Labor jurisdiction fixed at Prahova Tribunal under optional prorogation over claimant's domicile rule.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, reclamantul A., în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 269, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, ale art. 208, art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, precum şi ale art. 95 din C. proc. civ., a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - reprezentat prin Procurorul General, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov - reprezentat prin Procurorul General şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariate începând cu data de 04.08. 2017 - la zi si pentru viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului (termenul de prescripţie de 3 ani, anterior datei formulării prezentei cereri de chemare în judecată) pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), prin obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov la plata pentru fiecare lună, începând cu data de 04.08.2017- la zi si pentru viitor, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele necesare şi să vireze în cont sumele necesare efectuării plăţii sumelor cuvenite către reclamant.

Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 3092 din 10.12.2020 pronunţată în dosar nr. x/2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ reprezentat prin Procurorul General, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov reprezentat prin Procurorul General şi Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, competenţa urmând a fi stabilită în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, coroborate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, cu modificările şi completările ulterioare, judecarea conflictelor de muncă, în care se încadrează şi cauza de faţă, este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, iar reclamantul din prezenta cauză, are domiciliul în jud. Braşov, ceea ce atrage competenţa Tribunalului Braşov.

Tribunalul Braşov, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 473/Ap/2021 din 01 aprilie 2021 a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un procuror de la o instanţă, nu trebuie să ne raportăm la dispoziţiile de drept comun, ci la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Prahova, secţia I civilă şi Tribunalul Braşov, secţia I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Prahova, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă este un conflict de muncă, în care deşi regula în funcţie de care se verifică competenţa este reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011, este instituită şi o excepţie prevăzută de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Această prevedere instituie o prorogare legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, în situaţia în care pârâtul are calitatea de judecător la instanţele competente, potrivit legii, să judece litigiul.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 din 26.04.2018 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23.07.2018, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în interpretare restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Astfel fiind, se apreciază că, în cauză, competenţa teritorială se determină în raport de pârâţii chemaţi în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente" ceea ce presupune că, în cazul în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea acţiunii la Tribunalul Prahova, reclamantul, conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei aflate în circumscripţia curţii de apel învecinate celei în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

În consecinţă, având în vedere faptul că reclamantul a sesizat mai întâi Tribunalul Prahova, în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., acestei instanţe îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2021.