Revision seeking to overturn final judgment on res judicata positive effect upheld as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 02.07.2019, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 975 din 30 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 1660A din 18 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 975 din 30 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs.

În motivare, recurentul susţine că instanţa a aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 435, art. 5, art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul susţine că, astfel cum s-a reţinut în doctrină, este lipsit de temei argumentul conform căruia din soluţia ce urmează a se pronunţa - aceea a anulării ultimei hotărâri conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ. - ar rezulta că nu pot fi sancţionate decât cazurile în care se invocă efectul negativ al puterii de lucru judecat, nefiind permisă reanalizarea ultimei hotărâri.

Sub acest aspect, recurentul apreciază că soluţia de anulare a ultimei hotărâri intervine în ambele ipoteze, indiferent că aceasta a nesocotit efectul negativ - art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - sau efectul pozitiv - art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - al primei hotărâri.

Ca atare, potrivit recurentului, ceea ce diferă este doar faptul că în situaţia încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, după anularea ultimei hotărâri, este necesar să se procedeze la rejudecarea celei de a doua cauze cu respectarea, de data aceasta, a ceea ce se tranşase deja şi dobândise autoritate de lucru judecat printr-o statuare anterioară a unei instanţe, în caz contrar ajungându-se la lipsirea de conţinut a acestui efect al hotărârii judecătoreşti.

Ar însemna, totodată, în opinia recurentului, ca judecătorul, deşi constată nesocotită autoritatea de lucru judecat, să refuze sancţionarea acestei încălcări şi să valideze o hotărâre, sub motiv că legea nu prevede cum ar trebui să procedeze după ce ar anula respectiva hotărâre, ceea ce constituie o încălcarea a prevederilor art. 5 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., precum şi a art. 6 şi art. 13 C.E.D.O.

Totodată, recurentul invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul susţine şi că instanţa de revizuire a reţinut în mod greşit că instanţa de apel, prin menţiunea făcută în considerente referitoare la decizia nr. 1152 din 26 februarie 2018, ar fi dezlegat chestiunea privind manifestarea efectului pozitiv de lucru judecat, în condiţiile în care nu a fost pusă în discuţia părţilor această excepţie şi implicit instanţa nu s-a pronunţat asupra ei.

Potrivit recurentului, nu poate fi primită interpretarea dată de Curte potrivit căreia această pretinsă dezlegare ar fi aplicabilă mutatis mutandis şi pentru celelalte sentinţe, a căror existenţă nu a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa neanalizând şi nepronunţându-se asupra excepţiei puterii de lucru judecat.

Astfel cum arată recurentul, soluţiile cu privire la excepţiile invocate de părţi şi soluţionate de către instanţă se regăsesc în dispozitivul hotărârii, or prin decizia pronunţată în apel nu a fost soluţionată excepţia puterii de lucru judecat cu privire la cele 3 sentinţe menţionate în cererea de revizuire.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator special C., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii.

Intimatele D. şi E. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea cererii.

Intimata F., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a nulităţii recursului, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 16 iunie 2021, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 16 iunie 2021, instanţa a dispus amânarea judecării cauzei pentru termenul din 13 octombrie 2021, în vederea legalei citări a intimatei G. I.P.U.R.L.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, deşi recurentul a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele expuse în susţinerea cererii vizează încălcarea de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 435, art. 5, art. 513 alin. (4) C. proc. civ.. Aceste argumente se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi efectuată analiza căii de atac declarate în cauză.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vin să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.

În raport de data demarării procesului - 14.08.2018, sunt incidente în cauză dispoziţiile C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, iar analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta a impus concluzia că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori, în raport de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Aşadar, în speţă, revizuentul poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ, care impune existenţa triplei identităţi evocată mai sus, de părţi, obiect şi cauză.

În consecinţă, instanţa a constatat, în mod legal, că cererea de revizuire apare, faţă de considerentele relevate, ca fiind inadmisibilă de plano, cât timp revizuentul invocă încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Ca atare, soluţionând cauza cu respectarea dispoziţiilor procesuale incidente: art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 513 alin. (4) C. proc. civ., nu poate fi reţinută încălcarea de către instanţa de revizuire a art. 5 C. proc. civ., respectiv a art. 6 şi art. 13 C.E.D.O., astfel cum a susţinut revizuentul.

Întrucât cererea de revizuire este de plano inadmisibilă, critica ce vizează faptul că în mod greşit s-a reţinut că instanţa de apel a dezlegat chestiunea vizând pretinsa manifestare a efectului pozitiv al lucrului judecat, nu poate fi analizată.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1660A din 18 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1660A din 18 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2021.