Construction payment claim revived as appellate ruling void for inclusion of recused judge; case remanded.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2019 la data de 05.03.2019, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU, ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 511.758,52 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate pentru realizarea spălătoriei la subsolul obiectivului Maternitate, secţia Exterioară a Spitalului Judeţean Buzău, cuantificate prin factura nr. x/02.10.2013; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019* pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 648 din 17 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii cererii, ca neîntemeiate; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 508.946,71 RON, reprezentând contravaloare lucrări suplimentare şi suma de 7.000 RON, cheltuieli de judecată; a fost respinsă în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEŢUL BUZĂU împotriva sentinţei nr. 648 din 17 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Buzău; a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea, ca fiind prescrisă; a fost respins apelul incident, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată a fost pronunţată de un judecător care nu a luat parte la dezbaterea apelurilor şi în privinţa căruia s-a admis anterior cererea de abţinere.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată a fost pronunţată de d-na. preşedinte B. şi de dl. judecător C., care nu a făcut parte din completul de judecată care a luat parte la dezbaterea apelurilor declarate în cauză, întrucât prin încheierea din pronunţată la data de 21.09.2020 în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploieşti a admis declaraţia de abţinere formulată de dl. judecător C..

Ca urmare a admiterii declaraţiei de abţinere formulată de dl. judecător C., la termenul din data de 20.10.2020 - termen la care au avut loc dezbaterile asupra apelurilor, completul de judecată a fost alcătuit din d-na preşedinte B. şi dl. judecător D..

În aceste condiţii, este evident că decizia recurată a fost pronunţată de un judecător (dl. C.) care nu a făcut parte din completul de judecată care a luat parte la dezbaterea apelurilor declarate în cauză, aspect care atrage incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2 şi 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă în acest sens prevederile art. 51 alin. (6) C. proc. civ., arătând că, în practica judiciară s-a decis că instanţa este greşit alcătuită în situaţia în care la judecată participă un judecător incompatibil, hotărârea fiind lovită de nulitate.

Recurenta-reclamantă invocă şi nelegala admitere a apelului şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere faptul că intimata-pârâtă nu a criticat prin apelul declarat considerentele primei instanţe, referitoare la recunoaşterea pretenţiilor în cadrul dosarelor anterioare dintre părţi.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că în apelul declarat, intimata-pârâtă a invocat aplicarea eronată de către prima instanţă a prevederilor art. 2.539 C. civ.

Or, în condiţiile în care recunoaşterea expresă a pretenţiilor de către intimata-pârâtă în cadrul dosarelor anterioare dintre părţi (dosarul nr. x/2012 şi dosarul nr. x/2016), cu consecinţa întreruperii prescripţiei dreptului material la acţiune nu a fost criticată de intimata-pârâtă prin apelul declarat în cauză, recurenta-reclamantă apreciază că au intrat în puterea lucrului judecat considerentele reţinute de prima instanţă.

Ca atare, recurenta-reclamantă consideră că admiterea apelului declarat de pârâtă şi admiterea excepţiei prescripţiei invocată de către aceasta, reprezintă o încălcare atât a limitelor efectului devolutiv al apelului, cât şi a puterii de lucru judecat a hotărârii primei instanţe în privinţa dispoziţiilor neapelate de intimata-pârâtă.

Recurenta-reclamantă invocă şi nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 2.539 C. civ. - motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă face trimitere şi la prevederile art. 2.537 C. civ., susţinând că introducerea unei cereri de chemare în judecată întrerupe prescripţia, chiar şi atunci când cererea este respinsă, dacă o nouă cerere de chemare în judecată sau arbitrală este făcută într-un termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească sau arbitrală de respingere a rămas definitivă.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că art. 2539 alin. (2) C. civ. nu distinge în privinţa hotărârilor de respingere definitive dacă cererile de chemare în judecată au fost respinse pe fond sau prin raportare la aspecte procedurale.

Reţinând că cererea de chemare în judecată respinsă întrerupere prescripţia doar în cazul în care aceasta este respinsă pentru aspecte formale, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, instanţa de apel a încălcat prevederilor art. 2.539 C. civ., adăugând textului de lege o condiţie pe care acesta nu o prevede.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat, pentru considerentele care urmează:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care instanţa a fost alcătuită cu încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea şi constituirea sa, această situaţie reţinându-se şi în cazul în care la judecată a participat un judecător incompatibil.

De asemenea, aşa cum statuează art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea poate fi cerută şi atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Unul dintre pricipiile fundamentale ale dreptului civil este reprezentat de dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, consacrat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile premise de lege şi să asigure desfăţurarea cu celeritate a judecăţii."

Totodată, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

În raport de acest principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41- 44 C. proc. civ. referitoare la incompatibilitate, abţinere şi recuzare este tocmai acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor.

În raport de dispoziţiile mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin încheierea din 21 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis declaraţia de abţinere formulată de dl. judecător C. de la soluţionarea apelului declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEŢUL BUZĂU şi a apelului incident declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 648 din 17 octombrie 2019.

Decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, recurată, a fost pronunţată de completul compus din dna. judecător B. şi din dl. judecător C., deşi declaraţia de abţinere a dlui. judecător C. de la soluţionarea cauzei fusese anterior admisă.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa care a pronunţat hotărârea nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, fiind încălcate, totodată, regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, reprezentate de art. 6 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., hotărârea astfel pronunţată fiind lovită de nulitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se mai impune a fi analizate motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 7 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Casează decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2021.