Extinctive prescription in commercial debt: denial of restoration to term under Civil Code Article 2.522 and limits of extraordinary review on factual evidence

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2019, sub numărul de dosar x/2019, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi cererea prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 323.025,68 RON, debit principal, reprezentând rest de plată din factura seria x nr. x/29.12.2015, în valoare de 1.459.085,68 RON; la plata sumei de 133.334,4 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conform art. 9.1 din contract coroborat cu art. 4.3 până la data formulării prezentei cereri - 04.11.2019, precum şi la plata penalităţilor de întârziere calculate de la data formulării prezentei cereri şi până la plata efectivă a debitului principal.

Prin sentinţa nr. 1455 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de prescripţie, formulată de reclamantă; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă, prin întâmpinare şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca fiind prescrisă.

Prin decizia nr. 173 din 31 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1455 din 14 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunţată în apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind cererea de repunere în termen.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că prin încheierea de şedinţă din data de 23.09.2019 a fost confirmat în calitate de administrator judiciar B. I.P.U.R.L.

La data de 07.10.2019, administratorul special a transmis administratorului judiciar pe adresa de e-mail factura fiscală emisă de către A. S.R.L. şi neachitată de către societatea intimată, iar în data de 08.10.2019, administratorul special a transmis pe adresa e-mail o listă cu debitorii societăţii.

Potrivit recurentei-reclamante, în urma analizării acestor înscrisuri, în data de 10.10.2019, administratorul judiciar a transmis societăţii intimate somaţia de plată privind achitarea debitului datorat societăţii A. S.R.L.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta-reclamantă arată că a efectuat demersuri în termenul legal de 15 zile de la data la care a luat la cunoştinţă de situaţia de fapt, apreciind că în prezenta speţă îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 186 privind repunerea în termenul de formulare a acţiunii pentru recuperarea sumelor de bani la care este îndreptăţită.

Recurenta-reclamantă arată că anterior formulării cererii de chemare în judecată, a transmis o somaţie de plată cu privire la achitarea debitului restant, somaţie care în temeiul dispoziţiilor art. 2.537, coroborate cu art. 1.522 din noul C. civ. a întrerupt termenul de prescripţie, fiind transmisă în termen de 3 zile de la data la care a luat la cunoştinţă de existenţa debitului datorat.

În raport de dispoziţiile art. 2.522 din noul C. civ., avute în vedere de instanţa de apel, recurenta-reclamantă susţine că a formulat acţiunea în pretenţii cu respectarea termenului de 30 de zile.

Astfel, recurenta arată că a luat la cunoştinţă de existenţa debitului restant la data de 07.10.2019 şi că a emis o somaţie, în cuprinsul căreia a fost menţionat un termen de 15 zile, în care societatea intimată avea obligaţia de achitare a debitului. Având în vedere că termenul de 15 zile menţionat anterior s-a împlinit la data de 22.10.2019, acţiunea în pretenţii formulată data de 08.11.2019 (data poştei) a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2.522 din noul C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că anterior împlinirii termenului de 15 zile menţionat în cuprinsul somaţiei, nu era în măsură să introducă acţiunea în pretenţii, întrucât ar fi acţionat în mob abuziv.

Recurenta-reclamantă arată şi că un alt motiv pentru care instanţa de apel a respins cererea de repunere în termen formulată este reprezentat de faptul că administratorul judiciar D. S.P.R.L. avea obligaţia de a efectua demersuri în vederea recuperării debitelor datorate de societatea intimată, întrucât acesta cunoştea situaţia contabilă a societăţii debitoare din data de 05.10.2018.

Acest aspect nu este contrazis de recurenta-reclamantă, însă apreciază că atât timp cât administratorul judiciar a rămas în pasivitate şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, inacţiunile acestuia nu trebuie să se răsfrângă asupra sa.

Recurenta-reclamantă susţine că în prezenta cauză au intervenit întreruperi ale termenului de prescripţie, sens în care arată că a emis către intimată trei notificări prin intermediul adresei de e-mail privind achitarea debitului datorat, care au întrerupt termenul de prescripţie.

Astfel, recurenta precizează că la data de 20.02.2017, 20.02.2018 şi 05.03.2018 a transmis pe adresa de e-mail a societăţii intimate extrase de cont cu privire la sumele cu care aceasta figura în evidenţele contabile ale societăţii recurente.

Potrivit extraselor de cont "în caz de nerestituire în termenul menţionat, soldul comunicat se consideră confirmat" şi, având în vedere că intimata nu a restituit extrasele de cont şi nici nu a contestat soldul, recurenta-reclamantă consideră că intimata a confirmat implicit soldul restant, fiind întrerupt termenul de prescripţie, în raport de dispoziţiile art. 2.537, coroborate cu art. 1.522 din noul C. civ.

Ca atare, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă susţine că termenul de prescripţie nu a început să curgă la data de 29.03.2016 (data efectuării plăţii parţiale), ci la data de 05.03.2018 (data la care termenul de prescripţie a fost întrerupt).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, iar în secundar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2.522 C. civ., "(1) Cel care, din motive temeinice nu şi-a exercitat în termen dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei. (2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că, în vederea repunerii în termenul de prescripţie, astfel cum s-a reţinut şi în doctrină, prin motive temeinic justificate trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în mod legal instanţa de apel a reţinut că administratorul judiciar provizoriu, care încă din 5.10.2018 cunoştea situaţia contabilă a recurentei-reclamante, avea obligaţia de a promova acţiunile necesare recuperării creanţelor aparţinând societăţii aflate în insolvenţă, astfel că numirea unui administrator judiciar definitiv la 23.09.2019 nu constituie un motiv temeinic pentru repunerea în termenul de prescripţie.

De altfel, în raport de dispoziţiile art. 2.522 C. civ., instanţa de apel a reţinut în mod legal că, faţă de data de 07.10.2019, la care recurenta-reclamantă prin administrator judiciar, susţine că a luat cunoştinţă despre debitul restant, acţiunea depusă la poştă la data de 8.11.2019 apare ca fiind formulată în afara termenului de 30 de zile, calculat de la data încetării motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie, termenul acordat de recurenta-reclamantă intimatei în vederea achitării debitului neputând avea drept consecinţă prelungirea acestui termen legal.

Totodată, dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., invocate de către recurenta-reclamantă, nu sunt incidente în speţa dedusă judecăţii, astfel cum a reţinut, de altfel, în mod legal instanţa de apel.

Articolul 186 C. proc. civ.. reglementează repunerea în termenul procedural, or, în cauză, reclamanta urmăreşte repunerea în termenul de prescripţie extinctivă de formulare a acţiunii civile, conform prevederilor art. 2.522 C. civ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine legala soluţionare de către instanţa de apel a cererii de repunere în termenul de formulare a acţiunii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi recurenta-reclamantă a indicat normele de drept material pretins a fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, respectiv art. 2.537, coroborat cu art. 1.522 C. civ., în expunerea argumentelor face trimitere la situaţia de fapt, la probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţa de apel.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., împotriva deciziei nr. 173 din 31 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., împotriva deciziei nr. 173 din 31 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2021.