îi revenea sarcina şarjării vagoanelor, încărcării, cântăririi şi transportului fierului vechi rezultat din tăierea vagoanelor, instanţa de apel s-a raliat opiniei reclamantei, în sensul că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu aceasta.

Cu referire la aceste critici, instanţa supremă reţine că ele nu se referă la existenţa unor veritabile motive contradictorii în conţinutul hotărârii, ci mai degrabă recurenta este nemulţumită de soluţia adoptată de instanţa de apel, mai precis de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în urma administrării probatoriului.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt, aşa cum se urmăreşte prin această critică.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că hotărârea recurată întruneşte condiţiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a evocat şi aplicat în cauza dedusă judecăţii textele de lege, dispoziţiile contractuale şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale, oferind o motivare completă a respingerii argumentelor recurentei-pârâte, care conduce în mod logic către soluţia din dispozitiv şi poate fi verificată pe calea controlului judiciar.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 2.1 din contracte, obiectul convenţiilor a constat în vânzarea fierului vechi rezultat din şarjarea numărului de vagoane menţionat în contracte, iar potrivit art. 5.3 şi art. 5.5 din contracte, efectuarea operaţiunilor şi suportarea cheltuielilor privind şarjarea vagoanelor, încărcarea, cântărirea şi transportul cantităţilor de fier reveneau reclamantei.

Totodată, a reţinut instanţa de apel că aceste clauze contractuale nu exclud obligaţia de a vinde (livra) o cantitate de fier vechi corespunzătoare avansului achitat de reclamantă sau de a restitui reclamantei diferenţa dintre valoarea avansului şi valoarea efectiv rezultată în urma cântăririlor, obligaţie distinctă rezultând din art. 3.1 şi art. 3.7 din contracte.

Ulterior, în baza analizei probatoriului administrat, aspect ce nu poate fi supus controlului în prezenta cale de atac, instanţa a reţinut că pârâta nu a făcut dovada că ar fi vândut reclamantei cantităţi de fier vechi corespunzătoare avansurilor plătite de aceasta din urmă sau că i-ar fi restituit reclamantei diferenţa "în minus", în cuantum de 4.266.251,27 RON (respectiv că şi-ar fi executat obligaţiile stabilite de art. 2.1 şi art. 3.7 din contracte), deşi, potrivit art. 1350 C. civ., recurentei-pârâte îi revenea sarcina probei cu privire la îndeplinirea obligaţiilor asumate cu privire la existenţa unei justificări întemeiate pentru această omisiune.

În concluzie, raportat la soluţia din dispozitiv, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicţie între considerentele deciziei recurate, criticile aduse de recurenta-pârâtă nu sprijină motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de recurs reţine că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, recurenta-pârâtă urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanţa de fond şi de apel, o nouă verificare şi interpretare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, toate susţinerile recurentei care nu conţin critici în sens propriu ale deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât reluarea afirmaţiilor aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

De aceea, chiar dacă prin decizia din apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Reţine instanţa supremă că, deşi recurenta-pârâtă invocă aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. art. 1270 şi art. 1350 C. civ., în realitate, susţinerile acesteia nu conţin critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate ci urmăresc redezbaterea fondului cauzei, criticile vizând, în realitate, administrarea şi interpretarea probatoriului de către instanţa de apel, în vederea reţinerii unei alte situaţii de fapt cu privire la stabilirea voinţei reale a părţilor la încheierea contractului, la starea fizică a vagoanelor şi la existenţa culpei contractuale în sarcina pârâtei.

Or, stabilirea situaţiei de fapt intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză, respectiv a contractelor dintre părţi, proceselor-verbale, corespondenţei dintre părţi şi a restului înscrisurilor depuse în probaţiune şi la care recurenta-pârâtă a făcut referire.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuţie evaluarea probelor administrate în cauză.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. împotriva deciziei civile nr. 78A din 14 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. împotriva deciziei civile nr. 78A din 14 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2021.