Relatives' bid to raise moral damages award fails; High Court affirms equitable assessment.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la data de 08.08.2018, reclamanţii A., B.- augustIN, C., D., E., F., G., H. au chemat in judecată pârâta S.C. I. S.A. şi pe intervenientul forţat J., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: pentru reclamanţii A., B.- augustin, C. si G. suma de 4529 RON reprezentând daune materiale şi suma de 530.000 de euro reprezentând daune morale, astfel pentru reclamantul A. suma de 150000 euro daune morale; pentru reclamantul B. augustin suma de 120000 euro daune morale; pentru C. suma de 120000 euro daune morale; D. suma de 40000 euro daune morale; E. suma de 40000 euro daune morale; G. suma de 20000 euro daune morale; H. suma de 20000 euro daune morale şi pentru F. suma de 20000 euro daune morale.

Tribunalul Ilfov, secţia civilă prin sentinţa civilă Nr. 657 pronunţată la 08 martie 2019 (astfel cum a fost rectificata prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 18.06.2019) a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B.- augustin, C., D., E., prin reprezentant legal C. şi H., F., în contradictoriu cu pârâta S.C. I. S.A., şi cu intervenientul forţat J., a obligat pârâta la plata sumei de 4.529 RON cu titlu de despăgubiri materiale către reclamanţii A., B. augustin, C., G. şi H. şi la plata sumei de 100.000 RON către reclamanta A., 80.000 RON către reclamantul B.- augustin, 80.000 RON către reclamantul C., 50.000 RON către reclamanta D., 50.000 RON către reclamantul E., prin reprezentaţi legali C. şi H., 50.000 RON către reclamantul F., prin reprezentant G., 20.000 RON către reclamantul G. şi 20.000 RON către reclamanta H. cu titlu de daune morale; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtului la plata onorariului de expert cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 2058 din 29 noiembrie 2019 a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A., B. augustIN, C., D., E., F., G., H., si apelanta -pârâtă I. S.A., împotriva sentinţei civile 657/08.03.2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul - intervenient J..

Împotriva deciziei civile nr. 2058 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă reclamanţii A., B.- augustIN, C., D., E. (prin reprezentanţi legali C. şi H.), F. (prin reprezentant legal G.), G., H. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este sumar motivată, instanţa limitându-se la consideraţiuni de ordin general cu privire la cuantificarea daunelor morale, precum şi fără să facă o analiză concretă a jurisprudenţei în materie.

Recurenţii-reclamanţi consideră că hotărârea recurată este nelegală deoarece în mod eronat instanţa de apel a apreciat că suma acordată de către instanţa de fond cu titlu de daune morale ar fi una corectă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, în condiţiile în care reclamanţii au la dosarul cauzei cu titlu de practică judiciară relevantă mai multe hotărâri judecătoreşti din care rezultă că în cauze similare instanţele au acordat despăgubiri pentru daune morale într-un cuantum mult mai mare.

Recurenţii - reclamanţi susţin că decizia recurată este nelegală deoarece instanţa fără a proceda la o verificare atentă a elementelor concrete ale speţei prin raportare la practica judecătorească relevantă în materie, a apreciat în mod eronat că, raportat la trauma psihică suferită ca urmare a pierderii rudei lor apropiate, sumele acordate prin reducerea exagerată a pretenţiilor formulate, ar constitui o satisfacţie suficientă şi echitabilă, fără a analiza în mod concret şi complet toate implicaţiile grave asupra vieţii care au fost dovedite în cauză şi care s-au datorat decesului intempestiv al rudei lor apropiate.

În acest context al susţinerilor privind acordarea daunelor morale prin raportare la practica judecătorească relevantă în materie, recurenţii-reclamanţi au menţionat mai multe hotărâri judecătoreşti pe care le consideră relevante în soluţionarea cauzei.

Pentru aceste motive recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei către instanţa de apel spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă S.C. I. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 februarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Nu au fost depuse puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate a recursului.

