Lease contract enforceability and lack of interest in payment claims where title is sufficient for direct execution

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 21.12.2018 şi înregistrată sub nr. x/2018, reclamanta UAT Broşteni a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia "A.", solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractelor nr. x din data de 17.11.2015, înregistrat în evidenţele contabile sub nr. x înregistrat în evidenţele contabile sub nr. x în dispoziţiile Capitolului IX, lit. h) din Contractele de închiriere pentru suprafeţele de pajişti aflate în domeniul public sau privat al oraşului Broşteni; obligarea pârâtei la plată a sumei totale de 1316740,00 RON ce reprezintă contravaloarea chiriei restante din perioada 2016-2018, debit principal 974427 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 342313 RON, calculate pentru debitul restant neachitat până în prezent.

Judecătoria Vatra Dornei prin sentinţa civilă nr. 289 din 02.04.2019 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 15-05-2019.

Prin sentinţa nr. 341 din 26 noiembrie 2016, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată, acţiunea având ca obiect "reziliere contract şi pretenţii" formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Broşteni în contradictoriu cu pârâta A. Broşteni.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Broşteni, solicitând admiterea apelului cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate.

Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 373 din 29 decembrie 2020 a admis apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Broşteni, împotriva sentinţei civile nr. 341 din data de 26 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2018, intimată fiind pârâta A. Broşteni; a schimbat în totalitate sentinţa atacată şi, în consecinţă, a respins,ca nefondată, excepţia lipsei de obiect; a admis primul capăt de cerere privind rezilierea contractelor şi a dispus rezilierea acestora şi a respins, ca fiind lipsit de interes, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei restante precum şi a penalităţilor de întârziere.

Împotriva acestei decizii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BROŞTENI a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că decizia recurată este nelegală din perspectiva soluţiei de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere.

În opinia recurentei instanţa de apel a dat o interpretare greşită prevederilor art. VIII pct. 3 din contractele de închiriere încheiate între părţile din prezenta cauza, precum şi ale art. 1798 din C. civ.

Recurenta susţine că dispoziţiile art. VIII pct. 3 condiţionează executorialitatea contractelor de închiriere de respectarea prevederilor art. 1798 C. civ.. Aceste din urmă prevederi reglementează forţa executorie a contractului de locaţiune în ceea ce priveşte obligaţia de plată a chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa acestora prin lege.

În opinia recurentei contractele de închiriere încheiate între părţile din prezenta cauză nu îndeplinesc exigenţele legale ale pct. 1 din Procedura aprobată prin Ordinul A.N.A.F. nr. 114/2019, de înregistrare a contractelor de locaţiune şi a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015, neavând forţă executorie. Aşadar, nu pot fi puse direct în executare, cum în mod nelegal a reţinut instanţa de apel.

Recurenta consideră că, pe de o parte, încheierea contractelor de închiriere nu a dat naştere unui raport juridic fiscal (UAT Oraşul Broşteni neavând calitatea de organ fiscal), ci unui raport juridic contractual, iar pe de altă parte, chiria convenită contractual este doar o categorie lato sensu a creanţelor bugetare, ca şi creanţa fiscală, dar care nu poate avea regimul juridic al acesteia din urmă. În cazul creanţelor fiscale obligaţia concretă de plată se naşte dintr-un act care se numeşte generic titlu de creanţa, ori, în speţă, obligaţia de plată s-a născut din contract.

Recurenta susţine că prestaţiile la care UAT Oraşul Broşteni şi A. s-au obligat prin semnarea contractelor de închiriere sunt supuse regimului juridic de drept comun, iar nu normelor speciale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, susţine recurenta, în condiţiile în care UAT Oraşul Broşteni nu dispune de titluri executorii pentru plata chiriei şi a penalităţilor datorate de A., este evident interesul său în promovarea şi susţinerea acţiunii care să aibă ca finalitate recuperarea acestor sume de bani. Din această perspectivă, apare ca nelegală soluţia Curţii de Apel Suceava de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere ca lipsit de interes, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor art. VIII pct. 3 din contractele de închiriere încheiate între părţile din prezenta cauză, precum şi ale art. 1798 din C. civ.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, respectiv în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind obligarea A. "A. Broşteni la plata contravalorii chiriei restante, precum şi penalităţilor de întârziere şi rejudecare a procesului în fond, cu consecinţa admiterii şi a acestui capăt de cerere.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", recurenta a susţinut că soluţia de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere este nelegală şi a fost dată cu o interpretare greşită prevederilor art. VIII pct. 3 din contractele de închiriere încheiate între părţile din prezenta cauza, precum şi ale art. 1798 din C. civ., întrucât contractele nu sunt titluri executorii, nefiind înregistrate la organul fiscal.

Criticile astfel susţinute de recurentă sunt vădit nefondate.

Aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea; această condiţie generală vizează orice cerere formulată în justiţie şi se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul, potrivit dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., republicat, trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, această din urmă condiţie presupunând ca el să existe la momentul în care este formulată cererea; lipsa interesului atrage, conform dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din acelaşi cod, sancţiunea respingerii cererii astfel formulate.

Faţă de particularităţile cauzei, este de reţinut că, semnarea şi ştampilarea contractelor a căror reziliere a fost solicitată, a fost efectuată de Consiliul Local al Oraşului Broşteni, prin primar, aspect de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 1798 C. civ.

Astfel fiind, se apreciază că instanţa de apel în mod corect a constatat că potrivit art. VIII pct. 3 din contractele de închiriere încheiate între părţi, aceste contracte constituie titluri executorii, în condiţiile în care respectă prevederile art. 1798 C. civ., iar părţile prin semnarea contractelor şi-au asumat prevederile astfel stipulate în menţionatele convenţii.

În acord cu reţinerile instanţei de apel, Înalta Curte apreciază că în condiţiile în care reclamanta deţine un titlu executoriu cu privire la chiria restantă şi penalităţile de întârziere, demersul judiciar vizând obligarea pârâtei la plata respectivelor sume de bani apare ca fiind lipsit de interes.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BROŞTENI împotriva deciziei civile nr. 373 din 29 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BROŞTENI împotriva deciziei civile nr. 373 din 29 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2021.