Retired employee's labor indemnity claim: Tribunal Brașov deemed competent, negative conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 26.10.2020 sub nr. dosar x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii TRIBUNALUL BRAŞOV şi CURTEA DE APEL BRAŞOV a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente cuvenite reclamantei, conform Legii 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 22.10.2017 şi în continuare raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru completarea şi modificarea O.U.G. nr. 57/2015 corespunzător perioadei de activitate desfăşurată în cadrul instanţei Tribunalul Brasov, până la încetarea raporturilor de muncă, la data de 07.01.2019, prin pensionare;obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, începând cu data de 22.10.2017, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită conform primului petit şi venitul efectiv plătit, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Tribunalul Braşov, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 302 din 10.03.2021 a admis excepţia de lipsei de competenţă teritorială a Tribunalului Braşov invocată de instanţă, din oficiu, şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În argumentarea sentinţei, după redarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., s-a reţinut, în esenţă, că având în vedere circumstanţele cauzei, întrucât instanţele de judecată competente să soluţioneze cererea de chemare în judecată în fond potrivit dispoziţiilor legale precitate (Tribunalul Braşov), respectiv calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe (Curtea de Apel Braşov) au calitatea de parte în acest dosar, fiind pârâte, instanţa a apreciat că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 1553/2021 din 19 mai 2021 a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", care, în speţă, se situează în judeţul Braşov.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Braşov, secţia I civilă şi Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Braşov, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanta solicită în contradictoriu cu pârâţii obligarea acestora din urmă la plata unor drepturi băneşti despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 248-253 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că:"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este şi cauza dedusă judecăţii), reclamantul are dreptul de opţiune între instanţa locului domiciliului sau a locului de muncă. Însă odată făcută această opţiune de către reclamant, în sensul alegerii instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul său (ce se află în sfera de competenţă a Tribunalului Braşov), reclamantul nu mai poate reveni, pârâţii nu mai pot cere declinarea competenţei, iar instanţa, dacă a fost corect sesizată (fără încălcarea normelor imperative de competenţă), nu poate, din oficiu, să îşi decline competenţa.

Este adevărat că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opţiune al reclamantului salariat, însă aceste norme rămân imperative, deoarece cererile "se adresează" (în mod imperativ) exclusiv celor două instanţe determinate de legiuitor (nefiind utilizată sintagma "se pot adresa"). Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei salariaţilor şi odată exercitat dreptul de opţiune, alegerea devine irevocabilă.

Din perspectiva acestor texte de lege, care reprezintă dreptul comun în materie, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine Tribunalului Braşov, fiind instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamanta.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. se reţine că menţionatele norme legale reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. "competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" are înţelesul de instanţa judecătorească la care acesta funcţionează efectiv.

În speţă, reclamanta şi-a încetat activitatea prin pensionare, situaţie în care nu mai poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (21) C. proc. civ., iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Se reţine că interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 C. proc. civ.) este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la o instanţă inferioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Este de subliniat faptul că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt norme juridice de excepţie, motiv pentru care sunt de strictă interpretare şi bineînţeles nu pot fi extinse prin analogie (operaţiune interzisă de art. 10 C. civ.).

O interpretare aşa-zis extensivă a textului de lege aflat în discuţie echivalează cu adăugarea la lege, operaţiune prohibită de art. 5 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2021.