Competence for individual labor disputes: alternative choice between plaintiff's domicile or place of work; final fixation by plaintiff's filing

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâta L. S.R.L., au solicitat obligarea pârâtei la achitarea drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii, astfel: pentru A., 11.285,50 RON şi 7.631,37 Euro; pentru B., 12.808,75 RON şi 5.742 Euro; pentru C., 17.713,201ei şi 11.267,06 Euro; pentru D., 18.390,50 RON şi 15.592,06 Euro; pentru E., 11.678 RON şi 6.357,80 Euro; pentru F., 23.670,50 RON şi 15.005,40 Euro; pentru G., 18.807,25 RON şi 15.757,80 Euro; pentru H., 9.301,75 RON şi 6.077,60 Euro; pentru I., 2.795,25 RON şi 2.016,20 Euro; pentru J., 9.301,75 RON şi 6.077,60 Euro; pentru K. 43.330,251ei şi 28.645,20 Euro, obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 344/2021 din 18.05.2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta L. S.R.L. şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 208 coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi că se declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, în a cărei rază teritorială îşi au locul de muncă reclamanţii.

Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 927/2021 din 29 iunie 2021 a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, 7 (şapte) dintre reclamanţi, respectiv intervenienţi în nume propriu au domiciliul în judeţul Călăraşi, aceştia formulând pretenţii identice în contradictoriu cu pârâta, astfel că, această acţiune a fost adresată Tribunalului Călăraşi reclamanţii/intervenienţii în nume propriu şi-au exercitat această opţiune, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la domiciliul acestora şi că locul de muncă al reclamanţilor/intervenienţilor era stabilit într-o altă ţară, respectiv în Germania.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Călăraşi, secţia civilă şi Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă, având ca obiect, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în calitate de angajaţi, în contradictoriu cu pârâta L. S.R.L., în calitate de angajator, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reţine că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei, în cauza de faţă, dispoziţiile art. 269 Codul muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Coroborând prevederile art. 210 şi 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde îşi are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Normele Codului muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al acestuia.

În cauza de faţă, din înscrisurile depuse la dosar 7 (şapte) dintre reclamanţi respectiv intervenienţi în nume propriu au domiciliul în judeţul Călăraşi, iar sediul pârâtei S.C. L. S.R.L. se afla în Deva. Reiese deci că, atât Tribunalul Călăraşi, cât şi Tribunalul Hunedoara, erau deopotrivă instanţe competente în soluţionarea cauzei, reclamanţii având alegerea între acestea două.

Or, reclamanţii, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Călăraşi au învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, neputându-se ulterior pune în discuţie o altă competenţă teritorială prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenţei, care nu este de ordine publică.

Prin prevederile sale art. 269 Codul muncii derogă de la dreptul comun, conferind un beneficiu reclamantului.

Astfel cum deja s-a arătat, opţiunea reclamantului între instanţele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată la momentul sesizării instanţei de judecată, ceea ce, în speţă, s-a şi întâmplat.

În cauză se constată că reclamanţii la momentul formulării cererii de chemare în judecată aveau reşedinţa stabilită pe raza judeţului Călăraşi, nefiind dovedită voinţa reclamanţilor de a eluda prevederile legale în sensul stabilirii arbitrare a competenţei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2021.