Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2133/2021 AI generated

Cassation appeal against a final social security pension revision judgment declared inadmissible.

Case Number Decizia nr. 2133/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Bucharest Court of Appeal, which had rejected the claimant's lawsuit against the pension authority. The dispute concerned a social security matter where the claimant sought to force the pension fund to present documents regarding an internal committee's authority to issue retirement decisions without proper legal visas and to order a revision of his pension for a specific period following the alleged illegal annulment of his original pension right. The Supreme Court held that under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure and Article 73(18) of Law No. 76/2012 (amending Law No. 62/2011), judgments in social security cases are not subject to cassation appeal, rendering the challenged appellate decision final upon pronouncement; consequently, the filing of a cassation appeal violated the constitutional principle of the legality of appeals (Article 457 of the Code of Civil Procedure).

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 C. proc. civ, art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. 457 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Cassation appeal against a final social security pension revision judgment declared inadmissible: Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
pension revision social security article of civil procedure retirement matter in dispute issue of securities

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. unic x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, a solicitat obligarea acesteia să prezinte documentele prin care CLP-S6 (entitate fără personalitate juridică) are dreptul să emită decizii de pensionare fără viza conducerii CPMB şi a vizei de legalitate a Compartimentului juridic din cadrul CPMB; obligarea pârâtei să emită o decizie de revizuire a pensiei, cu acordarea drepturilor băneşti, pentru perioada 01.04.2004-12.07.2004, perioadă în care nu a avut calitatea de pensionar, ca urmare a anulării ilegale de către CLP S6, cu concursul CPMB şi a CNPP, a dreptului patrimonial câştigat prin decizia de pensionare nr. x/14.12.2000.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa civilă nr. 2488/30.06.2020, a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat; a respins ca neîntemeiată cererea, în cauza privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal şi motivat, reclamantul A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauzei privind conflicte de muncă şi asigurări sociale prin decizia nr. 694 din 10 februarie 2021 a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 2488 din 30.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.

Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs.

Analizând recursul formulat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul are ca obiect decizia nr. 694 din 10 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauzei privind conflicte de muncă şi asigurări sociale prin care s-a respins ca nefondat respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 2488 din 30.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, având ca obiect revizuire decizie de pensionare.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflicte de muncă şi asigurări sociale…"

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile privind asigurările sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 694 din 10 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauzei privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2021.