Prin încheierea din data de 17 iunie 2021, s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În raport cu aceste dispoziţii, recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel este sumar motivată, instanţa limitându-se la consideraţiuni de ordin general cu privire la cuantificarea daunelor morale, precum şi fără să facă o analiză concretă a jurisprudenţei în materie.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest aspect şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. ceea ce în prezenta pricină nu este cazul.

Simpla nemulţumire a recurenţilor-reclamanţi cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceştia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reţine, că sub aspectul daunelor morale, jurisprudenţa din cauze asemănătoare nu reprezintă izvor de drept, nu are caracter obligatoriu, ci doar caracter orientativ pentru instanţele chemate să se pronunţe în speţe asemănătoare; analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate şi a particularităţilor situaţiei deduse judecăţii, nu prin raportare la practica altor instanţe.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, aşa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 considerând că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că suma acordată de către instanţa de fond cu titlu de daune morale ar fi una corectă, în condiţiile în care reclamanţii au la dosarul cauzei cu titlu de practică judiciară relevantă mai multe hotărâri judecătoreşti din care rezultă că în cauze similare instanţele au acordat despăgubiri pentru daune morale într-un cuantum mult mai mare.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În cauză, se constată că, în analiza cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a reţinut în mod corect că, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, dar că la nivel legislativ şi jurisprudenţial nu s-au stabilit limite maxime sau minime în ceea ce priveşte acest tip de prejudicii.

Din acest punct de vedere se reţine că jurisprudenţa invocată de părţi reprezintă un punct de reper dar nu este esenţială atât timp cât nu este una constantă şi generalizată şi că pentru asigurarea unui cuantum proporţional al daunelor morale instanţa nu poate face abstracţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.

Ceea ce este obligatoriu pentru instanţe este de a ţine seama de criteriile de stabilire a daunelor morale consacrate de jurisprudenţa, în absenţa unor criterii clare şi obiective prevăzute de legislaţia naţională, iar nu de a cuantifica aceste daune în litigiul cu care sunt sesizate în raport cu sumele concrete stabilite de alte instanţe, în alte cauze, care pot fi similare însă nu identice.

Sumele se stabilesc în fiecare cauză în parte în raport de circumstanţele concrete ale speţei, de valorile efectiv lezate ale reclamantului şi de importanţa lor pentru persoana respectivă, de gradul de lezare pe care îl resimte reclamantul şi se apreciază în cadrul fiecărui dosar în parte.

Aceste elemente diferenţiază cuantumul daunelor în cadrul fiecărei speţe concrete.

Ceea ce este esenţial este asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubire şi prejudiciu, ceea ce a realizat de fapt instanţa de apel.

Or, este evident că instanţa de apel a procedat la examinarea jurisprudenţei instanţelor din România precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, constată că în cuantificarea daunelor morale, instanţa de apel a analizat în mod temeinic datele concrete ale cauzei şi a apreciat în mod corect faptul că suma acordată reprezintă o reparaţie rezonabilă, justă şi echitabilă pentru prejudiciului moral suferit de reclamanţi, ca urmare a vătămării integrităţii corporale, care vine să repare suferinţele acestora ca urmare a traumelor pricinuite de acel eveniment.

Cum prin decizia recurată instanţa de apel în justificarea despăgubirilor acordate a avut în vedere atât criteriile de stabilire a daunelor morale, gravitatea leziunilor suferite, consecinţele produse asupra vieţii de familie şi sociale, cât şi principiul echităţii şi proporţionalităţii, în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea acordată, criticile recurenţilor-reclamanţi privind încălcarea dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, sunt nefondate.

Este eronată şi aserţiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere exclusiv principiul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirile acordate, iar în analiza corectă a fiecărei daune morale s-a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie, intensitatea fiecărei suferinţe, raportate la legăturile personale, vârsta şi consecinţele pe plan emoţional şi social, astfel încât aserţiunile recurenţilor-reclamanţi privind cuantumul daunelor morale vor fi înlăturate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul recurenţilor-reclamanţi A., B. augustin, C., D., E. prin reprezentanţi legali C. şi H., F. prin reprezentant legal G. şi H..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. augustin, C., D., E. prin reprezentanţi legali C. şi H., F. prin reprezentant legal G. şi H. împotriva deciziei civile nr. 2058 din 29 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2021.