Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of the workplace court for a prosecutor's labor dispute

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 02.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Teleorman, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert:

- să i se recunoască, începând cu data de 16.10.2018 la zi şi în continuare, pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ca procuror numit cu funcţie de conducere sau execuţie, dreptul la plata diurnei procurorilor detaşaţi în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunara (stabilit pentru fiecare zi de lucru), dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare, drept prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, cu obligarea pârâtei Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) la emiterea unor noi ordine salariale în acest sens;

- obligarea pârâţilor la plata lunară a diurnei în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, stabilita pentru fiecare zi de lucru ca drept de care beneficiază procurorii detaşaţi, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare, prevăzuta de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 16.10.2018 la zi şi în continuare, respectiv a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită (care include aceasta diurna) şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Tribunalul Teleorman, secţia civilă conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 40 din 20 ianuarie 2021 a admis excepţia necompetentei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale .

În argumentarea sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că având în vedere că reclamanta îşi desfăşoară activitatea la Biroul Teritorial Teleorman al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sunt întrunite cerinţele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluţionarea cererii este de competenţa unei curţi de apel învecinate curţii de apel din circumscripţia căreia reclamanta, în calitatea prevăzută de acest text, îşi desfăşoară activitatea.

Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa nr. 1739/2021 din 20 mai 2021 a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin raportare la calitatea reclamantei, de procuror, rezultă că în soluţionarea prezentei cauze, competenţa teritorială nu revine Tribunalului Dolj, constatându-se că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.., întrucât Tribunalul Dolj nu a fost instanţa aleasă de către reclamantă, ci a fost stabilită arbitrar de către Tribunalul Teleorman, ca fiind o instanţă învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa corespunzătoare unităţii de parchet la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta.

S-a mai reţinut că, în judecarea conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă, în speţă Tribunalul Teleorman.

.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Teleorman, secţia civilă conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia civilă conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanta solicită în contradictoriu cu pârâţii obligarea acestora din urmă la plata unor drepturi băneşti despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 248-253 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că:"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este şi cauza dedusă judecăţii), reclamantul are dreptul de opţiune între instanţa locului domiciliului sau a locului de muncă. Însă odată făcută această opţiune de către reclamant, în sensul alegerii instanţei în a cărei circumscripţie se află locul său de muncă (ce se află în sfera de competenţă a Tribunalului Teleorman), reclamantul nu mai poate reveni, pârâţii nu mai pot cere declinarea competenţei, iar instanţa, dacă a fost corect sesizată (fără încălcarea normelor imperative de competenţă), nu poate, din oficiu, să îşi decline competenţa.

Este adevărat că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opţiune al reclamantului salariat, însă aceste norme rămân imperative, deoarece cererile "se adresează" (în mod imperativ) exclusiv celor două instanţe determinate de legiuitor (nefiind utilizată sintagma "se pot adresa"). Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei salariaţilor şi odată exercitat dreptul de opţiune, alegerea devine irevocabilă.

Din perspectiva acestor texte de lege, care reprezintă dreptul comun în materie, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine Tribunalului Teleorman, fiind instanţa în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă reclamanta.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Aceste dispoziţii legale au un caracter imperativ şi obligă reclamantul, având una din calităţile enumerate în textul legal şi care funcţionează în cadrul instanţei competente să soluţioneze cauza, să sesizeze una din instanţele de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

În consolidarea acestui raţionament este de menţionat că prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., stabilind că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Pentru ca să devină operante prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este necesar, ca situaţie premisă, ca reclamantul să îşi desfăşoare activitatea,în calitate de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanţa ori la parchetul de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze pricina ori la o instanţă sau la un parchet superior celui dintâi (întrucât potrivit textului legal, trebuie să aibă calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia).

În aceeaşi ordine de idei, în speţă nu este aplicabilă nici teza prevăzută de art. 127 alin. (2)^1 C. proc. civ., întrucât aceasta are în vedere numai ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar în această pricină pârâţii sunt parchete de pe lângă instanţe.

Dispoziţia legală mai sus amintită nu se aplică prin asemănare şi parchetelor de pe lângă instanţe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat faptul că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt norme juridice de excepţie, motiv pentru care sunt de strictă interpretare şi bineînţeles nu pot fi extinse prin analogie (operaţiune interzisă de art. 10 C. civ.).

O interpretare aşa-zis extensivă a textului de lege aflat în discuţie echivalează cu adăugarea la lege, operaţiune prohibită de art. 5 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia civilă conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2021.