Review of supplementary public procurement works and scope of appellate judicial motivation in Romanian civil procedure

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2020 sub nr. de dosar x/2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta ASOCIEREA - S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. Buzău, prin Lider al ASOCIERII - S.C. A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE - pentru U.M. 02542 Focşani: obligarea pârâtului la plata sumei de 639.387,23 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate conform contractului x/21.07.2017 din care: contravaloare cheltuieli pe categorii de lucrări, pe obiecte, în valoare 85.323 RON, conform notei de comandă suplimentară aferentă dispoziţiei de şantier nr. 7/2019 şi notei de constatare x/03.12.2019, contravaloare obloane metalice, în valoare de 537.791,33 RON, conform dispoziţiei de şantier nr. 8/2019 şi notei de constatare x/10.12.2019, 3.148 RON cu T.V.A., reprezentând diferenţă contravaloare lucrări pe tarif de racordare şi 13.124 RON, reprezentând diminuare valoare contract; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 57 din 24 aprilie 2020, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 6 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială procesuală şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 234/A din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 57 din 24 aprilie 2020, pronunţate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că excepţia necompetenţei materiale nu ar fi fost invocată în faţa primei instanţe.

Recurenta-reclamantă apreciază că nu era nevoie să fie invocată excepţia necompetenţei, în raport de cererea de chemare în judecată, astfel că, în mod nelegal, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a Tribunalului Vrancea a soluţionat cauza.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunţată în apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, faţă de probele administrate şi necontestate, de situaţia de fapt dedusă judecăţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind avute în vedere elemente esenţiale în soluţionarea cauzei.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au preluat în motivare, punctual, apărările pârâtei, dându-se o aparenţă de motivare hotărârii.

Potrivit recurentei-reclamante, hotărârea recurată este lipsită de suport probator şi legal, condiţie a procesului echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Recurenta-reclamantă arată că, raportat la complexitatea cauzei şi la prejudiciului adus în patrimoniul asocierii, instanţa de apel a făcut o motivare succintă, insuficientă, ce nu poate fi supusă controlului judiciar.

Recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea hotărârii şi prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea, aplicarea şi interpretarea greşită a principiilor şi normelor de drept aplicabile, respectiv a Legii nr. 98/2016 (art. 221 alin. (1) lit. c) pct. 2 şi 3 şi lit. d) pct. 3); a H.G. nr. 395/2016; a O.U.G. nr. 114/2018 (art. 7 alin. (2) lit. b); a Legii nr. 10/1995; a H.G. nr. 273/1994; a Legii nr. 50/1991; a caietului de sarcini; a contractului de lucrări nr. x/21.07.2017 - proiectare şi execuţie (art. 4.1. alin. (2) teza l, coroborat cu art. 10.1. alin. (1) pct. 1.5, pct. 1.8. şi pct. 1.9); a Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. 53/2015; a Instrucţiunii nr. 2/2018 din 21.12.2018 (Cap. I art. 1 alin. (2) lit. b) şi Cap. III art. 7 alin. (1) şi alin. (2) lit. b); a Instrucţiunii nr. 3/2017 din 8 august 2017 (Cap. III art. 6 şi Cap. IV art. 7 şi art. 8).

Potrivit recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a avut în vedere că autoritatea contractantă are obligaţia legală şi contractuală ca, anterior începerii executării lucrărilor, să analizeze proiectul tehnic, în integralitatea lui, să verifice dacă în proiectul tehnic prezentat de asociere este implementată soluţia tehnică din documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (D.A.L.I.), să verifice dacă cele 5 părţi componente ale proiectului tehnic prezentat de asociere sunt corelate, şi anume: dacă soluţia tehnică din partea scrisă este transpusă în partea desenată, extrasul de materiale din partea desenată este transpus sub formă de listă în listele de cantităţi şi apoi în devizul ofertă (în care sunt trecute lucrările estimate).

Mai mult, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, instanţa de apel nu a avut în vedere nici faptul că documentaţia tehnică faza P.A.C. (proiect autorizare construire) şi documentaţia tehnică faza P.Th. + D.E. (proiect tehnic + detalii de execuţie) sunt recepţionate de comisia de recepţie a proiectului tehnic.

Recurenta-reclamantă arată şi că autoritatea contractantă admite recepţia, întocmeşte şi semnează procesul-verbal privind receptionarea documentaţiei tehnice faza P.Th. + D.E. (proiect tehnic + detalii de execuţie), document care atestă, fără echivoc, că proiectul tehnic întocmit de asociere respectă exigenţele de calitate impuse în caietul de sarcini; soluţia tehnică impusă prin expertiza tehnică este implementată în proiectul tehnic; cele 5 părţi componente ale proiectului tehnic prezentat de asociere sunt corelate.

Recurenta-reclamantă precizează că toate aceste proceduri sunt anteriorare începerii executării lucrărilor, ceea ce înseamnă că, atât timp cât comisia de recepţie a proiectului tehnic semnează procesul-verbal de recepţie pentru proiectul tehnic, autoritatea contractantă are obligaţia să achite lucrările suplimentare real executate, astfel cum reiese din dispoziţiile de şantier nr. 7/2019 şi nr. 8/2019.

Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la prevederile art. 19 pct. 2, coroborat cu art. 4.1. alin. (2) prima teză din contract, la art. 221 alin. (1) lit. c) pct. 2 şi 3 şi lit. d) pct. 3 din Legea nr. 98/2016, la art. 7 alin. (2) lit. b) din Instrucţiunea nr. 2/2018 din 21.12.2018, susţinând că intimata-pârâtă a alocat suma de 847.203,40 RON fără T.V.A. pentru a fi folosită în situaţiile în care apar erori de proiectare şi/sau lucrări neprevăzute, astfel că în mod nelegal, instanţa de apel a respins primele 2 capete ale cererii de chemare în judecată, fără a analiza dacă şi intimata-pârâtă şi-a executat sau nu obligaţiile legale şi contractuale.

Potrivit recurentei-reclamante, lucrările real executate reprezintă lucrări suplimentare nesubstanţiale, necesare realizării scopului pentru care a fost încheiat contractul: funcţionalitatea obiectivului la standardele impuse prin caietul de sarcini.

În speţă, astfel cum arată recurenta-reclamantă, obiectivul a fost recepţionat în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 273/1994 şi de Legea nr. 10/1995, potrivit procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. A 2226/18.02.2020, fiind funcţional începând cu această dată.

Recurenta-reclamantă arată că nelegal şi fără o reală analiză, instanţa de apel a respins şi capătul 3 al cererii de chemare în judecată, sens în care susţine că, potrivit avizului tehnic de racordare (A.T.R.) - alin. (6) alin. (1), valoarea tarifului de racordare pentru executarea racordului electric este în sumă de 43.540,66 RON cu T.V.A. şi expune modul în care s-au derulat relaţiile contractuale.

Recurenta-reclamantă apreciază că în mod nelegal, instanţa de apel a respins şi capătul 4 al cererii de chemare în judecată, sens în care face trimitere la prevederile art. 7 alin. (2) lit. b) din Instrucţiunea nr. 2/2018 din 21.12.2018.

Totodată, recurenta-reclamantă precizează că intimata-pârâtă îşi bazează apărările pe o adresă A.N.A.P. (nr. 8882/18.07.2019), emisă de către Federaţia Patronatelor Societăţilor de Construcţii, în timp ce pretenţiile sunt datorate în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 114/2018.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 Cod procedură civilă.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, iar la data de 12 octombrie 2021 a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza excepţia insuficientei timbrări a recursului, invocată din oficiu, excepţie ce urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Taxa judiciară de timbru datorată în cauză este în cuantum de. 5.099,44 RON

Astfel cum reiese din rezoluţia aflată la dosar, s-a reţinut că din taxa de timbru datorată, recurenta a achitat suma de 1.500 RON, deşi dovada achitării acestei părţi din taxa judiciară de timbru a fost depusă la dosar în xerocopie şi nu în original.

Ca atare, astfel cum reiese din adresa emisă la data de 8 februarie 2021 şi comunicată recurentei la data de 15.02.2021, i s-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei numai dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.599,44 RON.

Diferenţa de taxă judiciară de timbru datorată de către recurentă a fost achitată prin chitanţa nr. x din 17.02.2021, care, deşi nu se află depusă la dosar în original, fila x, poartă menţiunea Trezoreriei Buzău că a fost achitată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că taxa judiciară de timbru datorată de recurentă a fost achitată, motiv pentru care va respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Critica ce vizează nelegala soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale a primei instanţe nu poate fi reţinută.

Astfel cum în mod legal a apreciat instanţa de apel, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ., care statuează că " Necompetenţa este de ordine publică: (…) 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat" şi ale art. 130 alin. (2) Cod procedură civilă, potrivit cărora "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii" şi observând că niciuna din părţi şi nici instanţa de judecată, din oficiu, nu au invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale, această excepţie s-a acoperit definitiv şi nu mai poate fi invocată prin intermediul căilor ordinare sau extraordinare de atac.

Motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Procedând la analiza motivului de recurs menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a porni de la premisa că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile apelantei şi a expus propriile considerente în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestit.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de apel a examinat şi a dat un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept din cauza dedusă judecăţii, iar faptul că instanţa a expus considerente concise nu se circumscrie motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că a fost respectată cerinţa unui proces echitabil, care presupune ca o instanţă internă să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, susţinerile părţilor fiind examinate de către instanţă, care a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

Recurenta-reclamantă a invocat şi motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi recurenta-reclamantă, în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a indicat normele de drept material pretins a fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, în expunerea argumentelor face trimitere la situaţia de fapt, la probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţa de apel.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului şi va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIEREA DINTRE S.C. A. S.A., S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., prin lider al asocierii S.C. A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 234/A din 14 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIEREA DINTRE S.C. A. S.A., S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., prin lider al asocierii S.C. A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 234/A din 14 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2021.